”Oricine ai fi

 și indiferent de unde ai veni, ai crescut și ai dobândit alura actuală în grădina copilăriei tale. Altfel spus,orientarea ta în viață și în lumea din jur- cadrul tău psihogen- a fost stabilită deja înainte de a te maturiza suficient pentru a pleca de acasă fără supravegherea părintească.”A.S.A. Harrison, ”Soția tăcută ”pg 110

Când îi spun prietenei mele, doctorița,( la telefon) ce am  mai citit, eu mă entuziasmez, îi povestesc  despre exigențele umane, pe cât de naturale( unele), pe atât de complicate, despre spirit și vivacitate,despre voluptatea  descoperirii unei lumi  nevăzute,despre cât de  neînțeleasă este ființa umană,  ajung chiar   să-i spun despre  elevația spirituală, ea mă ascultă  preț de un minut/două, apoi, brusc mă aduce  în realitate :
ce ai învățat  tu din cartea asta?
te-a schimbat cu ceva?
 Pentru o clipă, mă bâlbâi, gândurile mele scormonesc   prin sutele de pagini ale romanului, pe care tocmai l-am dat gata, sunt pregătită să-i spun că , de fapt, suntem asemenea unor insulițe în marele ocean al vieții, ne separă întinderi de  valuri, definindu-ne, cumva,că oricât te-ai strădui, nu-l poți înțelege pe celălalt, poate, doar așa, în trecere, luând  proiecția lui  la nivelul sensibilității și înțelegerii tale.
 Tu ești tu! 
Cum să-ți schimbe  o carte  drumul?
Asta zic eu, poate că tu crezi altfel. 
Mai mult de jumătate din cartea despre care vorbesc, thrillerul psihologic al anului 2013,  mi-a plăcut mult .( am intrat în noul an  citind, până la  ziuă   eram pe la pagina 123)
Autoarea  este , de fapt era, pentru că  imediat după ce  i-a fost publicat romanul, s-a  stins , măcinată de o boală necruțătoare, artist și psiholog canadian, Susan Harrison, cunoscută  sub numele A.S. A. Harrison. 
Ea simte fisurile  ascunse ale ființei  umane, se știe pe sine, îl scormonește pe  celălalt, ajunge acolo unde alții nu văd  decât calea bătătorită  a vieții zilnice.
De aceea, personajele cărții sunt  firi complicate, fiecare  poartă în spate povara  unui trecut sinuos, întunecat.//
”Când Todd Gilbert intră într-o încăpere, ceilalți se ridică în picioare. Asta ar răspunde  ea , dacă ar întreba-o cineva  ce-i place  mai mult la el”.
Este cea mai  fascinantă  bucată de gând  prin care soția tăcută, Jodi  Gilbert, cum o știe lumea,  îl iubește  cu aceeași  ocrotită flacără și după  douăzeci de ani, de când sunt împreună.
Ca o paranteză- care femeie nu s-ar lăsa ispitită de  o asemenea prezență?
Jodi nu este o idealistă, crede în existența împreună a binelui și a răului, nu este certăreață și nu se lasă încolțită.
S-au cunoscut în niște circumstanțe cam aiurea:  mașinile( a ei  o camionetă rablagită  închiriată) li s-au ciocnit, din  neatențía șoferiței. Ca să „spele” dura confruntare, el a invitat-o  la un restaurant, s-au plăcut, iar mai apoi s-au mutat în casa veche,cumpărată de Todd cu mari eforturi financiare,  căreia, mai apoi, el, antreprenorul, i-a  creat personalitate, ce tablouri,   ce covoare și ce mobile ,prin fereastră, lacul și cerul se confundă  cu întunericul de catifea.
Viața  lor curge frumos, chiar prea frumos- cea mai așteptată parte a zilei este cina, el pregătește paharele de martini, ea gătește cu mare plăcere vită Wellington, el este foarte atent, aduce cadourile cele mai inspirate, ea se îmbracă bine,   amândoi par mereu tineri, martor  fericirii  le este  Freud,  așa l-a botezat ea, ca să-i amintească mereu de  facultate, un  golden retriver, cu blană aurie și mătăsoasă, tovarăș, pe rând, al fiecăruia.
