clipă, dulce clipă

Puțini poeți sunt iubiți așa cum este Jacques Prévert, 4 februarie 1900, Neilly-sur-Seine, Nanterre, Franțá/11 aprilie1977. A scris târziu, la 45 de ani, dar foarte repede a cucerit lumea iubitoare de poezie. Multe dintre versurile sale, atât de pure, că te și întrebi cât de extraordinară poate fi simplitatea, sunt șlagăre traduse și la noi, altele se găsesc în manualele școlare, încântând printr-o  sclipitoare naturalețe.
 Cum era de închipuit, s-au găsit destui care să-l considere prea popular, fără să reușească, însă, a-i pune sub semnul întrebării consistența poetică. 
Vă învit la( un improvizat) cenaclu.
 Cu o ceașcă de cafea!
Această dragoste
Această dragoste,
atât de violentă,
atât de firavă,
atât de tandră,
atât de disperată,
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea.
când vremea e urâtă,
această dragoste atât de adevărată,
atât de frumoasă,
atât de fericită,
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie,
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte,
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească,
şi-i face să blesteme,
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim,
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată,
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
şi însorită
este dragostea ta,
este dragostea mea,
a celui care-a fost,
acest lucru pururea
altul
şi mereu neschimbat,
la fel de-adevărată ca o plantă
şi ca o pasăre vibrând
caldă şi vie ca vara;
noi amândoi putem
să mergem şi să ne întoarcem,
putem să uităm,
pe urmă s-adormim,
să ne trezim, să suferim,
să-mbătrânim,
să adormim din nou
sau să visăm la moarte,
să ne trezim surâs şi râs,
să-ntinerim,
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr,
vie ca dorinţa
şi crudă ca memoria,
stupidă ca regretul
şi tandră precum amintirea,
rece ca marmora,
frumoasă ca ziua,
fragilă ca un prunc
surăzând ne priveşte
şi ne vorbeşte fără cuvânt,
şi o ascult tremurând,
şi strig
şi strig pentru tine
şi strig pentru mine
rugându-mă de ea,
pentru tine, pentru mine, pentru
toţi cei ce se iubesc
şi care s-au iubit,
da îi spun dragostei,
pentru tine, pentru mine şi pentru toţi
ceilalţi
pe care nu-i cunosc;
rămâi acolo,
nu te clinti,
nu pleca...//
Pisica şi pasărea
Un sat ascultă cu inima zdrobită
cântec de pasăre rănită.
E singura pasăre din sat
şi singura pisică din sat
păsării o àripă i-a devorat.
Cântul păsării a amuţit,
pisica din tors s-a oprit
şi fulgii de pe bot şi-a curăţit,
iar toată suflarea din sat
s-a pregătit de-nmormântare.
Pisica, invitată de onoare,
păşeşte-ncet în spatele sicriului ciudat
de o fetiţă-nlăcrimată legănat.
”De-aş fi ştiut că o să suferi aşa tare,
şopti pisica,
aş fi-nghiţit şi cealaltă arìpă
şi ţi-aş fi povestit
cum am văzut pasărea zburând parcă
spre capătul lumii, atât de departe
că nici o pasăre nu poate să se-ntoarcă.
durerea ta nu ar fi fost atât de mare
ai fi fost numai tristă,
gânditoare.
Există o măsură-n toate:
eu m-am oprit la jumătate.”//
Pentru tine, dragostea mea
Am fost la târgul de păsări
Şi-am cumpărat păsări
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de flori
Şi-am cumpărat flori
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de fiare vechi
Şi-am cumpărat lanţuri
Lanţuri grele
Pentru tine,
dragostea mea.
Apoi m-am dus la târgul de sclavi
Te-am căutat,
Dar nu te-am găsit,//


http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/p/jacques-prevert-6zudchu/