„toate-s vechi și nouă toate...„

 (  poți zice  că  este o poveste  reală pentru prieteni, reală este!)

Ce urmează să spun  nu este  ceva auzit de la  cineva, care a auzit el de la  nu știu cine.

 Este ceva  real, trăit/ văzut, este drept, cu niște ani, în urmă.

  Nu este ceva spectaculos, este, însă, constat, ceva tipic  românesc.

Era necesară ocuparea  postului de  director adjunct, pentru că  expirase mandatul  persoanei care  îl ocupase. 

 Bun. 

  S-a analizat componența tuturor catedrelor, adică   trebuia  ca  persoana ce urma să fie ”promovată” să fie  de la catedra care ar fi  fost, în următorii patru ani,în restrângere de activitate. 

 S-a  convenit un nume.

 Dosar, acte  etc.

 Inspectoratul  a analizat dosarul și a constatat  că respectiva persoană  nu putea ocupa  postul cu pricina, pentru că urma să se pensioneze  peste  doi ani.

  Altă ședință, alt nume.

  Stupoare pentru cine avea  cât de cât cunoștință cam  cum ar trebui să fii  ocupantul  unui  astfel de ”job” într-o  mare unitate  de învățământ performantă,situată între  primele  pe  județ.

  Eeei,  a început anul școlar, persoana în cestiune era  tot „mai importantă”, curtată  de  x și de y, nu-ți imagina vreo  treabă amoroasă. 

Slujbași...

Nu știu câtă lume observase că atunci când, la  vreo ședință, trebuia să ”vorbească”,  spunea, de fiecare dată, aceleași fraze.

   Am organizat o activitate serioasă, cu  diriginții claselor mari. 

Fără elevi.

Se întâmplau tot felul de  situații, agresivitatea între elevi căpăta  forme grave, așadar, noi, educatorii, eram chemați să găsim  cele mai potrivite  metode pentru a redresa  situația.

 S-a  vorbit atât cât se putea.  Cu exemple, analize etc.

  În încheiere, a  vorbit  persoana care ocupa funcția de director adjunct.

”A fost o  activitate interesantă, elevii și-au însușit  multe cunoștințe ”etc.

  Stupoare!

  În sală  nu fusese  nici urmă de elev.

Au  trecut  niște ani.

Și vor mai trece...

p.s.În imagine este un lac pe malul căruia m- am oprit cu niște ani în urmă. Undeva, în Cehia.Părea ceva uitat de timp. Gândindu- mă la ce ni se întâmplă, mi- au venit în minte întâmplarea de la o lecție de dirigenție fără elevi și o barcă învechită, cu spărturi, prin care apa o trage în jos.

Către mâl.

toate se întrepătrund

Din culisele transparente ale vieții mele de profesoară

(povești adevărate pentru prieteni)💖


Într-o nu prea îndepărtată vreme, Dascălul se sărbătorea în ultima zi de iunie, adică astăzi.
Și chiar era sărbătoarea lui!
Din  ce am citit, aflu că 30 iunie este data la care ia naștere Asociația Generală a învățătorilor din România;  în 1927, la 30 iunie, Tribunalul Ilfov „a autentificat statutul acestei asociații prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarității între cadrele didactice la nivelul României
Mari”,conform”ziarulunirea.ro”,


Ne adunam în Sala mare a Casei Sindicatelor, vorbeam despre meseria noastră, despre copii, despre manuale, ascundeam necazurile, pentru că toate ar fi trebuit să fie strălucitoare.

Este frumos că „Ziua învățătorului„ se asociază totuși,cu venirea pe lume a marelui cărturar, Gheorghe Lazăr!

