din mers

Deseori, mai cu seamă în serile de vineri, înainte de intrarea  în sat, cireada  ocupă tot drumul.

Sunt multe vaci. Cam vreo treizeci.
Calcă agale, mișcându-și pulpele grele,  spălate din zgârcenie. Văzându-le, mă gândeam  la calitatea laptelui, pe care orășeanul dornic de  produse de-ale noastre îl ia direct de la producător.

Așteptăm..Văcarii sunt  niște copii. Fețele lor nu cunosc tristețea.

  O ascund în spatele zâmbetului știrb, că li se face o poză..că poate așa apar și ei la televizor.//

Aflu de la vecina mea că acești  copii n-au pus niciodată mâna pe un caiet sau pe un creion; aduși, nu se știe de unde, se mulțumesc  cu un colț de pâine și cu o zeamă lungă de  cartofi.
 Lungă  trudă în zile  coapte  sub văpaia soarelui de iulie,  printre ierburi grase și  ciulinii izlazului, respirând din nebănuite  adâncuri.

 Seara, își odihnesc zbuciumul și   încleștatele  mici oase  în paturi de fier, într-un dormitor înjghebat  în   magazia  fostului ceape .

A doua zi, o iau de la capăt..//

În satul mare, adumbrit de castani, viața curge  după reguli greu de înțeles pentru al douăzeci și unulea  secol..