poate fi umană perfecțiunea?

Unii spun -și eu  nu-i contrazic, pentru că, de ce să nu recunoaștem: de  cel puțin o dată ni s-a întâmplat să  aflăm rezultatul pe propria piele- că sinceritatea absolută doare  la fel de mult ca un lanț de erori.

 Dacă  ar fi să ne exprimăm mai puțin eufemistic, aceste erori sunt minciunele. 

Na!  tot nu le pot spune pe nume: minciuni.

Dacă e să stai strâmb și să judeci drept, uite, chiar aici , în spațiul virtual, se spun atâtea: poți să crezi tot ce spune cineva că este așa cum se străduiește să te convingă că ar fi?

Sau- dacă se schimbă, cumva, ceva, în atitudinea cuiva față de altcineva,asta înseamnă că respectiva persoană  se comportă cameleonic?

Tocmai am citit că o caracatiță  antarctică, aceea care dă o conotație științifică sintagmei”sânge albastru„, grație  pigmentului colorat  din  sânge, supraviețuiește la temperaturi extreme și se adaptează ușor în fața schimbărilor climatice, oricât de dure ar fi ele.. 

Alte animale, tocmai pentru că nu posedă această caracteristică, nu  pot trăi la temperaturi  foarte scăzute.

De ce  nu am accepta că și  omul, fiecare individ, caută modalități speciale, care să-l ajute să facă față unei agresive și  mereu schimbătoare realități ?

oricât de bună

 sau de rea ar fi o situație, ea se va schimba..

Esența acestor vorbe  am știut-o   mereu. O știe  și a trăit-o oricine, greșesc?

 Dar nu despre asta vreau eu să vorbesc.

 A trecut  ziua   de ieri,  aleargă știrile, saci plini cu voturi își  așteaptă cuminți rândul la numărătoare,  pentru  câștigători nu mai prididesc laudele,  din tabăra adversă  vin suspiciunile,

prezență mare la vot,

 înfrângere zdrobitoare, 

românii au votat împotriva aroganței,

 verbele preferate sunt   l-a bătut,  a luat, are.

Aoleu ce ploaie vine de la Cluj..

Viața are mersul ei.

  Este prima zi de bacalaureat. 

În  multe dintre școli- se saltă  cabinele de vot,  pe uși  s-au lipit listele cu  absolvenții de liceu-334836 în toată țara, dintre care 89698 rămași din alți ani. 

Profii vor fi și ei supravegheați,  titrează un ziar.

 Știi ceva?  O să te mire , da, există profesori  care  ajung întâmplător prin comisii de examinare, o spun  din  ce am văzut, nu din presupuneri sau din auzite.

Prima probă, literatura română, olimpicii  au deja  hârtia în buzunar.

 Unii. 

20 dintre ei   au fost scoși din săli pentru tentativă de fraudă, îți dai seama cum sună? Olimpic fraudulos.. și fiindcă tot vorbim despre  cei mai cei dintre tinerii absolvenți de liceu,  să-ți spun ceva- la proba de literatură română, unui olimpic  i-a picat Harry Potter, orice este posibil, nu?

Bacalaureatul meu, al tău, al copiilor noștri-  câte emoții!

 Zău că  nu-i înțeleg pe  tinerii care, mai  în glumă , mai în serios, ar  vrea  ca  bacalaureatul, bacul, cum l-au scurtat  după nu știu ce criterii unii,   ar trebui  conceput cât mai simplu.

Să nu mă crezi ipocrită, aș prefera  emoțiile  adevăratului examen de maturitate, nu doar  ca  verificări la   matematică, literatură, chimie /fizică/o limbă străină au orice altă probă, în locul    încleștărilor  zilei.

Instituit în 1801, prin decret semnat de către Napoleon Bonaparte, care a pus bazele învățământului modern  francez, bacalaureatul românesc, ca examen de maturitate  al intrării în viață,  îl are ca părinte pe profesorul universitar, medic și politician Constantin Angelescu, în 1925.