Era o vară toridă, terminasem al doilea an de meserie, prima vacanță din viață la mare.
Era mic copilul meu cel mare, eu- restanțieră cu două săptămâni de „activitate„ la școală.
De cum am coborât din autobuz, după aproape două ore de mers, plecarea era din autogară,dimineață, la 6 și un sfert, în holul mare al școlii mă aștepta directorul ,despre care prietena mea, profesoara de germană, care făcea și activități de secretariat, îmi spusese că, studiindu-i cartea de muncă, a aflat că respectivul, fie-i țărâna ușoară, ( Doamne, mulți nervi mi-a tocat), terminase o școală de silvicultură, completată naiba știe cum cu niște adeverințe.
Școală mare, frumoasă, cu etaj, satul și el bogat: Izvoru.
După salutul meu timid, omul cu ochi cenușii în fața căruia toți navetiștii, vreo zece la număr, tremuram, îmi spune că activitatea mea, pentru două săptămâni, începând cu acea zi de august, înseamnă să merg la cules de gălbenele (plante medicinale, nu-i așa?),undeva, la vreun kilometru de școală, unde instituția poseda un teren pe care îl lucraseră elevii îndrumați de colega mea, profesoara de biologie, Flori Dode.
Crezi că am îndrăznit să scot măcar o vorbă?
Am rezistat vreo două ore sub soarele care bătea tot mai tare, rochia mea albă s-a pictat în figurine portocalii, am predat femeii de serviciu recolta.
La 12 și jumătate m-am urcat în autobuz. Undeva, pe la Cornățel,pentru că mi s-a făcut rău, am coborât.
O femeie care scotea apă dintr-o fântână m-a văzut , m-a stropit, m-a dus la ea în casă .Mi-am revenit, cred că am mâncat niște prune, nu-mi puteam anunța familia, așa că am rămas acolo până la sosirea autobuzului de seară.

După vreo cinci ani, deși trecusem cu bine, nu doar eu, un concurs de ocupare a unei catedre în oraș, suplineam la școala unde aveam să mă titularizez, după o adevărată bătălie cu Ministerul Învățământului, patronat de Aneta Spornic.
Eram diriginta unei clase, în al cărei catalog figura și eleva E.B..
O fetiță tuciurie, care locuia într-un bloc, nu prea departe de școală. Avea mulți frați, însă niciunul nu voia să vină la școală.
Directorul- de jenă, nu-i spun numele- m-a trimis să o aduc la școală.
Din pământ, din iarbă verde.
Nu știu dacă mi-am propus vreo strategie, îmi amintesc doar că am bătut la ușa soioasă, fără încuietoare, a apartamentului, a deschis un tip atât de încruntat, că aproape m-am clătinat, era tatăl ei, au apărut mai multe capete de prin casă.
Am spus ce trebuia și ce voiam. Tatăl și-a luat fiica de mână și mi-a încredințat-o.
Fata era doar într-o cămașă de noapte, peste care apa și săpunul nu mai trecuseră de multă vreme.
Așa am adus-o eu în cancelarie.

Era după 89.
Sfârșitul verii, perioada corigențelor.
O elevă a intrat, pe role, în cancelarie, spre a cere informații în legătură cu ziua în care va fi ea ascultată la chimie.

Mă uit înapoi cu duioșia experiențelor de tot felul, cu o mare iubire și recunoștință pentru mulți dintre profesorii mei.
  Nu știu ce  vor fi zicând  foștii mei elevi  ( unii sunt aici, pe  fb) când  își amintesc  de  mine, profesoara... 
Viața este, cred, ceea ce facem noi din ea. Noi și cei din jurul nostru.
În țară, sunt  vibrații furtunoase, liderii sindicali, unul mai înstărit decât altul, vociferează strident 
Lumea este într-o continuă schimbare.  Și cu ea,  fiecare om , în parte.
Trăim neliniștit într-o vară fierbinte.

ieri pentru mâine

 Așa  gândeam în 2011.
Au trecut trei ani.
S-a schimbat ceva?

