Ah! cine te vede

Chiar în rai  se crede.
Vasile Alecsandri, Bucovina

O excursie este- hai să-i spunem- un act opțional: într-o bună zi, decizi să vezi  locuri pe care nu le-ai văzut niciodată  sau să le revezi pe cele  cunoscute  cândva, dacă  asta  simți că vrei să faci.

Ideal este, cred,  să fii însoțit(ă) de persoane cu care să poți schimba opinii, să nu te grăbească  nimeni și nimic, să   rămâi cât  simți tu că vrei  într-un anume loc, să  treci mai în grabă pe lângă altele. 

Cum ziceam, așa ar fi ideal.

 Poți, însă, la fel de bine, să-ți încarci sufletul, dacă, grație  tovărășiei unor  prieteni  te  trezești în mijlocul copiilor. Au ei un fel anume  de a  retrezi în tine acel fior care poate vedea  nu doar cu ochii: copiii văd lumea  cu

bucurie.

 Dincolo de bombe și violențe  de toate felurile, pe care adulții secolului  al XXI-lea nu ezită să le  scoată la înaintare, copiii fac viața frumoasă și, cumva, ating realitatea  cu vărguța fermecată, împrumutându-i ceva din   exuberanța lor  vioaie.

Da!  am văzut și am revăzut, cu suflet de copil, părți știute și neștiute  din Bucovina!

Un colț de rai în șapte zile!

Am avut noroc

de compania deosebită a unor faini tineri colegi : Corina  Dumitrescu,Lavinia Orășanu, Sebi Florescu, un profesor  de geografie îndrăgostit de meserie și de călătorii !

N-o  să-ți vină să crezi câte am văzut, pentru că a fost o excursie complexă, bogată, foarte interesantă , un uriaș buchet de obiective: istorie,  legendă, filozofie  de viață,  geografie,  etnografie, poem și poezie, port și tradiție, trecut  și prezent laolaltă, omul în pământeana- i  trecere,  dăinuind cât o eternitate.

Dacă ar fi să fac un rezumat,  am început, cum era  și firesc, cu trecere prin Câmpulung  Muscel, Rucăr, Bran,ce spectacol halucinant, cineva  a  bătut parcă în cremene și munții și-au deschis porțile,în  Chei, au țâșnit parcă în clocot adâncurile . Mărturie sunt  două splendide lacuri, unde  facem popasuri : Sfânta Ana și  Lacul Roșu, pe maluri, tăcută, pădurea cată spre cer, se leagănă  apa în unduiri calme, pământul și cerul își dau mâna  în  scurgerea vremii.

 Și când soarele se pregătea  să se-nvăluie în nori  mergători , ajungem la   Gura Humorului, unde, vorba lui Nică a(l) lui Ștefan a Petrii  ne-a fost și masul în toate cele șase nopți.

Primele pe listă au fost  mănăstirile  Voroneț, Moldovița, Sucevița- sacru și estetic, perfectă armonie  în marele ritm cosmic,înainte de a păși pragul lăcașului,  privirea se odihnește pe  pânza  nemuritoare a  picturilor exterioare;albastru, galben, verde- frumusețe,  jertfă, credință.

Scut popas la   Centrul de Ceramică de la  Marginea.

 În ziua următoare, alte locuri ne-au încântat  ochiul și sufletul : bătrâna  Cetate a Neamțului, scut în calea atâtor vitregii de tot felul. La Humulești  am  lăcrimat cu un ochi și am  râs  cu celălalt, tovarăși  de petrecere fiindu-ne Nică și toată a lui copilărie ,cuibărită în atâtea povești. 

Vederea  ne-a fost mereu  mângâiată de verdele câmpiilor  și de  satele  frumoase presărate  cu  case   tot una și una, adumbrite  de  pomi și de  flori, până la Casa  de la Vovidania, a lui Visarion Puiu, unde am regăsit ceva din taina  copilului  Sadoveanu, nins mai apoi de  anii  bătrâneții suferinde.

