”Era ceva ce-i stimula întreaga ființă, avea senzația că prin el treceau mii de volți.Corpul ei era unul deposedat de orice dorință sexuală, era forma unei contradicții, din care orice urmă de frivolitate bizară dispăruse. Nu-i inspira compasiune, ci un fel de întruchipare a sacralității.Nu putea fi numită nici ființă umană, nici fiară sălbatică, ceva între plantă și animal, o creatură bizară.Era armonia tăcută ce amintea de esența originilor și de eternitate.„
„Vegetariana„
,de Han Kang,laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, 19 octombrie 2024
La cei 53 de ani, autoarea sud-coreeană are o operă bogată:.
„Mâinile tale reci, Povestea florii
purpurii, Cântecul cântat liniștit, Vegetariana, Dragos tea și ceea ce cuprinde, Timp pentru greacă, Eternul model galben, Recuperarea omenirii, Seara pusă în sertar, Tânărul vine, Cartea albă, ”Vegetariana„ și multe premii.
purpurii, Cântecul cântat liniștit, Vegetariana, Dragos
Un prieten drag mi-a trimis alaltăieri seară, în format electronic, ” Vegetariana„, tradusă și la noi.
Un roman modern, conceput din trei secvențe„” Vegetariana”, ”Pata mongolă„, „Copaci în flăcări„
O carte despre însingurare, despre totala nefericire, într-o lume care caută fericirea, un strigăt în care se adună disperarea mai multor existențe crâncene, fiecare cu frustrările sale, cu propriul zbucium, asemenea unor umbre, care trăiesc în întuneric, în nesiguranță.
Personajul principal este Yeong-hye, vegetariana, o tânără femeie coreeană, aparent simplă, închisă, parcă, după o ușă fără clanță.
Prinsă într-o căsnicie , ca într-o cușcă, femeia are niște vise stranii, pe care, de la o vreme, nu le mai poate separa de realitate. Sunt vise de o mare cruzime, cu sânge și suferință, pe care ea nu le poate povesti nimănui, pentru că niciodată nu a primit grijă, atenție, empatie. Așa că, renunță la consumul de carne, comportament care pare total nefiresc pentru cei din jur. soț, rude apropiate, cunoscuți, consumul de carne fiind pentru ei un instinct uman, în vreme ce vegetarismul, pur și simplu, sfidează acest instinct.
Nimeni, absolut nimeni, nu face nici cel mai mic efort spre a o înțelege. Se creează o contradicție monstruoasă între această fragilă ființă și restul lumii în care ea trăiește.
Scenele descrise sunt terfiante.
Domnul Cheong, soțul ei, este un tip dur,incapabil de a o iubi , pentru el vegetariana este doar” nevastă-mea„, o străină, de ale cărei sentimente/ trăiri/ spaime/ întrebări nu-i pasă și de care, după o spitalizare la psihiatrie, unde ajunsese după nereușita unui suicid în fața întregii familii, se descotorisește cu o naturalețe stupefiantă, fără nicio remușcare, ” ca și cum femeia ar fi fost un ceas sau un produs electronic stricat”.
In- hye, sora ei mai mare este o copie ceva mai puțin complicată a vegetarienei, o femeie delicată, grijulie cu toți, inconștientă, cumva, de profunzimea ei sufletească, abandonată multă vreme. Este singura ființa care, după niște luni bune de abandon, ii va fi alături surorii ei ( lipsa ei de înțelegere a dramei vegetarienei o împinsese, fără scăpare într-un spital cu reguli extrem de crâncene).
Soțul ei,cumnatul vegetarienei, absolvent al Universității de Arte,este artistul neînțeles, el însuși o ființă care își sondează profunzimile, experimentând . Într-un moment la care nu sperase, descoperă în cumnata lui, vegetariana, rămasă singură, retrasă în lumea ei neînțeleasă,
copacul solitar, crescut în sălbăticie, cu ramuri ce se înalță, nestingherite, către nicăieri.
Era „genul lui”!
În ”Pata mongolă„, autoarea realizează câteva pagini, care luminează, neașteptat, tenebrele țesăturii sufletelor unei familii urâțite de răutate și de lipsa emapatiei, care contrastează puternic cu întunericul în care se zbat toate personajele. Este triumful artei, prin care, pentru puțin timp, urâtul își leapădă haina, lăsând să se ivească ceea ce căuta artistul neîmplinit, până atunci, femeia urâtă își deschide porii sufletului, inspirând calm și tăcere, florile și frunzele pictate pe trupul ei tăcut se adună într-un liant sublim, mai puternic decât realitatea ”sânii i se rotunjiseră, devenind mai cărnoși și mătăsoși.Talia ireal de subțire îi scotea în evidență conturul curbiliniu al trupului, era atrăgătoare, așa cum era, trupul nu incita la pasiune carnală, ci mai degrabă te făcea să-l admiri în tăcere”.
El și ea, cu fața ei dezolantă ca un deșert, semănau cu două plante uriașe, se căutaseră, se găseau...
Părinții fetelor, prezenți în prima parte a romanului ( tatăl, cel mai sadic din toată țesătura de situații, decorat cu Ordinul Meritul Militar,pentru că luptase în Războiul din Vietnam) sunt,-așa văd eu- adevărații declanșatori ai îngrozitoarei drame.
Dacă vei citi romanul, vei descoperi că sadismul unui tată poate atinge limite nebănuite ale cruzimii. Mama, fără a fi atât de crudă, nu înțelege nimic din suferința fiicei ei; aș zice că suportând brutalitatea bărbatului, este părtașă la accentuarea dramei vegetarienei. Prin nepăsare, fiul lor, Yong-hon, este copia tatălui.
Ultima parte a cărții surprinde imagini dintr-o natură ,o pădure, pe cât de frumoasă, pe atât de halucinantă, în care toți copacii din lumea asta sunt frați și surori ”Nenumărații copaci pe care îi văzuse în viața ei, valurile de păduri ce acopereau întreaga lume ca o mare nemiloasă, lipsită de suflet, îi învăluie trupul extenuat și i-l ridică în aer.„
”Vegetariana ” este un roman, cum nu prea am mai citit. O carte despre un timp lipsit de bucurii și de spontaneitate, când oniricul coboară amenințător in real, dominând spiritul , dar si fizicul, un timp, în care ea, vegetariana, ” dreaptă și țeapănă ca o nălucă”, într-o noapte umedă și târzie se transformă într-o masă indefinită de întuneric și de apă.
”Când visăm, luăm totul drept realitate. Dar atunci când ne trezim, știm că n-a fost nimic... deci, într-o zi ne vom trezi și atunci...„
( imaginile nu-mi aparțin).
P”remiul Nobel pentru Literatură este acordat anual unui autor din orice țară care, cu cuvintele lui Alfred Nobel, a produs „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică”. „Opera” în acest caz se referă în general la opera autorului ca un tot, nu la o lucrare individuală, deși lucrările individuale sunt uneori citate în decernări. Academia Suedeză decide cine, dacă este cazul, primește acest premiu în fiecare an.”
RăspundețiȘtergere