după douăzeci de ani

Sunt una dintre miile de profesoare din România.
Să spun că mi-am făcut meseria cu pasiune și dăruire, peste  35 de ani?
Să mă laud cu notele obținute la examenul de stat/ licență/grade didactice/ concurs de intrare în oraș?
N-o voi face!
Voi spune doar că generația mea a avut parte de multe și dificile examene. Și   de concursuri, la sfârșitul cărora nu se iscau motive de distracție , prin culegerea de perle. 
Intrarea în facultate era o selecție riguroasă, pentru un loc  la oricare dintre formele învățământului superior/militar/tehnic/sanitar,  numărul concurenților,   pe un loc,   era  de,  cel puțin, 10.
Nu era perfect, ziceau unii, era foarte dificil , adăugau alții.
Nu știu dacă există școală perfectă, poate  că nordicii au găsit cheia succesului școlar!
Între amintirile mele,   din anii de liceu și de facultate, două îmi sunt foarte dragi- în clasa a X-a , ne-a vizitat școala profesorul și scriitorul, Păun Stelian. Mă uit cu nostalgie  la   cartea  primită,  Pământ sălbatic,  cu autograful  Ministrului Învățământului
 Peste câțiva ani, ca studentă, am oferit flori  unui celebru matematician și eseist, Mircea Malița,  conducător al  ministerului  care astăzi este Cenușăreasa  societății.
Da, atunci și încă mulți ani după aceea , cuvântul  școala se  putea scrie cu majusculă!
 De ceva timp, se discută peste tot soarta învățământului românesc, cu și fără argumente. Mulți își dau cu părerea, chiar dacă , în esență, nu spun nimic. Concluzia lor ar fi   că toate relele,  care par a nu se mai termina,  au legătură cu școala.
Într-un fel, au dreptate. Casa, familia, societatea, școala formează oameni.
  Profesorii nu  sunt la fel, cum  nici  toți copiii  nu sunt la fel de preocupați/inteligenți/încurajați/determinați.
Ceea ce se petrece la noi este mult prea complicat, ca să putem identifica RĂUL într-un singur punct, într-o singură latură a vieții. Răul s-a extins, a îmbolnăvit societatea . Probabil că ar fi necesară pregătirea unei  operații,  fără anestezie,  de sus până jos.
Poate!
Am ajuns într-un punct extrem de dureros.

Cu două zile în urmă, am primit pe mail o scrisoare- scrisoarea unui elev revoltat. 
Poate că mulți au citit-o, deja .
Pe un post de televiziune, aseară , s-au comentat  fragmente, în prezența  multor ziariști și oameni politici.


Scrisoarea  este următoarea-
"Generatia ratatilor! Generatia etnobotanistilor! Generatia idiotilor! Generatia facebook! - asa ne catalogheaza mass media si opinia publica din intreaga tara in zilele acestea pe toti care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atat - RUSINE! Rusine tuturor!

Rusine pentru ca ati ajuns sa dati vina pe o generatie crescuta de voi, aratata cu degetul acum tot de catre voi! Rusine sistemului care ne-a crescut! Rusine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani incoace! Rusine noua, voua, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMaNIEI!

Am ajuns dupa 20 de ani de spaga, de modele gen Becali, Talmacean si Bianca Dragusanu, de invatamant prost manageriat, de legi prost facute sa profite cei puternici, de facultati pe pile si pe bani din care au iesit generatii intregi de dascali care ne-au educat pe noi, cei idioti si fraieri cei care ne aflam acum in aceeasi oala, indiferent daca ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limita!

Nu mai suportam! Refuzam sa credem ca suntem o generatie pierduta! Suntem defapt prima generatie care va fi sacrificat cu folos, si asta deoarece ne-am saturat de ce se intampla in tara asta! Totul trebuie sa inceteze! Pentru asta vom iesi in strada si vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecti, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toata lumea este acum socata de rezultatul Bacalaureatului si implicit de invatamantul romanesc. Ohh, dar ce surpriza! Cat de neasteptat! Ce soc! INCREDIBIL! SENZATIONAL!

Adica din acesti copii care din `99 pana acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu sa dea bac din geografie si s-au trezit in a 12-a ca dau din fizica, acesti copii care au vazut zi de zi la televizor cum este incurajata prostia si incultura alaturi de baieti cu bani facuti fraudulos inconjurati de curve semi-imbracate in direct la televizor, acesti copii batuti de soarta ca s-au nascut intr-o tara ca asta, o tara in care e mai important ce chiloti are Crudu decat rezultatele sportive si intelectuale ale tarii, acesti copii nu au devenit niste genii eminesciene??? Serios??? Acesti copii nu au intelect nici macar cat Einstein??? DOAMNE! CE NERUSINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteti mai gunoaielor, mai loazelor sa nu invatati si sa intrati fara pile si copiat la facultati cand aveti atatea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adica mai bine stati pe facebook si pe messenger decat sa urmariti modelele oferite la tv???

