Dac-am uitat, iubito, cum te cheamă
Și cum se face ziua-n ochi tăi,
Ascunde-ți visul plin de vânătăi,
Și nu-mi lua uitările în seamă.
Prea mult colind pe-ntortocheate căi
Și prea puțin e loc să-mi fie teamă,
Că dacă morții eu i-aș spune" Ia-mă!"
Tu i-ai zvânta și umbra în bătăi.
Dar nu încerc aceasta nici în glumă,
Ci doar mă-ntorc la tine și te rog...
Primește-mă, și iartă-mă și du-mă
Din partea rătăciților zălog
La carnea ta de soare și de humă,
Pe înstelatul cerului polog.
George Țărnea, 10 noiembrie 1945/2 mai 2003
Daaaa! Superb si George Tarnea, superba si scrisoarea!
RăspundețiȘtergere(Reflex 108)
Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi...
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cădere în plus...
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
Crenguța, astăzi să gândim cu versurile lui:
RăspundețiȘtergereNici nu mă spăl de multele iubiri
Nici nu mă spăl de multele iubiri
Mi-e greu să fac din dragoste o vină
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Când văd cum arde roua-n trandafiri
Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.
Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Când pot clădi cu jertfa lor grădina
De stânjenei, de crini, de calomfiri.
Cei sterpi si răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă
Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.”