Îți dorești să fie mereu bine, viața curge
cum vrea ea.
Nu poți schimba mare lucru, oricât de mult
ți-ar plăcea.Cu cât trec anii, așa cum vor ei, mai puțin cum ai vrea tu să se
întâmple, parcă niște adevăruri s-ar contura: unul ar fi că viața bate toate câte se
vor fi scris, altfel cum zicea cineva cândva „viața bate filmul”.
Al doilea ar fi că tu ai vrea să parcurgi cât mai mult din paleta lucrurilor frumoase și
interesante. Poți?
Poate doar subiectiv.
Le-o fi rostuind cineva pe toate? sau, tot
timpul trebuie să te reconstruiești, ridicându-te deasupra propriilor stări?
Tot ascultând la câte se întâmplă în jur,
mi-a venit în minte o poveste.
Într-o noapte liniștită a unei toamna
schimbătoare, ca aceasta, tatăl și fiul se plimbau pe ulițele pustii ale
satului. La o cotitură, bătrânul îi face semn fiului să se oprească:
-Auzi ceva, în afară de șipotul râului și de
trilul privighetorii, fiule?
Tânărul își ascute auzul și răspunde cu
jumătate de gură:
-Da, tată, parcă aud un zgomot . Pare a fi o
căruță.
-O căruță, da, o căruță, dar poți spune ce
fel de căruță?
Fiul a înălțat din umeri.
-O căruță goală, fiule!
Și, pentru că pe fața tânărului apăruse
nedumerirea, tatăl a continuat:
-Recunoști foarte ușor o căruță goală.
Cu cât este mai puțin încărcată, cu atât
zgomotul pe care îl face este mai mare.
O fi având povestioara vreo morală.?
p.s.printre atâția bolizi, cam multe căruțe
goale așa-i?
Am un fel de obicei: după ce scriu ceva, un gând, o idee, o povestioară, iau o carte din bibliotecă, de fapt, o aleg și o deschid la întâmplare. Iată, Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt, pagina 247- ”asta e viața de care ai parte, ăsta-i lozul pe care l-ai tras, acum trebuie să fii creștin: dacă aștepți să ai confort și timp liber și să fie iar liniște și bunăstare....ai putea pierde prilejul de a a fi ceea ce spui că dorești să fii.....„
RăspundețiȘtergereCu cat omul e mai sarac sufleteste cu atat devine mai prost.Prostul vorbeste mult,face zgomot nu gluma!Spune mai cu seama maruntusiri,tampenii,nimicuri.Caruta goala!
RăspundețiȘtergereCam asta ar fi morala dpmdv!
Buna povestioara!
Mă feresc de anumite cuvinte;cred că asta are legătură cu profesia.
RăspundețiȘtergereCând mă gândesc la car/ căruță, văd, în asfințit, perechile de cai frumoși, venind pe drumul de țară, dinspre câmp către casă . Era vremea când fânul se aducea acasă.
În pacea serii care se lăsa, ascultam poezia aceea, deloc ușoară, deloc apăsătoare.
Poezia muncii aspre, poezie fără multe vorbe.