„Simțul realității ni s-a dat pentru a ne orienta, dar și pentru a face posibilă mirarea noastră în fața neverosimilului.”
Lucian Blaga
Pâinișoare moi, un pic mai mari decât unghia, răsfirate generos ici- colo, în verdele strălucitor al ierbii.
Galben pufos!
Atât de frumos, că vin fluturii în stol să-i sărute stamină cu stamină.
Pictează rebel câmpia, grădina, lanul, spațiul dintre blocuri, malul șanțului.
Unii o iau în derâdere. N-am înțeles niciodată de ce.
Fragil firicel, cu galben smoc agățat în frunte.Delicată, pufoasă, efemeră. Ca mai tot ce este frumos.
Fragil firicel, cu galben smoc agățat în frunte.Delicată, pufoasă, efemeră. Ca mai tot ce este frumos.
Parcă ieri, îmi împleteam brățări din lipicioasele-i tulpinițe. Pe vremea aia, nu prea aveam motive să mă întreb ce ar fi dincolo de Argeș.
Deunăzi, ivit din senin, un vânt pribeag ducea tumba prin iarbă, încoace și încolo, vălătuci străvezii.
Mi-a rămas uimirea- cine și după ce reguli geometrice îi construiește acestei făpturi pălăriuța perfectă de puf?
Ai vreme să asculți o poveste?Se zice că, la începutul lumii, Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să le întrebe pe toate plantele cum ar vrea ele să arate. Toate se voiau frumoase. Numai păpădia nu știa ce să-i spună îngerului, așa că el i-a mai lăsat o zi de gândire. Înconjurată de verdele plin al ierbii, sfioasă și cuminte, păpădia se ruga. A dat cu ochii de soare. Și -a dorit atunci să aibă culoarea și strălucirea lui , seara a văzut grația lunii și a vrut albul ei tulburător. Mai apoi, au răsărit, una câte una, stelele, clipocind voioase pe cerul înstelat. Și păpădia a dorit ceva din scânteierea lor. Tocmai atunci, a reapărut îngerul. Păpădia era nehotărâtă, așa că Dumnezeu, după ce i-a ascultat toate gândurile, i-a dat puțin din fiecare; are strălucirea aurie a soarelui, albul de puf al lunii și jocul efemer al stelelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.