trepte..

Două geamuri cât podul palmei.

 Doi ochi  cu pleoape obosite.

Fire subțiri de lumină  se strecoară,   pieziș,    printre grinzi.

Liniștea își toarce somnul.//

 Zvâcniri  iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..

Mă obișnuiesc  ușor cu  locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când  îi salt capacul,  câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic  cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat,  se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.

Un pas  mai încolo,  sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,  vase smălțuite  de lut,  unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva  hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.

Laolaltă.

Vremea le-a acoperit  în uitare.

Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.

În podul casei părintești..

Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.

M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici  nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.

Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.

M-am întâlnit cu mine.

Suntem ceea ce gândim?
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă,  în  toate 
 părțile?//

ce inveti la tinerete..

Pana la ora asta, am vorbit, la telefon, bineinteles, cu vreo cativa colegi de liceu, pe care nu i-am intalnit niciodata, in anii care au trecut de la bacalaureat. 

Pe vremuri,  aveam senzatia ca noi, fetele, eram , cumva , mai dificile, motivele fiind lesne de inteles: cine ia note mai mari, cine indrazneste sa-si  ajusteze sarafanul,  cine vine  la ora domnisoarei Lupescu  altfel decat scria in regulament, cine  primeste mai multe  biletele in cartea de  franceza..

Astazi , am descoperit o lume stranie-  niste adulti obositi, chiar imbatraniti, in locul  unor  fosti baieti simpatici- unul imi spunea Giuculus, bine ca si-a amintit imediat  alintul, dar, desi locuieste la doi pasi de liceu,  a fost de  neclintit  din : ~~nu vin,   nu pot, sunt cu medicamentele dupa mine~...

Sa nu mai  inteleg eu  mersul vremii, al lucrurilor? cum adica,  sa nu vrei sa vii  la o intalnire cu  fostii colegi, atatia cati mai sunt, dupa cateva zeci de ani,  in curtea liceului  sau in  fosta noastra clasa..

Imi vin in minte  tot felul de intamplari, unele  foarte simpatice, altele ceva mai  altfel..toate  invaluite in poezie,  fie ea chiar  presarata cu mici revolte adolescentine.
Cum sa uit  razvratita, dar mocnita  ~cura de filozofie~,  trasul de cozi, spaima in fata tablei, la chimie, zumzaitul asurzitor de dupa teza la fizica, avioanele in  zbor fara tinta , la ora de rusa, logaritmii doamnei Tica,  vulcanii si fluviile lumii,  de a caror  localizare pe harta  nu scapai nici in visele   ocupate de eroul ~~atat de diferit de ceilalti~, fie ca era chiar ocupantul penultimei banci din clasa ta sau  dintr-o alta ....  Sa nu ne fi invatat profesorii nostri pe toti la fel ca vom trai intr-o lume  complicata, in care trebuie sa-ti croiesti drum, chiar prin hatisuri,  sa te aperi, calindu-te, cand esti incoltit, dar sa te bucuri cu tot sufletul , ori de cate ori ai prilejul? Ca de fapt,  toata viata, ramai elev de liceu, mai ales atunci  cand te confrunti cu  cele mai neasteptate provocari? ca frumusetea  se ascunde in cele mai marunte si negraitoare  lucruri?
vezi? tot  mereu, alte incertitudini..

Natura ne aseamana,

educatia ne deosebeste.

Confucius//

Jane Fonda,
Al treilea act  din piesa de teatru a vietii
 ( de la un prieten, pentru toti prietenii, de toate varstele)

~~După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost să mai fiți preocupați să economisiți. Așadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite. Nu vă gândiți să lăsați chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa? nu vreți să-i transformați în niște paraziți care așteaptă cu nerăbdare ziua în care veți muri. Nu vă faceți griji despre ce-o să se întâmple cu ei sau cum veți fi pomeniți, pentru că atunci când ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile. Timpul în care v-ați bucurat de viața pe pământ și de bunurile pe care le-ați agonisit cu atâta trudă se va sfârși. Nu vă frământați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranță, drumul în viață. Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns.

Viața înseamnă mai mult decât muncă.
Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viață.
 Nu așteptați prea multe de la copiii voștri. Majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor. Există însă și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe bunurile voastre cât sunteți încă în viață și chiar să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni casa și bunurile. În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ce posedați, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă atingeți de banii lor. Prin urmare, după vârsta de 50-60 de ani, nu vă mai risipiți energia și nu vă mai periclitați sănătatea în schimbul unei averi și mai mari, muncind până intrați în mormânt. S-ar putea ca banii voștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa.

Când să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? Zece milioane?
 De pe zecile de hectare de teren pe care le posedați mâncați câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveți practic nevoie decât de câțiva metri pătrați: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie.
 Atâta vreme cât aveți o locuință și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, stați foarte bine. 
Ar trebui să fiți fericiți.

Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social.
 Nu vă mai comparați cu alții în ceea ce privește potența financiară. 
Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cui copii sunt mai dotați... material și se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate. Mai degrabă puneți în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.

Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creați-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiți. Atâta timp cât sunteți sănătoși și bine dispuși, vă veți face planuri și veți aștepta cu nerăbdare ziua următoare. O zi din viață fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala...

Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 30-40 de ani în deplină sănătate și vigoare. 
Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară. 
 Și nu uitați de prieteni. 
Ei sunt una din bogățiile vieții. Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple:
 Ascultați-i fără să-i întrerupeți; 
vorbiți-le fără să le reproșați ceva;
 faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schimb;
 răspundeți-le fără să-i contraziceți; 
iertați-i fără să-i pedepsiți;
 promiteți-le fără să uitați. 
Așa, nu veți fi niciodată singuri.

Vă doresc o viață lungă și împlinită!~~

demnitatea crestina

 nu este a chipului omului in om, ci este demnitatea chipului lui DUMNEZEU in OM. 
Dan Puric,~Cine suntem~?

 Ca multi altii, eu si  unii dintre membrii familiei mele  calatorim cu avionul.

De fiecare data, langa emotiile si trairile personale, pun  cel mai curat gand  pentru cei  in mainile carora, pentru multe ore,  ne incredintam vietile.

Ei- adica intreg echipajul, si, in mod special AVIATORUL- iti dau siguranta.

Cand, dupa zbor, avionul revine pe pamant, pasagerii APLAUDA. Este gestul lor  de MULTUMIRE, fara cuvinte.
Bataia palmelor este OMAGIU, ADMIRATIE, este PRETUIREA  DEMNITATII UMANE.//

M-am gandit  cu mare tristete la ce mai ramane  din toate acestea, atunci cand un AVIATOR se stinge..

M-am gandit si am plans, nu doar cu lacrimi, vazand  in ce conditii a ajuns,  la poalele muntilor, rupt din celula lui  de captiv,  ceea ce a mai ramas din trupul neinsufletit al OMULUI  ADRIAN IOVAN...

De la sublim la ridicol  nu este decat un pas, spunea, candva, cineva.

De la VIATA la NEVIATA cat ramane?

Cine masoara pasii?//

Odihneasca-se in pace in imparatia cerurilor!!

invatam mai mult traind decat gandind?

Muntele, omul, Viata..

Am avut o noapte ciudata, nu stiu cum ai trecut tu peste intamplarea din Apuseni.. pentru mine a fost si inca este ceva  aproape  imposibil de inteles..

Candva, muntenii aflati in primejdie se anuntau , de pe un munte pe altul, sunand din tulnic.Cineva spune ca la fel procedau  acei barbati puternici   si inalti ca brazii , cand isi trimiteau unii altora  uneltele  cu care scoteau aurul din maruntaiele  muntilor. 

Intai  sunau..apoi , cu forta de zmei paralei,  isi rasuceau in aer uneltele de mana lor faurite.

Buciumul!

Muzica sufletelor!
 A spaimei..
 Dar si a regasirii..

de la suflet, pentru Viata!

motto:INIMA omului nu este decat un camp de batalie pe care se lupta Dumnezeu cu diavolul.
F.M. Dostoievski

Cata lume stie cum sa supravietuiesti unui atac de cord când ești singur?
Deoarece multi oameni sunt singuri cand sufera un atac de cord, fara ajutor, persoana a carei inima bate necorespunzător și... care începe să simtă o stare de leșin, are doar, aproximativ 10 secunde înainte de a-si pierde cunoștința.

1. Totusi, aceste victime se pot ajuta prin a tusi în mod repetat și foarte energic. O respiratie adanca ar trebui să fie luata înainte de fiecare tuse, iar tusea trebuie sa fie adanca și prelungită, așa cum e atunci când se produce sputa din adâncul pieptului.
   O respirație și o tuse trebuie repetate la fiecare două secunde, fără oprire , pana soseste ajutorul sau până când inima se simte ca bate în mod normal din nou.
   Respirațiile adânci aduc oxigenul in plamani si miscarile de tuse storc inima și păstreaza sângele in circulatie.
   Presiunea asupra inimii, de asemenea, o ajuta sa recapete ritmul normal.
   
   În acest fel, Victimele atacurilor de inima pot ajunge la spital.
   
   Spuneti cât mai multor persoane despre aceasta.
   Le-ar putea salva viața!
   Un cardiolog spune ca, daca toti cei care citesc asta, ar trimite-o la 10 persoane, putem salva cel puțin o viață.
   Decat sa trimiteti bancuri, contribuiti, prin raspandirea acestei informatii, la salvarea unei VIETI!!
   
   distribuiti, va rog!
   
   
   
   

un ochi plange,

zambim cu celalalt.
Rabdam, scrasnim, uitam, trecem, ne ascundem, o luam mereu de la capat, asteptam, privim uimiti in jur, traim, cadem, ne scuturam de praf, ratacim busola, si timpul, si locul, speram..

ieri

cu marea sub talpi
si cerul deasupra,
muscau felii mari de viata!

Anton Lupan,
Pierre Vaillant,
Ieremia,
Ismail..
Aveau in suflet Speranta .
Tinteau catre Tara de Foc!
TOATE PANZELE SUS!
Erau patru-
Ion Besoiu
Ion Dichiseanu
Sebastian Papaiani
Jean Constantin
Timpul trage cortina.
Viata e un rol.
Despre Ismail, de astazi, se va vorbi la perfectul compus.
Jean Constantin – saizeci de filme! Intr-o singura viata.