Ea își iubește meseria, lucrează   cu jumătate de normă,  își  sfătuiește  clienții să pretindă mai mult  de la ei înșiși și să se  implice în asigurarea propriei lor stări de bine.
Cu timpul, portofoliul femeii-psiholog crește grație  firii ei prietenoase și feedbeckului pozitiv, transmis celor care o solicită. Un curs suplimentar la școala Adler îi deschide noi perspective, își alege mai atent  clienții,îi  refuză pe autodistructivi,  dirijându-i  spre alți  profesioniști.
Când  modestă, când autoironică, fără teama  zilei de mâine,  soția  tăcută , de fapt nu este  soție cu acte în regulă, cu toate insistențele lui de a se căsători, pentru că  nu-și dorește ceva  încorsetat în   acte, este bine așa cum este.
Tăcerea pare a fi  un  fel  de armă secretă,  tăcerea ascunde un  secret   care i-a   întunecat copilăria, ceva nerostit, petrecut într-o  noapte, ea avea șase ani, fratele  ei, doisprezece.
 Femeie  iubitoare, aparent  lipsită de patimi, sedusă de  viața   selectă pe care o duce, nu-și face niciodată griji, se plimbă,  face sport, arată splendid, la patruzeci și cinci  de ani, tenul, mersul,  alura ei sunt  ale unei tinere.
Brusc, echilibrul  cuplului  se fisurează:  Natasha, fiica celui mai bun prieten al lui Todd, pe care el  o știe de mică, iar Jodi  de când i-a murit mama, adică  de pe la doisprezece ani, „acțíonează direct asupra  părțíi primitive a creierului  lui„.
Jodi este un urcuș, Natasha este o cădere  de zece etaje.
Todd uită să privească în urmă, plonjează cu capul înainte într-o viață  afurisită: studenta  Natasha   urmează să  nască, vrea o nuntă  cu zece domnișoare de onoare, o casă nouă,  mulți, mereu tot mai mulți invitați.
Jodi nu  mai are loc în acest  peisaj.Ea are o inteligență practică admirabilă,  un înalt nivel de toleranță, nu se dezechilibrează rapid.Lumea e plină de oameni tulburați și, fără cei sănătoși care să ție frâiele, niciun cuplu nu ar fi în siguranță.
”-Mi-a fost dor  de tine, rostește el. Mi-a fost dor să vin acasă, mi-a fost dor să mă culc  în pat lângă tine, mi-a fost dor să mă trezesc dimineața lângă tine...și tot ce pot  spune este că trebuie  să fi fost  nebun  să cred  că aș putea renunța la tine„.
Lacrimile curg, lacrimile lui, lacrimile ei, hrănindu-le inimile chircite.
Neînsetat animal vânjos,Natasha soarbe viața prin toți porii, cu  toată vitalitatea. Va fi mamă. Vrea o situație  clară: flori, meniuri,  muzică, jurăminte, tort, mătuși, unchi, veri.
 Fără Jodi. 
Dean, tatăl ei, fost coleg de școală cu mirele, rămâne  total neclintit în decizia lui de a nu  participa la nuntă. Ar muri  , mai degrabă, decât să o vadă măritată cu unul de teapa lui Todd Gilbert.//
„Stimată Doamnă Brett, sunt avocatul  lui Todd Jeremy Gilbert, care - așa cum nu mă îndoiesc că  știțí- este unicul proprietar îndreptățitt  al  reședințéi existente la adresa  ..unde domiciliațí dumneavoastră în prezent....El vă cere să să părăsiți reședința în termen de  maximum 30 de zile...Conformarea dumneavoastră la această solicitare va evita o evacuare forțată..Cu sinceritate, Harold C.LeGroot, firma de avocatură..”//