Adevarul e ca de 20 de ani ne asteptam sa iasa niste flori de nufar in locuri in care nu am aruncat nici macar seminte de urzica! Asta e realitatea! Va uimeste promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizari de ce nu ziceti nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare si sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generatii intregi? Stiati ca 25% din toti profesorii actuali au studiile facute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Stiati ca suntem pe penultimul loc din Europa si la egalitate cu Congo la nivelul invatamantului? Si asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape doua decenii!!! Asadar, de ce va mirati? De ce sunteti indignati? aaaa... aveati impresia ca daca le oferiti parintilor si bunicilor nostrii spectacole tv ieftine si barbare, adevarate sugative de rating, sau daca le cumparati votul si ii mintiti in campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o data altfel?

Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeti voi! Suntem diferiti! Suntem diferiti prin faptul ca stim sa spunem GATA!Gata cu adevaratele gunoaie din tara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare si demnitate, nu mai suntem niste slugi in fata voastra, iar daca nu vom reusi sa va schimbam, vom pleca din tara, si atunci sa ramaneti voi sa va plangeti de mila! Noi, generatia etnobotanistilor cum ne spuneti voi o sa va aratam ca avem mai mult curaj decat toate generatiile voastre de comunisti la un loc! Reprezentam adevarata forta deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteti doar niste amarati care vor muri si vor fi uitati de istorie! Voi ati fost PERIOADA NEAGRA din istoria acestei tari si asa veti fi tinuti minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta impotriva voastra!"R.I.
p.s. tu ce zici?

a judeca matematic

nu înseamnă a gândi filozofic, a judeca filozofic nu înseamăă a fi liber, a gândi liber nu înseamnă a fi  filozof. Blaise Pascal, matematician, fizician,  filozof, teolog

 Inspectorii școlari din  câteva  județe ale  țării  s-au gândit  că ar  fi cazul să controleze nivelul pregătirii  elevilor din clasele terminale, ceva mai din timp,  așa că au organizat simulări la Limba română și  matematică.
Concluzii? multe. 
Oricum,  chestiunea cea mai discutată este că la matematică subiectele au fost mult prea dificile.
 Nu comentez, dar, pentru că mulți adulți arată cu degetul către profesori că nu-și fac datoria, către elevi, cum că sunt neserioși, că  nu învață, că  se distrează prea mult, m-am gândit  să demonstrăm  noi, cei care nu mai avem examene de dat, cu creionul pe hârtie, că matematica nu este chiar de neînvins.//
Miliard!
  Auzim  zilnic acest cuvânt .Este drept, mai folosit este posesorul  lui,  miliardarul..
 Cât de mare este un miliard?
Oricine știe  că se scrie astfel:  1000000000, adică  10 la puterea 9 sau o mie de milioane.
Matematicienii   fac tot felul de discuții foarte interesante. Astfel, ei spun că folosind 
-  un miliard de zaruri, având   latura de 5mm, abia s-ar umple o încăpere de 5m lungime, 5 m lățime 5 m înălțime.
Dar
aceleași  zaruri, puse unul lângă altul, s-ar înșirui pe o lungime de 5000km, adică de la București până la Paris și înapoi.
- în urmă cu un miliard de secunde, persoanele  care au împlinit astăzi 31 de ani nu se născuseră încă.
- la data de 29 aprilie 1902, când ceasul arăta   10 și 40 de minute,  de la începutul erei noastre,  un miliard  de minute  își serbau  recordul.
-Acum un miliard de zile, omul încă nu apăruse pe Pământ, dar avea  să apară foarte curând.
Acum vine problema:
Se presupune că un casier are de achitat în numerar  suma de un  miliard de lei. El poate  să plătească   un leu pe secundă.
  În câtă vreme va termina  de efectuat întreaga plată, lucrând   300 de zile pe an, câte 8 ore zilnic?//
Începem calculele?
 nu ocoli, te rog frumos, interviul!

e mai prost

 ca anul trecut, anunță moderatorul.( bacalaureatul, adică)

Avem libertăți.

