poate fi umană perfecțiunea?

Unii spun -și eu  nu-i contrazic, pentru că, de ce să nu recunoaștem: de  cel puțin o dată ni s-a întâmplat să  aflăm rezultatul pe propria piele- că sinceritatea absolută doare  la fel de mult ca un lanț de erori.

 Dacă  ar fi să ne exprimăm mai puțin eufemistic, aceste erori sunt minciunele. 

Na!  tot nu le pot spune pe nume: minciuni.

Dacă e să stai strâmb și să judeci drept, uite, chiar aici , în spațiul virtual, se spun atâtea: poți să crezi tot ce spune cineva că este așa cum se străduiește să te convingă că ar fi?

Sau- dacă se schimbă, cumva, ceva, în atitudinea cuiva față de altcineva,asta înseamnă că respectiva persoană  se comportă cameleonic?

Tocmai am citit că o caracatiță  antarctică, aceea care dă o conotație științifică sintagmei”sânge albastru„, grație  pigmentului colorat  din  sânge, supraviețuiește la temperaturi extreme și se adaptează ușor în fața schimbărilor climatice, oricât de dure ar fi ele.. 

Alte animale, tocmai pentru că nu posedă această caracteristică, nu  pot trăi la temperaturi  foarte scăzute.

De ce  nu am accepta că și  omul, fiecare individ, caută modalități speciale, care să-l ajute să facă față unei agresive și  mereu schimbătoare realități ?