”Oricine ai fi

 și indiferent de unde ai veni, ai crescut și ai dobândit alura actuală în grădina copilăriei tale. Altfel spus,orientarea ta în viață și în lumea din jur- cadrul tău psihogen- a fost stabilită deja înainte de a te maturiza suficient pentru a pleca de acasă fără supravegherea părintească.”A.S.A. Harrison, ”Soția tăcută ”pg 110

Când îi spun prietenei mele, doctorița,( la telefon) ce am  mai citit, eu mă entuziasmez, îi povestesc  despre exigențele umane, pe cât de naturale( unele), pe atât de complicate, despre spirit și vivacitate,despre voluptatea  descoperirii unei lumi  nevăzute,despre cât de  neînțeleasă este ființa umană,  ajung chiar   să-i spun despre  elevația spirituală, ea mă ascultă  preț de un minut/două, apoi, brusc mă aduce  în realitate :
ce ai învățat  tu din cartea asta?
te-a schimbat cu ceva?
 Pentru o clipă, mă bâlbâi, gândurile mele scormonesc   prin sutele de pagini ale romanului, pe care tocmai l-am dat gata, sunt pregătită să-i spun că , de fapt, suntem asemenea unor insulițe în marele ocean al vieții, ne separă întinderi de  valuri, definindu-ne, cumva,că oricât te-ai strădui, nu-l poți înțelege pe celălalt, poate, doar așa, în trecere, luând  proiecția lui  la nivelul sensibilității și înțelegerii tale.
 Tu ești tu! 
Cum să-ți schimbe  o carte  drumul?
Asta zic eu, poate că tu crezi altfel. 
Mai mult de jumătate din cartea despre care vorbesc, thrillerul psihologic al anului 2013,  mi-a plăcut mult .( am intrat în noul an  citind, până la  ziuă   eram pe la pagina 123)
Autoarea  este , de fapt era, pentru că  imediat după ce  i-a fost publicat romanul, s-a  stins , măcinată de o boală necruțătoare, artist și psiholog canadian, Susan Harrison, cunoscută  sub numele A.S. A. Harrison. 
Ea simte fisurile  ascunse ale ființei  umane, se știe pe sine, îl scormonește pe  celălalt, ajunge acolo unde alții nu văd  decât calea bătătorită  a vieții zilnice.
De aceea, personajele cărții sunt  firi complicate, fiecare  poartă în spate povara  unui trecut sinuos, întunecat.//
”Când Todd Gilbert intră într-o încăpere, ceilalți se ridică în picioare. Asta ar răspunde  ea , dacă ar întreba-o cineva  ce-i place  mai mult la el”.
Este cea mai  fascinantă  bucată de gând  prin care soția tăcută, Jodi  Gilbert, cum o știe lumea,  îl iubește  cu aceeași  ocrotită flacără și după  douăzeci de ani, de când sunt împreună.
Ca o paranteză- care femeie nu s-ar lăsa ispitită de  o asemenea prezență?
Jodi nu este o idealistă, crede în existența împreună a binelui și a răului, nu este certăreață și nu se lasă încolțită.
S-au cunoscut în niște circumstanțe cam aiurea:  mașinile( a ei  o camionetă rablagită  închiriată) li s-au ciocnit, din  neatențía șoferiței. Ca să „spele” dura confruntare, el a invitat-o  la un restaurant, s-au plăcut, iar mai apoi s-au mutat în casa veche,cumpărată de Todd cu mari eforturi financiare,  căreia, mai apoi, el, antreprenorul, i-a  creat personalitate, ce tablouri,   ce covoare și ce mobile ,prin fereastră, lacul și cerul se confundă  cu întunericul de catifea.
Viața  lor curge frumos, chiar prea frumos- cea mai așteptată parte a zilei este cina, el pregătește paharele de martini, ea gătește cu mare plăcere vită Wellington, el este foarte atent, aduce cadourile cele mai inspirate, ea se îmbracă bine,   amândoi par mereu tineri, martor  fericirii  le este  Freud,  așa l-a botezat ea, ca să-i amintească mereu de  facultate, un  golden retriver, cu blană aurie și mătăsoasă, tovarăș, pe rând, al fiecăruia.