Și dacă avem,  fiecare  poate, nu-i așa, să-și dea cu părerea despre orice. Fie și  pentru  doar o zi, politicul  trece în planul al doilea, pentru  că  s-au afișat rezultatele  la bacalaureat.
Prilej pentru mulți  să-și verse focul și frustrările, dând cu pietre în   profesori, care   vor fi aduși  cu arcanul în sălile de clasă,  de pe la țară, unde  plecaseră, grație   bunilor  și străbunilor miloși, să-și mai odihnească grijile, dând o mână de ajutor la   grădinărit,  prașilă,  preparat conserve, crescut gâște.

 Proaspăt noua/fostă doamnă ministru a și găsit  soluția-„măsuri remediale„-
Creaţi o alertă prin e-mail pentru Andronescu aduce profesorii la școală, pentru pregătirea sesiunii de toamnă a bacalaureatului//
Mi-am amintit de o însemnare din

 

joi, 29 septembrie 2011

cu degetul pe rană

Deunăzi, mai mult în joacă, scriam despre începutul carierei mele de profesoară. 

Prietenii mi-au răspuns care cum a simțit, cei mai mulți au citit printre rânduri că prea ușor n-a fost. Și chiar n-a fost.

 Mare mi-a fost- cum să-i zic-uimirea/spaima/dezamăgirea/revolta împotriva tuturor și mai ales a unora, când , seara târziu, întoarsă dintr-un loc drag sufletului meu, am descoperit  scrisoarea, că o scrisoare este, unui tânăr coleg de meserie.. Ar putea fi foarte bine o profesoară ca și mine. 
Nu spun mai multe.
Zic doar că tot ce mi-a scris mie tânăr(a)(ul) coleg(ă)  ar trebui să fie citit cu ochii mari cât fereastra unei săli de clasă de către noi toți, care ne trezim dimineața , ne facem cruce și ne gândim încotro s-o apucăm.

Este vremea testelor inițiale- mare scofală!vorbim, poate,  și despre ele, mai târziu, că oricum, nu contează.

 Acum- citiți aici:

Anonim spunea...

Mda, frumos, romantic, dar să vedem cum este situaţia acuma. Carevrasăzică subsemnata/ul gată facultăţile filologice/mate/geo/bio/etc, ia 9,80 la examenul de titularizare, mere cu avînt să predea limba română/geografie/mate/biologie. Post n-a mai fost de vreo 10 ani scos la tarabă aşa că are statut de ,,suplinitor" şi nu oriunde ci undeva, la vreo 50-60 de km depărtare de marele oraş. Asta în cazul fericit în care norma de suplinire nu e formată din ore la 3-4 şcoli diametral opuse din ăl mai mare judeţ (200 km de navetă săptămînală)...
Evident nu se decontează nimic că ,,nu e banu'" aşa că autostopu' e baza, mai greu la iarnă...
Nu-i bai, merem să ne facem meseria, doar avem vocaţia de dascăl, de mic ne jucam cu păpuşile de-a şcoala, la grădi făceam pe ,,doamna'' cu copii, puneam note aşa că asta am visat asta facem.
Ajunjem la ,,şcoală" -de regulă o gioarsă dărăpănată cu buda comună şcoler-prof-borbat-fumeie, aci tov. derector (cu aer de spiritus rector) e foarte nervos că di ce se prezintă cineva să ia postu' în primire. Ani de zile îl dădea la un necalificat de ăsta cu nota 1-2 la examene de-l dă la tv în fiecare toamnă cu titlul ,,dascăl de nota 1 la catedră" etc... ştiţi voi povestea -nevasta/cumnatu/fratele/verişoarei nu ştiu cărui popă/miliţian/grăjdar/injinier/primar de prin sat.
Mai sunt prin ,,canţelarie'' vreo tri colegi în prag de penzionare care predau di tăti de la fizică la educaţie fizică.
Copchiii ,,este'' majoritatea niscaiva ţîgănuci obraznici ce n-or fost văzută o portocală în viaţa lor. La crăciunul trecut le-am luat vreo 2 kile, le-or horpăit/îngurgitat hulpavi cu tot cu coajă.
Ce sobă, ce flori, ce zîmbete. ce parfum??? eeehhh vise fătu' mieu... Eventual ce putoare!
La sfîrşit de lună fluturaşul arată mîndru în colţul din dreapta 800 lei.
Miliţianul din sătuc are norma de hrană 600 lei, nu mai vorbesc de salar, casă de locuit asigurată, Golanu' inscripţionat ,,MILIŢIA" supt cur, şi Octavia (luată în lizing) pregătită duminica de drum pentru mers la ,,judeţ''...
Anu' aista îi mai fain: Ştim că nota de la titularizare e valabilă 3 ani, dar ce folos?
O rîgîit nen-tu Funebriu (sau mai degrabă Badea Oană) o normă că cică cum ar veni aşa: unu cu nota de 5 anu' curent are prioritate la ales ore în faţa unuia
cu 10 din anii trecuţi.
,,Cul'' nu? Iată-mă-s nu isprăvniceasă (aşa cum greşit aţi putut a crede) ci fără post, sînt în stendbai aştept niscaiva grevidă/penzionar/sătul de România/decedat să elibereze niscaiva ore.

