duminică, 14 februarie 2016

cu boabe de rouă

 O conducea la  cămin, era studentă, el-inginer stagiar  la una dintre fabricile din oraș. Se țineau de mână și numărau stelele stinghere în  pripita dimineață de  primăvară. Veneau de la nunta unor prieteni.
  Plutea în aer parfum de aburi și de muguri, călcau ușor, degetele lor își făceau tandre  promisiuni. Nu știau pe atunci că  există în calendarele unora Sfântul Valentin. Ea auzise, la cursul de folclor, că ar fi fost cândva un Dragobete.
Case și  pomi, cerul și boarea dimineții!
 De undeva, dintr-o fereastră, s-a  auzit vocea lui Bogardo.  Cineva își începea ziua cu o melodie nouă, frumoasă, ca de catifea. 
Fără ca  vreunul să-i fi cerut celuilalt, s-au oprit. Ascultau  cuminți, dimineața purta strai alburiu, una câte una, stelele plecau la culcare ...//
 După o vreme, promisiunile s-au șters, cine mai știe  motivul? 
Lumea este mică, s-au văzut întâmplător, o dată la teatru, și încă o dată, undeva, într-un magazin, fiecare cu familia lui, fâstâciți, au uitat să-și spună bună  dimineața.../
Astăzi, m-am întâlnit cu muzica lui Florin Bogardo!

2 comentarii:

  1. Intotdeauna mi-a placut muzica lui,stilul sau!
    Din pacate prea mediatizat nu a fost!

    Cate iubiri vin si pleaca!Oare se pot numi iubiri?

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place atât de mult să-i ascult piesele! Toate.
    Uite ceva foarte frumos:
    https://www.youtube.com/watch?v=Yh79UvGRtlo

    Iubire, iubiri?
    Cine știe? Poate că nu înțélegem dragostea adevărată, pentru că nu știm sau nu vrem să iertăm. Sau nu iubim cu tot sufletul, uitând că trebuie să facem totul pentru ea...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.