Statutul de viitor  soț al unei femei înfometate de  tumult și  de bani îi  provoacă  antreprenorului, ale cărui afaceri cam șchioapătă,  frică, nu doar frica  de necunoscut,  trupul nu-l mai ascultă,  spaima că ar avea Sida îl copleșește, nervii îi  slăbesc, frecventează cârciumile, caută consolare  în locuri sordide.//
În vremea astea, Jodi  se prăbușește. Demonii   tenebrelor din copilărie  o  sfâșie.Studiile, competențele-i  profesionale  se reduc la un   abandon total, deși prin minte  i se mai strecoară gândul că” fiecare om trebuie să  ajungă la o înțelegere proprie a vieții și a sensului ei, neinfluențată de ceea ce a deprins de la înaintașii săi”. Singura care o bate la cap și o sună în fiecare zi este Alison, una dintre prietenele ei, grija ei este înduioșătoare.”Se însoară Todd cu fata aceea?...unicul lucru pe care trebuie să-l știm sigur e testamentul lui, atâta timp cât tu ești beneficiara.. dă-o-ncolo de lege..Renny e o comoară, spune Alison, o fi el soț detestabil, dar are o agendă beton. Și-mi este dator. Și, firește, nu-i strică un ban, în plus. 
Nu-ți face griji, o să-ți ceară un preț cinstit.”
Moartea lui Todd se întâmplă rapid”sunetul  îi explodează în urechea  stângă și fragmente  de sticlă îi împroașcă obrazul.
Timpul   atârnă suspendat..ce n-ar da  pentru  încă un minut, un singur minut banal lipit  într-o doară  la finalul  vieții lui.// 
Vinovăția se lipește de ea ca rochia aceea Dior mulată pe care o cumpărase anul trecut  la o licitație..Agentul așteaptă un răspuns din partea ei, dar Jodi nu spune nimic. reacția ei obișnuită când   e încolțită  sau terorizată e tăcerea. În  clipa  în care deschizi gura să te aperi, al lor ești.ți-au pus frâul. știe asta în mod  intuitiv, întotdeauna a știut-o.
O crede vinovată.
”Orice ai face, stai locului. Vei mai auzi de noi.”
Frică. Boala, aproape de moarte. //
-Atacatorii, repetase agentul, au fost doi. Au confirmat ceea ce noi știam deja.Că Dean Kovacs  i-a angajat  și i-a  plătit pentru asta.//
E ciudat cum știe viața să-ți ofere  daruri neașteptate.
Altfel spus, să-ți trăiești viața, ca și cum niște întâmplări  nu s-ar fi petrecut niciodată.
Uitarea nu este decât o obișnuință. Jodi a descoperit lucruri extraordinare despre ea, bunăoară acea abilitate de a închide ochii la ceea ce nu vrea să audă, să-și scoată din minte un lucru și  să nu se mai gândească niciodată, absolut niciodată la el.// 
Dacă o fi  să-i povestesc prietenei mele, doctorița, ce am învățat eu din cartea asta, i-aș spune că la sfârșit, eroina  nu mai este aceeași persoană de la  pagina  11, femeia de 45 de ani- o femeie tânără, frumoasă, instruită, elegantă, fericită   să-l aștepte pe Todd cu felurile lui preferate de mâncare în bucătăria spațioasă, prin a cărei fereastră lacul și cerul se uneau în albastrul  învăluitor al înserării. 
Inocența trăirilor nu mai poate fi recuperată niciodată.Experiența  trăită este concretă, are substanță. 
Răul a stat la pândă undeva, în culise, anticipând lovitura, cu puterea căderii unui  pietroi. 
Unele lucruri nu se iartă niciodată. 
Libertatea  ei este darul pe care  i l-a făcut Dumnezeu în care nu știe dacă  nu crede.
 „Recunoștința este  o bomboană tare, care  nu  i se dizolvă în  gură„.Cât despre căutarea  adevărului, A.S.A. Harrison zice că   este   bine ca unele  lucruri  să rămână neexaminate și că, dacă  găsești o  alternativă mai îngăduitoare, nu trebuie  să privești realitatea în față.//
 O fi  bine așa??

