Două geamuri cât podul palmei.
Doi ochi cu pleoape obosite.
Fire subțiri de lumină se strecoară, pieziș, printre grinzi.
Liniștea își toarce somnul.//
Zvâcniri iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..
Mă
obișnuiesc ușor cu locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr înalt
scârțâie prelung, când îi salt capacul, câteva fâșii de pânză roase de
molii, un batic cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un
fular croșetat, se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.
Un
pas mai încolo, sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți,
roase de vreme, vase smălțuite de lut, unele întregi, altele ciobite,
o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră a mamei, sub o
grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o
batistă câteva hârtii foșnitoare din care mă privește figura țepoasă a
unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Laolaltă.
Vremea le-a acoperit în uitare.
Nu știu de ce, cum, cine mi-a trimis gândurile acolo.
În podul casei părintești..
Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat să tragă ușa. A uitat și scara.
M-am
furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că nu am voie. Dar
nici nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.
Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte și înapoi, înainte și înapoi.
M-am întâlnit cu mine.
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă, în toate
părțile?//
Ma intreb si te intreb:Isi va fi cunoscand cineva frontierele sufletelui, astfel incat sa poata spune: uite, pana aici este trecut, acum incepe prezentul..?Imi place cand simt ca plutesc, fara sa stiu de unde vin, ceea ce numim ~~amintiri`~..
RăspundețiȘtergereAu cel mai suav parfum, descoperit vreodata.
Sărut mâna, doamna Gina.
RăspundețiȘtergereCe amintiri frumoase aveţi, încărcate de emoţii.
Nu cred să existe cineva să poată să traseze linia de frontieră dintre trecut şi prezent. Prezentul, este doar, clipa, trecutul este parte din noi, din viaţa noastră. Experienţele noastre, indiferent că sunt frumoase sau mai puţin frumoase, sunt în trecut. Eu cred că, clipei prezente îi putem da, doar sens şi mai cred că suntem sclavii emoţiilor.
O seară minunată vă doresc, doamna Gina.
Vă îmbrăţişez cu mult drag, Ştefania. :)
Ei, dragă Ștef, suntem și noi mici firișoare în marele ocean, ducem cu noi tot ce ne definește- bine și rău, frumos și mai puțin frumos; visăm, sperăm, culegem, dăm și primim, ne intersectăm unii cu alții și tot așa.
RăspundețiȘtergereEmoții?
Cred în frumusețea lor!
Noapte bună, fată dragă!
Imi place Mireille Mathieu, imi aduce aminte de perioada copilariei mele si de mama...
RăspundețiȘtergereCred ca sunt ceea ce gandesc, dar trebuie sa recunosc ca sunt extrem de impulsiva si, nu de multe ori, mă trezesc ca ceea ce fac este suma emotiilor acumulate.
Dar doresc sa fiu reprezentata doar prin ce gandesc, chiar dacă uneori o mai scald. Imi doresc sa fiu rationala tot timpul.
Un weekend placut si plin de soare!
Să-mi scuzi, te rog, întârzierea; am fost la țară, și nu doar pentru relaxare..
RăspundețiȘtergereImpulsivitatea..de când am aflat că „mă costă””, tot încerc să o domin eu..( și nu invers) nu prea reușesc-face parte din ceea ce suntem, asta simt.
Noroc că vin consolările.
Reconsiderăm momentele care nu ne plac în lumina intimei noastre seninătăți: suntem niște drumeți într-o călătorie, cu ale cărei hurducăieli ne tot obișnuim..
De-ar fi viața doar cum vrem noi!!
O zi frumoasă îți doresc!