duminică, 23 octombrie 2016

În boabe de ambră, surâde și plânge adâncul!

„Ne vindecăm, frumos, încet, ca bradul,
Și singuri rănile ne oblojim.
Prin alte vine seva-și face vadul.
Rășină grea de chihlimbar mustim.
E dulce ca un cuib o cicatrice....„  
Maria Banuș

Că-i spunem  „chihlimbar„, că-i  spunem„ambră„, cuvântul în sine ascunde o lume croită-n adâncuri.
I-am descoperit nerostita-i poezie, cândva, când în oraș s-a deschis cel mai modern magazin. „Trivale„.  Mi-am cumpărat o bluză  galbenă de  voal și un colier  din boabe ruginii, mărimi și  forme diferite, amestec cuceritor de nuanțe, ochișori, ace, raze și semne, cercuri și  brazi.
Parfum dintr-o lume ascunsă.
Unul dintre copii a rupt, într-o zi, șiragul, s-au rostogolit, în goană, bobițele  de miere topită-n rășină, s-au tot rătăcit  pietricelele, din când în când,  se mai iveau pe la colțuri, le- am adunat  în fire de argint, în  doi cercei drăgălași și un  mic colier.
 Și au tot trecut anii...


În urmă cu o săptămână,  în  muzeul de la  Colți, ascultam rostogolindu-se, așa, ca-ntr-un șirag,
vorbele  unei  tinere doamne, ea însăși o  apariție  aproape  neverosimil de   năvalnică, pasionată de  locuri, de meserie și de chihlimbar. 
 M-am  trezit gândindu-mă  la piatra asta ruptă  din trupul  pământului, în care se adună atâta frumusețe, atâta magie, atâtea întrebări.
Se prind în  multiple culori milenii de treceri,  gâze și aer, rouă și pânze de ape, margini de frunze și flori, poate  chiar leacuri,începuturi, rotiri,  timp și istorie.
Chihlimbarul!
Sună atât de frumos, un singur „a„, un singur „r„,, atâta poezie!
Mi-e drag  să-l rostesc, mi-e drag chihlimbarul!
Du-te și vezi muzeul de  la Colți!
În niște cămăruțe primitoare,  mâini pricepute, minți  iubitoare au adunat  pietre, speranțe, șiraguri, culori, chiar negru-ntre ele , un strop de magie, o clipă de veșnicie!

Un comentariu:

  1. CHIHLIMBÁR (‹ tc.) s. n. Rășină fosilă provenită din unele specii de pin (Pinus succinifera), avînd culoare caracteristică galbenă ca mierea sau de ceară, fiind uneori brun-roșu sau verde-negru. Se topește la 300 ºC, arde cu flacără, se dizolvă în solvenți organici și se electrizează prin frecare. Prezintă incluziuni diverse (gazoase, pămîntoase, lichide), resturi de insecte sau de plante fosile bine conservate. Se găsește în nisipurile glauconitice oligocene din Galiția, iar în România, îndeosebi pe valea Sibiciului și se numește rumanit și moldavit. Este folosit pentru confecționarea obiectelor de podoabă. Sin.: succin, ambră galbenă.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.