 Primul  ministru  plenipotențiar  român, reprezentant al României la , în 1918, la Washington, s-a născut  la 10 iunie 1869, la Craiova. 

Astăzi,  școala românească are ministru interimar..

Ai amintiri   de la bacalaureat?

PRAO

Încă un an școlar își trage  greu sufletul, încercând  din răsputeri  să  treacă hopul.  

Amărâta aia notă de trecere. 
Sau  corigențe cât mai puține. 
În ultimele patru luni  , pe fotoliul cel mai înalt de la MEC sau cum se va mai fi numind ,
 și-au  făcut de lucru doi  tineri domni, a umblat apoi  vorba că  o doamnă din învățământul particular, restanțieră pe la niște cursuri,   ar ținti funcția care pe vremea lui Spiru Haret  se numea Ministrul Școalelor. 
 Aseară  a apărut schimbarea- alt nume.
Media ar fi- un ministru  în fiecare lună.

 Cât de productive au fost strădaniile respectivilor domni, poți vedea  doar dacă tragi cu  coada ochiului, fie  zi, fie seară, pe străzile orașelor sau, mai cu seamă, pe multele  terase învăluite în     fum, muzică,  alcool .

 Acolo  se pregătesc cei mai  mulți dintre tineri.

 Prin clase, mai trec femeile de serviciu .

Cu mopul.

Cu niște ani în urmă, un fost președinte aducea în discuție modelul  suedez.

A trecut vremea, suedezii o duc tot mai bine, noi rămânem tot ce-am fost, asta în cazul cel mai fericit.//

O prietenă româncă,  stabilită  într-un oraș suedez , studentă pentru a doua oară, într-o specialitate foarte interesantă, mamă a două fete superbe, școlărițe,  povestea pe blog, cum  învață fiica ei cea mare  să intre în viață, pe ușa  principală.

 Iată-

PRAO sunt inițialele care vin de la o definiție ce vrea să însemne “practica pentru orientare profesională” și are ca menire în sistemul de învațământ suedez, obișnuirea copiilor și tinerilor cu felul în care se muncește aici.
PRAO e obligatoriu și inclus în anumiți ani școlari, la alegerea școlilor. Diana a făcut PRAO în clasa a 6-a și atunci au avut două zile. A fost la o gradiniță și a văzut cum se lucrează acolo cu copiii. Apoi într-a 7-a a avut tot două zile și a făcut PRAO la Poștă. 
A văzut cum se sortează corespondența și cum se împarte la destinatari. În clasa a 8-a se face o săptămână de PRAO, adică 5 zile. Au avut de ales dintr-o listă lungă de magazine, café-uri, gradinițe, fabrici, instituții. Diana a mers insa pe “mâna ei” și si-a ales singura locul. Voia un magazin sau un café și a găsit un café dispus să o accepte. Unul din zecile de café-uri din centrul orașului. A început de luni, azi e a treia zi.
Alți elevi fac în alte părți, majoritatea însa în magazine, café-uri sau grădinițe. Alții însă fac la spitale, la fabrici, la instituții diverse(poștă, pompieri, etc).
Ca să vă faceți o imagine despre cum arată un café în Suedia, pot să vă spun că e o combinație foarte reușită de cofetărie-patiserie-cafenea, unde se servesc prăjituri, foietaje, sanwich-uri diverse(vestitele smörgås-uri suedeze), cafele și ceaiuri de toate felurile într-o atmosferă foarte placuta. Fiecare café își are bucătăria proprie unde face prăjiturile, foietajele și sandwich-urile, și,  desigur, cafeaua, mereu proaspată și foarte gustoasă. Clienții sunt serviți la tejghea și fiecare merge cu tava pe care se află farfuriile și cănile la mese.
 La sfârșit.  fiecare își duce tava la locul unde se adună tăvile-niște cărucioare speciale.
 Nu se servesc băuturi alcoolice, nu se fumează. Fumatul e interzis în locurile publice în Suedia și e strict respectat.
Café-urile sunt populare pentru pauzele de fika, pauze la care suedezii apelează la 2-3 ore. Fie dimineața, praâz sau seara .
Ce face concret Diana la PRAO? 
Păi ăn afara de a sta la casă(unde trebuie să ai peste 16 ani,  ca să poți sta) face de toate: ajută la servit clienții, face prăjituri, așază vasele în mașina de spălat, șterge mesele, etc. De obicei, dacă “angajatorii” sunt multumiți de practicant, îl pot solicita pentru job de vară. 
In Suedia tinerii pot munci legal după ce au împlinit 13 ani și mulți fac asta. Nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că e un mod de a intra pe piața muncii, de a câștiga experiența, de a înțelege ce înseamnă să câștigi bani, de a avea ocupație peste vară si apoi desigur sunt si banii care pentru un tanar nu sunt chiar putini…
Daca ii place? Da, foarte mult. Desi imi spune că e obositor să stea atâtea ore în picioare . Că fetele de acolo o tot trimit să se odihneascaă și să mănânce, că lucrează prea mult .
 Iar mie imi place că înțelege, în sfârșit, ce inseamnă să muncești. 
Și da, practica se continuă în liceu(atunci e deja pe specialități) și in facultate, crescând proporțional perioada de practică cu trecerea dintr-un an ăn altul.
Aici practica este foarte frumos împletită cu teoria.//
tu ce spui?