Zâmbea de după  nori soarele   grăbit spre culcare, când am ajuns  în liniștita Agapie, în ale cărei picturi și-a pus  toată măiestria tânărul,pe atunci,  Nicolae Grigorescu.

Era joi, soarele se ridicase de câțiva stânjeni  peste dealuri, când am  ajuns la Ruginoasa lui Vodă-Cuza, iar mai apoi, la Cucuteni.  

La amiază,  coboram  treptele tocite de vreme și de amintiri către  Bojdeuca  din Țicău- duioasă  aducere-aminte în  povești și imagini, toate  dominate  de figura inegalabilului   povestitor, Ion Creangă.

Mânăstirea  Neamțu, tezaur de icoane , potire, și sfeșnice. 

Icoana  Maicii  Domnului  cu trei  mâini!

Mai apoi, câteva ore bune, am bătut cu piciorul Gura Humorului,în drum către mânăstirea cu același nume, am intrat într-o falnică gospodărie, unde  o femeie cu privire de   bucovineancă iscoditoare ne-a  purtat în lumea ei de  cusături, ii și cojocele, covoare  și sumane,ștergare și vase din lut,  perdele  ajurate, icoane  și  mărgele, tulpane și   bete în  toate culorile  firii.

  Ne-am răcorit   cu apă rece ca gheața din fântâna  de lângă poartă, undeva susura  un izvor, scăpăta soarele  printre crengi   încărcate de rodul merelor  timpurii.

Frumoasă zi de vineri- întâlnire, la el acasă, în Ipoteștii mereu picurați  în metafore,  cu  nemuritorul   spirit al  lui Mihai Eminescu. 

La  Iași, ne-a întâmpinat verdele răcoros al Copoului,  adunat în  candoarea teiului eminescian, încorsetat  cu iubire”Multe trec pe  dinainte,/În auz  ne sună multe,?  Cine ține toate minte/Și ar sta să le asculte„?  

Se înalță măreață în lumina  fierbinte a amiezii  silueta Palatului Culturii, avem vreme  doar cât să vizităm „Muzeul de Artă”, tragem cu ochiul către  casa Dosoftei, doi pași  mai încolo   trecem poarta  Mănăstirii„Sfinții Trei Ierarhi„  cu fastuoasa-i nișă în care  sunt păstrate  moaștele Sfintei Paraschieva din Epivat.  

A doua zi, mergem la Arbore și la Putna, ne plecăm frunțile în fața mormântului marelui Ștefan, ne amintim pios  de  povestea Stejarului din Borzești,culegem lumină în gând pentru sufletul  maicii Benedicta, Zoe Dumitrescu- Bușulenga, urcăm și la  chilia lui Daniil Sihastru, apoi la Dragomirna și de acolo,în bătrâna cetate a  Sucevei,ale cărei  ruine poartă pecetea  zbuciumatei noastre istorii.

Dacă vrei să te privești în  adâncului sufletului, mergi în Bucovina! 

 Toate  vorbesc: stâncă și  fagi, ape și  drumuri în ocol de  cetăți,  mânăstiri și izvoare, pietre și flori, galben de soare,  verde în pletele pădurilor  de acum  cam sărace, râuri în lacrimi,  albastru și verde, roșu  aprins în vâlvătăi de apus, marele Ștefan, Eminescu și Creangă, Cuza și Kogălniceanu, sate și case cu ochi de lumină-n ferestre, chilii și măicuțe,  morminte,  cetăți și  călugări,turme de oi și de capre, pridvoare înflorite, vile cochete, rânduială în lucruri, provizii de lemne frumos rânduite, lanuri  și căpițe, ca vechii soldați, Obcinele și Siretul, văi și tăpșane,cerul  curat-acoperiș pentru toate ce sunt.

Și omul, mereu  răbdător.

Ca și cum, Dumnezeu și-a revărsat, peste tot, lacrima dorului. 

 ”N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,

Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.„  Mihai Eminescu, La  Bucovina