Are rost să pomenesc de chirii, mîncare, copchil, luat regulamentar al 2 (blow)job precum a recomandat tov. ministru' şi tov preşedinte???.
Fac asigurări, vînd orifleim/avon/răşini şi alte băşini, mai stau 4 ore vînzătoare la un gostat de supt blocul meu de garconiere închiriate , se rîd puberii de învăţătoarea-vînzătoare, nu-i bai -a munci nu-i ruşine.
Haine iau de la ţîgani duminica din ocico, bune şi ehtine, niemţăşti, uneori chiar noi, 2 lei cureaua, tri rochii/tricouri/poşete =10 lei,de meri după prînz iei 4 bucăţi la 10 lei că-i omerta espesiales, de-ale gurii mai trimete muma soacră, cartofu'-i baza că păsula-i scumpă.
Asta e situaţiunea doamnelor şi domnilor foşti/actuali/viitori dascăli.

P.S. (că văd că aşa trebe, e cul pă blog să pui peseuri)
Tătătăt ce am fost scrisă se întîmplă pe viu şi în direct unde credeţi? Nu, nu în fundul Moldovei ci chiar în judieţu' cu 1% şomaj oficial recte judieţul cu ăi mai puţîni şomeri din România recte-i fruncea ţării, vă las pe dumneavoastră dragi cetitori să ghiciţi unde.

P.S.2 Aşa-i că-i fain să fii profesor?
Aşa-i că dac-ar fi s-o iau de la-nceput tot profesor de limba română/geografie/mate/biologie m-aş face?
INCERTITUDINI spunea... @ANONIM,   Dragă Colega,
Îți mulțumesc din suflet pentru franchețea prin  care ai realizat în culori absolut naturale dimensiunile școlii de astăzi, ale școlii de undeva dintr-o altă Românie, pentru că, dacă este să fim sinceri până la capăt, există nu doar una, ci mai multe Românii.
Nu vreau ca tot ce ai spus tu să se piardă!! Nu trebuie!!
Îmi dai voie să încerc- mâine sau poimâine să fac un post din gândurile tale?

27 septembrie 2011, 10:42
Anonim spunea...Da colega, poci scrie ce articol doreşti, tătătătu’ ce am scris eu reprezintă o sumă de experienţe acumulate în juma’ de viaţă de om (de borbat dacă ne luăm după calculele cu speranţa de viaţă făcute de INS).
    Scrie de pildă cum în cel mai ,,tare’’ liceu din oraş, există ,,decît’’ o budă mixtă la 80 de cadre (da da, un singur vas de WC). Şi ăla ocupat în fiecare pauză de un coleg în vîrstă care trebuie să-şi golească sonda (e operat din ’60, poate se penzionează în octombrie), îţi dai seama ce coadă e în fiecare pauză. Scrie cum ne cade efectiv, la propriu tavanul în cap, din cauza vechimii podului şi a cladirii în paragină.
    ,,Nu e bani” ,,atîta poate România’’ asta e placa care se pune cînd cerem măcar o banală operaţie de vopsire a clasei, nu mai zic de table magnetice sau zmartbord. Nu mai ţine, nu ne mai pot minţi, banii se cheltuie cu ghiotura pe tot felul de prostii după principul chelu’ cu tichia de podoabe. Carevrasăzîcă ne trebe cartele şi camere web, (http://www.tion.ro/inspectoratul-scolar-timis-obliga-scolile-sa-adopte-sistemul-de-acces-pe-baza-de-cartele/987186) se plătesc chirii imense către venetici (jidovi cum ar zice Eminescu) în timp ce există o grămadă de şcoli de cartier care sînt fără copchii (http://www.opiniatimisoarei.ro/nu-s-a-ridicat-nicio-scoala-timisoara-ultimii-20-de-ani-dar-platim-750-000-de-euro-chirie-pentru-6-scoli-si-gradinita/25/07/2011), se cheltuieşte cu parcurile în neştire (http://www.newz.ro/stire/86484/comoara-in-iarba-timisoara-va-da-zilnic-25.000-de-euro-pentru-gradinarit.html ) pentru că e cel mai poluat oraş dar nu sînt bani pentru o amărîtă de navetă... În schimb se ascunde strategic gunoiul supt preş http://www.tion.ro/tentativa-de-mascare-a-realitatii-la-statia-de-monitorizare-a-calitatii-aerului-din-timisoara-unica-in-tara/936377