i-a sărit un dinte

Nu pentru că era firesc, chiar dacă  are zece ani. //
 Mai știi?-o întreagă istorie- se leagă  dintele  cu o ață de clanța ușii,  frică, emoții, un pic de curaj, mama, tata, frații  râd pe ascuns... 
 Unii copii își adună dințișorii în casetă. Apoi uită.

 Povestea  are alt curs.
 I-a sărit dintele, pentru că a bătut-o învățătorul. O ținea cineva.
 Doar am auzit știrea, în rest, am fugit, pur și simplu, n-am rezistat să ascult alte  informații. Ba da, ceva am auzit-întrebat ce părere are despre cele întâmplate, inspectorul, pe fața căruia nu se mișca  niciun mușchi, cu o voce absolut egală-ca de polițist, aflat  în intersecție, zice”se vor analiza faptele și împrejurările  în care s-a petrecut fapta și pe urmă  discutăm”.

Niciun regret, nicio vorbă pentru copilul strivit de comportamentul animalic al adultului,educator dezlănțuit.//

 Domnu P era cel mai respectat învățător din cele câteva sate, care compuneau o comună mare:școlit, exigent,statură perfect verticală,  îmbrăcat impecabil . 
Venea la școală cu bicicleta.
Când îl zăream la intersecție, toți alergam în clase.
Îl știam de frică, deși nu era învățătorul nostru.

 Când vorbea, i se vedeau doi dinți de aur strălucind puternic.
 Ceva de lup hămesit. 
Își ducea mâna dreaptă către buzunarul de sus al sacoului și scotea creionul colorat,îl mai ții mine? jumătate roșu, jumătate albastru.
Nu se mai auzea nici musca.

 Într-o zi, doamna Ana s-a îmbolnăvit.A lipsit vreo câteva săptămâni.
A înlocuit-o domnu P.

În prima bancă, era o colegă cam molatică, fată bună, dar, de, nu toți copiii înțeleg regula de trei simplă,  unii se mai poticnesc la tabla înmulțirii.
Eram în clasa a III-a.

 O asculta zilnic. Biata fată era disperată, poate că  nu spunea nimic acasă, ce să spună? Părinții îl știau și ei de frică pe domnu învățător.

 A scos creionul bine ascuțit și a început să bată un tic-tac nebun în capul fetei,curgea sângele, noi, toți cu capetele în carte, ea  se legăna, până a căzut.

 Nu mai știu ce a urmat.

Învățătorul nu mai este de mult.

Pe Maria B.  am văzut-o în vară, mi s-a părut că, brusc, părul  cărunt i se năclăiește. Am schimbat o vorbă/două...

Aseară, ascultând știrea, mi-a revenit în minte imaginea învățătorului cu doi dinți de aur.

O jumătate de secol.

Ce s-a schimbat?