dincolo de fereastra..

trei bănățeni la Pitești

În proză vorbești liber, îți poți folosi  gândirea, cultura, mimica,  trupul  are și el propriul limbaj.
Sculptura  modelează  marmură,lut, lemn, pictura  transpune culori și forme.
Poezia este o trecere de la proză la muzică. Se spune prin metafore.
Muzica se înalță prin ritmuri, are  discursul ei fluid,  este expresia cea mai înaltă a emoției.
 Asta am simțit  vreme de  aproape trei ore într-o seară atipică de ianuarie  secătuit de zăpadă..
 N-am văzut niciodată publicul  piteștean cuprins de o așa  puternică vibrație.
  În prima lună din an,  el a primit cel mai frumos dar, din partea muzicianului RADU POPA , dirijor permanent al Filarmonicii din Timișoara, invitat să  conducă orchestra noastră .
 Debut solemn, maiestuos, în tonuri  ample, pline,tragice   ne-am întors în timp la  magistrala coloană sonoră  din Linia maritimă Onedin, Adagio din baletul Spartacus , de Aram Haciturian. 
Elegant, atent,  deschis,  dirijorul ne-a pregătit pentru fiecare nou gen muzical  abordat, granița dintre scenă și sală topindu-se firesc într-un  flux viu de  empatie. 
Am cules   delicate  fire de    Mociriță, cu trifoi,  în interpretarea de excepție  a  originalului  artist instrumentist  Cosmin Bălan.
Duduku!
Instrument   vechi de  3000 de ani, confecționat din lemn de cais, simbol al  vechimii armenești , instrument înscris în  patrimoniul UNESCO.
 Prin el, artistul   ne-a  adus în splendoarea naturii, sonoritățile lui fiind asemănătoare vocii umane. 
Extraordinară îngemănare  de creație  autohtonă și armenească!
 Dor și jale în  roata istoriei!
  Lirism, dăruire,  mare emoție!
Doru Roman, unic solist concertist de percuție, altă fascinantă  prezență   bănățeană,   ne-a încălzit  sufletele  în ritmul   Horei lente  și a Brâului , din 4 Dansuri românești  de Tiberiu Brediceanu.

Am dansat tango  în ploaie, gustând  farmecul clipei în stropi , când limpezi, când  zvârliți  din înalturi,   picături moi,  atingeri fine, plânset, bucurie,  în ritm argentinian-Carlos Gardel, în superba orchestrație a   domnului Radu Popa, am plâns  cu gândul la  dramatismul  Soarelui înșelător,   în regia lui Nichita Mihalkov, în Final Tango.
Prima parte a serii s-a încheiat  în pași ușori de Vals, de Aram Haciturian.
Extraordinară regie!
Genuri muzicale diferite, instrumente muzicale  inedite, 
Fantoma  de la Operă, A. I. Loyd-Weber, am zburat  Deasupra norilor, cu muzica lui E, Moriconne, în aceeași minunată orchestrație Radu Popa, ne-am prins în  Dans irlandez, presărat  cu   momente distractive, oferite de maeștrii Cosmin Bălean și Doru Roman.  
Nu putea lipsi Cancan din opera Orfeu în Infern, de ce s-o fi numind în Infern, că este extraordinar!
  Loneely Sheperd, de James  Last.
  Ca simbol al  spiritului Timișoarei, ne-a fost  adusă  Bucuria luminiiThis is  my  song, Charlie Chaplin, orchestrația aparținând aceluiași  talentat muzician Radu Popa.
Mașina de scris și o  seducătoare secretară în  Leroy Anderson!
 Seara s-a încheiat  în  entuziaste ritmuri  de Millise mou, cântec tradițional grecesc, oferit și ca bis, momente de o  mare efervescență, când artiștii și   noi, spectatorii, am trăit laolaltă  entuziasmul   întoarcerii  la  ceea ce are  lumea mai   frumos și mai curat- Bucuria muzicii!
 

bucuria nu este în lucruri,

ci în noi. Richard Wagner
  În  mers de reni albaștri, decembrie își scutură  gene obosite. Se înclină sfios în fața zveltului zbor  în pași de vals!