    Scrie cum bugetul securiştilor şi miliţiei a crescut, al sănătăţii şi educaţiei a scăzut.
    Scrie cum orice şofer de la salvare sau primărie, oricare secretară sugătoare de pix acadele şi alte cele de prin regiile autonome, orice soldat neinstruit sau maistor din armată (vajnici luptători cu buteliile de vin) este mai bine preţuit, văzut, respectat şi remunerat decît un educator învăţător sau profesor...
    Toate astea nu ar conta, le-aş trece uşor cu vederea dacă ar mai exista SPERANŢA. Asta e cel mai greu de suportat, nu mai avem speranţă, lipsa ei ne macină... Speranţa nu moare ultima, A MURIT DEJA. La ce să sper, că peste 5-10 ani voi fi titular/ă? Greu de crezut, odată cu scăderea numărului de copiii şi titularii rămîn fără ore şi sunt repartizaţi la 2-3 şcoli.
    La salarii decente? Niciodată, România a fost este şi va rămîne un stat miliţienesc, sprijinit pe securişti, mereu vom fi ultimii în ierarhia muncii (alături de medici).
    Mă uit în urmă şi văd că o treime din viaţa în cîmpul muncii a trecut deja, mintenaş ajung la jumate şi ce văd? Statutul profesional e cel din urmă de cînd am terminat facultatea (adică un etern candidat la examene de titularizare pentru ...nimic) , singurele realizări materiale sunt niscaiva mobile şi o gioarsă de leptop (pe care mai povestesc cu elevii) ... Am stat în chirie în toate cartierele din oraş, cunosc toate tipurile de apartamente din România (garconiere, cu 1-2-3- camere), am obosit să mă tot mut aproape în fiecare an.
    29 septembrie 2011, 08:38 //
 Anonim spunea... Mi-e ruşine să-mi mai trimeată mama mîncare la fiecare sfîrşit de săptămînă cînd ar trebui să fie invers... M-am fost săturată să am un elev în fiecare an olimpic internaţional (i-am fost profesor din clasa a VI pînă la sfîrşitul liceului) şi mulţamu’ meu să fie o diplomă??!! Îmi era jenă de colegii mei pe cînd mergeam să fac chetă pentru cumpărarea de cărţi de specialitate ( inspectoratul nu avea 700 de lei pentru două cărţi necesare pentru pregătirea unui olimpic...) Am rezolvat pînă la urmă găsind sponsorizare (regulamentar cu factură şi chitanţă) la tatăl unui elev care trebuia să rămînă corijent şi care a trecut pînă la urmă...
Să sper la penzie? De la tineretul de azi majoritatea îndobitocit? Stăteam de vorbă deunăzi cu un fost elev (nu prea strălucit) , acum în anul IV la Poli, zicea că îşi dăduse toate examenele într-o săptămînă -aşa ciac pac! Zicea că la nici un examen din aceşti 4 ani nu a învăţat mai mult de o noapte (cea dinaintea examenului). Măi să fie! Apoi aşe ceva bistoş nu-i koşer aci... Nu-i koşer nici la medicină, nu-i koşer nici la minister, ceva nu-i koşer cu ţara asta.
Elevu’ învaţă integrale, derivate, dar nu ştie să calculeze consumul la maşină sau cîţi litri de vopsea îi trebuie pentru zugrăvirea camerei ori ce şanse are la loto. Învaţă de unu’ Nichita care-şi ţucă-n talpă iubita dar nu-i în stare să scrie corect barem un CV, darămite să înţeleagă un articol de ziar.