Ea își iubește meseria, lucrează   cu jumătate de normă,  își  sfătuiește  clienții să pretindă mai mult  de la ei înșiși și să se  implice în asigurarea propriei lor stări de bine.
Cu timpul, portofoliul femeii-psiholog crește grație  firii ei prietenoase și feedbeckului pozitiv, transmis celor care o solicită. Un curs suplimentar la școala Adler îi deschide noi perspective, își alege mai atent  clienții,îi  refuză pe autodistructivi,  dirijându-i  spre alți  profesioniști.
Când  modestă, când autoironică, fără teama  zilei de mâine,  soția  tăcută , de fapt nu este  soție cu acte în regulă, cu toate insistențele lui de a se căsători, pentru că  nu-și dorește ceva  încorsetat în   acte, este bine așa cum este.
Tăcerea pare a fi  un  fel  de armă secretă,  tăcerea ascunde un  secret   care i-a   întunecat copilăria, ceva nerostit, petrecut într-o  noapte, ea avea șase ani, fratele  ei, doisprezece.
 Femeie  iubitoare, aparent  lipsită de patimi, sedusă de  viața   selectă pe care o duce, nu-și face niciodată griji, se plimbă,  face sport, arată splendid, la patruzeci și cinci  de ani, tenul, mersul,  alura ei sunt  ale unei tinere.
Brusc, echilibrul  cuplului  se fisurează:  Natasha, fiica celui mai bun prieten al lui Todd, pe care el  o știe de mică, iar Jodi  de când i-a murit mama, adică  de pe la doisprezece ani, „acțíonează direct asupra  părțíi primitive a creierului  lui„.
Jodi este un urcuș, Natasha este o cădere  de zece etaje.
Todd uită să privească în urmă, plonjează cu capul înainte într-o viață  afurisită: studenta  Natasha   urmează să  nască, vrea o nuntă  cu zece domnișoare de onoare, o casă nouă,  mulți, mereu tot mai mulți invitați.
Jodi nu  mai are loc în acest  peisaj.Ea are o inteligență practică admirabilă,  un înalt nivel de toleranță, nu se dezechilibrează rapid.Lumea e plină de oameni tulburați și, fără cei sănătoși care să ție frâiele, niciun cuplu nu ar fi în siguranță.
”-Mi-a fost dor  de tine, rostește el. Mi-a fost dor să vin acasă, mi-a fost dor să mă culc  în pat lângă tine, mi-a fost dor să mă trezesc dimineața lângă tine...și tot ce pot  spune este că trebuie  să fi fost  nebun  să cred  că aș putea renunța la tine„.
Lacrimile curg, lacrimile lui, lacrimile ei, hrănindu-le inimile chircite.
Neînsetat animal vânjos,Natasha soarbe viața prin toți porii, cu  toată vitalitatea. Va fi mamă. Vrea o situație  clară: flori, meniuri,  muzică, jurăminte, tort, mătuși, unchi, veri.
 Fără Jodi. 
