„Noi știm ce suntem,

 dar nu știm ce putem fi..„ Hamlet, Shakespeare
(Mica Sirenă a Scandinaviei, o săptămână în lumea   lui Andersen și a lui Hamlet)

Mi-am dorit mult  să văd o țară nordică; s-a întâmplat  să fie Danemarca.

Și o părticică din Suedia, Malmo.

La

sfârșit de mai, nu  este deloc  cald în țara nefericitului prinț  Hamlet, bat vânturi seci, soarele stă ascuns sub pături groase de noricu fețe  cernite, Marea Baltică își rostogolește în cascade talazuri întunecate, doar  măreția lui Andersen dăltuită  din iubirea lui Eduard  Eriksen”Mica sirenă„ cu  sufletul topit în spumă de  mare, rezistă tuturor vitregiilor vremii.
Își tace  povestea ei de îndrăgostită  părăsită pentru o prințesă adevărată, fiindcă ea, frumoasa adâncurilor, n-a reușit să primească un fel de nemurire muritoare.
Asta, în vreme ce danezii sunt considerați cei mai fericiți  oameni din lume.
Niște cârcotași din grupul cu care  am petrecut acolo o săptămână  friguroasă, care pe mine, una, nu m-a speriat, pentru că mi-am îndesat în geamantan  haine potrivite, zâmbeau ironic„ cum , mama dracului să fii fericit, dacă îțí începi ziua cu  4/5 grade și  vii acasă când termometrul  a mai căpătat  cel mult  10„?
Danezii își trăiesc viața lor civilizată, o viață lipsită de corupție și de păcăleli, alergând cu bicicletele, de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, căruia timpul darnic  i-a desenat pe frunte și pe obraji un fel de răboj nobiliar.Nu contează nici  frigul, nici vântul,contează doar el, omul. 

Este greu să înțelegi fericirea celui care și-i iubește  doar pe ai săi.

M-am gândit la un proverb de-al lor: cine te înșală prima oară te nedreptățește; dacă te înșală a doua oară o face pe dreptate, te ia ceea ce ești.
 Și m-am gândit  așa, fără să  vreau, la noi, la înșelătoria perpetuă...

 Am văzut multe lucruri

în țara lor rece cu vânturi tăioase: palate dăinuind peste secole-Amalienborg și Rosenborg,  magice castele:Kronborg, Fredensborg, Fredederiksborg,

monumente istorice, turnuri, muzee și porți, bijuteriile  coroanei, rochiile reginei, marea și verdele copacilor, grădini  ca-n povești

și bulevarde largi, foarte curate, străzi ale marinarilor de odinioară, colecții de vase pescărești ancorate cu ale lor catarge împodobite  cu steagul danez,  istorie și arhitectură, hoteluri  și  simboluri ale regalității,vestigii și colonade, tablouri și tapiserii  uluitoare, argintărie și mobilier exorbitant,buticuri  cu haine create de nume celebre, antichități,vechi metereze, motive albastre și verzi, cristaluri și  sticlărie scumpă, mori de vânt, niște cochete picioroange , mișcându-și  alene rezistența, statui  de ieri, piețe și fântâni, hoteluri moderne ( cel în care am locuit are  23 de etaje- din  patul meu  vedeam uriașa lebădă într-un picior, învârtindu-și neobosită aripile impare) vapoare și turiști, mai ales asiatici, câtă frunză, prin  parcuri, gărzile  reginei,  grupuri de tineri petrecând așezați  prin parcuri sau prin piețe,  magazine cu prețuri uriașe, afișate  în vitrine...multe am văzut.
 Să nu uit liliacul, bogat, alb și  violet, parfum  în ciorchini, căzând  răsfățați  peste  frunze lucioase.( am furat o crenguță din preajma „sirenei„!)

 Ce m-a impresionat cel mai mult și mai mult a fost acel pestriț furnicar neobosit, un  permanent du-te /vino de  bicicliști pedalând  pe  trotuarele lor, tineri și vârstnici, bătrâni și copii, mame  cu bebeluși în coșulețe, respectabile doamne cu păr grizonat, sfidând   vântul, ploaia și frigul, fiecare cu drumul, cu gândurile, cu proiectele lui.
O lume în mers echidistant, frumoasă și blondă,  convoaie de  figuri deloc întristate!

O lume care  pleacă și vine, construindu-se  pe sine!