ca o ieșire din timp

 Raze piezișe  tremură printre  crengi,  tăcută, aleea își deapănă  mersul,  ce tainic șoptește,dimineața, pădurea, trec  vârste încoace și încolo,pășesc fără  grabă.

A răsărit, așa,în drumul meu, semn aproape banal, și  deodată, clings!  într-un colț de suflet  a sunat un clopoțel.

După ploaie, în fața porții noastre, pământul era moale, bețișorul scrijelea un fel de nostimă figură geometrică, două /trei pătrate, unul  în continuarea celuilalt,  alte două, unul  lângă altul, alt pătrățel, atent  construit, încă două, un cerc, aruncată din palmă,pietricica își caută loc. 

Începe mersul  atent, sari într-un picior, nu ai voie să atingi nicio linie,Viorica, prietena mea, are ochiul  atent, vine și Vergi, avem ceva timp,  jocul  ne prinde, geometrie și  zbor fără grabă, glasuri vesele,  funde roșii în  codițe  aurii!

 Pentru o clipă, timpul  sare și el într-un picior, ce legi guvernează peste locuri  și întâmplări, ce știm noi despre lucruri?

 Ce mister le scoate din nebănuite ascunzișuri ?

 Șotronul!

Joc, instinct,atenție, bucurie, răbdare,respectate  nescrise legi de mișcare!

Ulița- scenă deschisă, noi- ființe grăbite, mereu alt rol, altă regie, timpul stăpân, timpul dușman, timpul prieten. 

Ziua își  spune povestea, lumea  se duce și vine... 

Șotronul, semn fără lege, poem  din trecutul- prezent, cretă și cerc,  joc de  lumini,  glas și senzații, tu  și cu tine!