Dean, tatăl ei, fost coleg de școală cu mirele, rămâne  total neclintit în decizia lui de a nu  participa la nuntă. Ar muri  , mai degrabă, decât să o vadă măritată cu unul de teapa lui Todd Gilbert.//
„Stimată Doamnă Brett, sunt avocatul  lui Todd Jeremy Gilbert, care - așa cum nu mă îndoiesc că  știțí- este unicul proprietar îndreptățitt  al  reședințéi existente la adresa  ..unde domiciliațí dumneavoastră în prezent....El vă cere să să părăsiți reședința în termen de  maximum 30 de zile...Conformarea dumneavoastră la această solicitare va evita o evacuare forțată..Cu sinceritate, Harold C.LeGroot, firma de avocatură..”//
Statutul de viitor  soț al unei femei înfometate de  tumult și  de bani îi  provoacă  antreprenorului, ale cărui afaceri cam șchioapătă,  frică, nu doar frica  de necunoscut,  trupul nu-l mai ascultă,  spaima că ar avea Sida îl copleșește, nervii îi  slăbesc, frecventează cârciumile, caută consolare  în locuri sordide.//
În vremea astea, Jodi  se prăbușește. Demonii   tenebrelor din copilărie  o  sfâșie.Studiile, competențele-i  profesionale  se reduc la un   abandon total, deși prin minte  i se mai strecoară gândul că” fiecare om trebuie să  ajungă la o înțelegere proprie a vieții și a sensului ei, neinfluențată de ceea ce a deprins de la înaintașii săi”. Singura care o bate la cap și o sună în fiecare zi este Alison, una dintre prietenele ei, grija ei este înduioșătoare.”Se însoară Todd cu fata aceea?...unicul lucru pe care trebuie să-l știm sigur e testamentul lui, atâta timp cât tu ești beneficiara.. dă-o-ncolo de lege..Renny e o comoară, spune Alison, o fi el soț detestabil, dar are o agendă beton. Și-mi este dator. Și, firește, nu-i strică un ban, în plus. 
Nu-ți face griji, o să-ți ceară un preț cinstit.”
Moartea lui Todd se întâmplă rapid”sunetul  îi explodează în urechea  stângă și fragmente  de sticlă îi împroașcă obrazul.
Timpul   atârnă suspendat..ce n-ar da  pentru  încă un minut, un singur minut banal lipit  într-o doară  la finalul  vieții lui.// 
Vinovăția se lipește de ea ca rochia aceea Dior mulată pe care o cumpărase anul trecut  la o licitație..Agentul așteaptă un răspuns din partea ei, dar Jodi nu spune nimic. reacția ei obișnuită când   e încolțită  sau terorizată e tăcerea. În  clipa  în care deschizi gura să te aperi, al lor ești.ți-au pus frâul. știe asta în mod  intuitiv, întotdeauna a știut-o.
O crede vinovată.
”Orice ai face, stai locului. Vei mai auzi de noi.”
Frică. Boala, aproape de moarte. //
-Atacatorii, repetase agentul, au fost doi. Au confirmat ceea ce noi știam deja.Că Dean Kovacs  i-a angajat  și i-a  plătit pentru asta.//
E ciudat cum știe viața să-ți ofere  daruri neașteptate.
Altfel spus, să-ți trăiești viața, ca și cum niște întâmplări  nu s-ar fi petrecut niciodată.
Uitarea nu este decât o obișnuință. Jodi a descoperit lucruri extraordinare despre ea, bunăoară acea abilitate de a închide ochii la ceea ce nu vrea să audă, să-și scoată din minte un lucru și  să nu se mai gândească niciodată, absolut niciodată la el.// 
Dacă o fi  să-i povestesc prietenei mele, doctorița, ce am învățat eu din cartea asta, i-aș spune că la sfârșit, eroina  nu mai este aceeași persoană de la  pagina  11, femeia de 45 de ani- o femeie tânără, frumoasă, instruită, elegantă, fericită   să-l aștepte pe Todd cu felurile lui preferate de mâncare în bucătăria spațioasă, prin a cărei fereastră lacul și cerul se uneau în albastrul  învăluitor al înserării. 
Inocența trăirilor nu mai poate fi recuperată niciodată.Experiența  trăită este concretă, are substanță. 
Răul a stat la pândă undeva, în culise, anticipând lovitura, cu puterea căderii unui  pietroi. 
Unele lucruri nu se iartă niciodată. 
Libertatea  ei este darul pe care  i l-a făcut Dumnezeu în care nu știe dacă  nu crede.
 „Recunoștința este  o bomboană tare, care  nu  i se dizolvă în  gură„.Cât despre căutarea  adevărului, A.S.A. Harrison zice că   este   bine ca unele  lucruri  să rămână neexaminate și că, dacă  găsești o  alternativă mai îngăduitoare, nu trebuie  să privești realitatea în față.//
 O fi  bine așa??