Anul Nou   aduce armonia culorilor sonore. Viena deschide porțile  universalității.
Ce dar de suflet ar putea egala Concertul extraordinar de Anul Nou, găzduit de  sala  de aur Musikverein Viena, aflată în top 5 al celor mai bune și frumoase săli de muzică din lume?
Este mesajul  pe care arta ni-l  trimite din  nemărginirea  magiei sale, din orașul cel mai văzut și mai generos  în prima zi de an.
  Darul pe care îl primim, ca semn  al armoniei  umanității.
 Și dacă  există atâția privilegiați pe lumea asta- unii  moștenesc locurile cele mai bune din sala , decorată  regește cu flori trimise de la San Remo, iar alții, mai ales  japonezi, ocupă an de an  loje râvnite de cei mai bogați dintre pământeni, mi-am făcut și eu micul colț  numai bun pentru a trăi frumusețea concertului direct în fața televizorului.
O cafea  și un fir de vâsc!
 Urmaș al dinastiei Strauss, prin străbunica din partea mamei, dirijorul Franz Welser-Moest este invitat pentru a doua oară la pupitrul Filarmonicii vieneze, prima oară fiind în 2011.  
Aflată în  sala de concert, la venerabila vârstă de  nouăzeci de ani, strănepoata  lui Johan Strauss, Alice von Meyszner-Strauss, l-a răsplătit cu un superb coș de flori.

Bicentenarul celor mai cunoscuți compozitori de operă  din  toate timpurile -Richard Strauss, născut la 22 mai 1813 şi Giuseppe Verdi, născut la 10 octombrie 1813.
Regal   în alb și roșu,  muzică și flori, Dunărea în revărsarea ei albastră, Johann Strauss tatăl şi fiul-Valsul Sărutului, dedicat  Angelikăi, soția dirijorului, prezentă la concert, valsul Din munţi, valsul Unde înfloresc lămâii, Țesătoarea, Melodii Quadrille, uvertura operei Lohengrin de Richard Wagner Prestissimo din opera Don Carlos de Giuseppe Verdi, Marşul Radetzky, mereu  tânăra  Dunăre albastră!
Un miliard de telespectatori din optzeci de țări au  pătruns  cu toată ființa în  zborul  glasului universal!  ieri și astăzi laolaltă, în  sonorități strălucitoare,  amuzament, ironie fină,  balet,  parodie, vis în  zbor de voaluri  fine, nemuritoarea Dunăre  în revărsări  albastre!
 De mâine, se pun în vânzare  biletele pentru concertul  din anul viitor. Cu mult noroc poți fi unul dintre  cei mai fericiți dintre pământeni.
Astăzi  lumea   a avut  din nou șansa de a vibra  laolaltă   pe ritmurile celui mai frumos Concert din lume !
Să  ne rugăm ca el să  călăuzească omenirea către  concordie!
Un An Nou  plin de bucurii vă doresc!

(scuze pentru calitatea pozelor)

un gând frumos, de la domnul Simion

muguri de nădejde nouă,

sănătate, iubire, bucurii !
Pentru noi, cei de aici și de pretutindeni!
LA MULȚI ANI!

Anul Nou, de Vasile Militaru

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri ni s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă.

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare!

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Niciun vis n-o fi himera,
Niciun dor n-o să se frângă.

un dar special de la o doamnă specială, Maria!

optimism! mai mult optimism!

Am primit deja daruri.

De dimineață, pe sub ferestre, cu  muzică și  bătăi într-un bidon mare de plastic, capra !

Te poți împotrivi ? nicidecum !aduce noroc!//

De peste Ocean, o prietenă virtuală mă învață să aplic terapia Osho.
Cum dar din dar se face rai, îți ofer , cu drag, și ție rețeta. O știai?
Și dacă..face bine s-o repeți.
Zice că  noi toți avem nevoie de terapie, pentru că ne lipsește iubirea.
De aceea, iubirea este  cea  mare terapie posibilă.
Este chiar  mai mult  decât suficientă.
Mai bine , citește
„ Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuită din mai multe straturi succesive.
 Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior.
Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele.
Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui
vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.

Îmbrãţişarea permite un asemenea contact.
Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire,
 dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie,
 ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el.
Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã,
 întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã.
Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã,
iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.

Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie.
Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om.
Important este sã scoţi acest copil la luminã,
iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.

Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii.
Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce
 inima este sursa oricãrei vindecãri.//

Am  primit și  un calendar. 

Ți-l ofer cu dragă inimă.. sunt cam micuțe literele, cu puțină strădanie,( adică alegi dimensiunea inițială) sigur vei  descoperi mesajul- optimism! 

 mai mult optimism!//

un DAR de SUFLET, de la un SUFLET ALES-

încă un dar! dar ce dar!!