29 septembrie 2011, 08:39

Anonim spunea... Privind retrospectiv acum aproape îmi pare rău că am tăt tras-o şi întins-o cu învăţămîntul. În fiecare început de an primeam pe merit şi pe note mari (după umilinţe la diferite uşi, milogiri şi pacheţele cu cafea parfum visichi după caz...) o ţîră ore aici, o ţîră dincolo şi aşa au trecut anii... Amu, la cei peste 15 ani de activitate în învăţămînt e clar că mă aflu într-o fundătură. Am încercat orice, tot n-am reuşit să ies din ea, din păcate nu-mi rămîne decît să iau ultimul tren către altă ţară...
Multă lume zice ,,las’ că daţi meditaţii’’, cine beteşig să mai ia meditaţii la religie sport muzică desen fizică chimie biologie geografie ori alte ,,materii fără viitor’’??
Mai zîce lumea ,,las’ că lucri 4 ore pe zi, vii acasă la 12’’ -nu percepe nimeni cît e de mare consumul psihic la un profesor, (bine că miliţienii şi cătanele ieşeau la penzie la 40 de ani pînă deunăzi ) dar oricum o rezolvat-o uica Funebriu şi pe asta, de la anul ‘om sta volens nolens zeci de persoane în sala profesorală de la 8-16 să ne uităm unii la alţii.
Multe ar mai fi de scris dragă colega, mă opresc aci să nu te plictisesc. 

Poveştile mele sunt la fel cu ale altor sute de dascăli din toată ţara aflaţi în situaţia mea.

Da, am fost la mitingul ăla din capitală (nu, nu am dansat ,,pinguinul”) am făcut şi grevă la şcoală...

Profesorul anonim.

29 septembrie 2011, 08:39

 și un strop de veselie, că doar este vacanță!

Tu ce spui??

Școala altfel!

Dacă ar fi să fiu  în locul nepotului meu-școlarul- aș vrea ca profesorilor mei să le placă să fie profesori. Să  le fie drag să mă învețe,  să mă strige pe nume, nu  așa cum scrie în catalog, să mă privească în ochi, atunci când, nedumerit, întreb ceva,  să fie politicoși tot timpul, nu doar când asistă directorul sau inspectorul,  să mă corecteze, ca și cum  n-aș fi un  fraier,  să fie fermi, dar nu răzbunători,   să mă încurajeze, lăsându-mă să cred în mine, în gândurile mele, în speranțele mele.

 Și să nu-mi taie aripile!//

 Eu –buni- am avut parte de asemenea profesori. Și când eu însămi  am primit în mână catalogul și  am ocupat scaunul de la catedră- rareori  m-am folosit de el- știam ce așteaptă zecile de perechi de ochi ațintiți asupra mea.
Prinsesem câte ceva de la  multele ore de practică pedagogică- un profesor nu este cel care umple tabla cu mâna dreaptă și abia prididește să șteargă cu mâna  stângă, fără să-i pese dacă  în spatele lui un ochi plânge,  că nu înțelege nimic, altul râde că nu-i pasă,  o mână copiază ca un robot, știind că doar profesorul meditator îi va lămuri neînțelesurile. Multe ar fi de spus..//

 Schimbarea este în firea omului și  a  vremurilor, de când se știu  toate pe pământ.

Marele Iorga spunea - îmi place vorba lui și cred în esența ei Schimbați școala, veți schimba sufletele!

 Îmi place să văd partea plină a paharului!
 Este ceva tonic, răcoritor și bun, și plin de speranță!

Ajunge cu atâția gică-contra!

Uite că se propune  ceva -Școala altfel.
Nu mult- o săptămână/ 2-8 aprilie, înainte de vacanța de Paște. Intrările la muzee și la grădinile zoologice sunt deschise pentru toți copiii!
Cu mâna pe inimă, orice profesor poate să recunoască- dacă este cinstit cu el- că,  înainte de vacanțe,  copiii nu prea mai au chef de ascultat prelegeri, de rezolvat exerciții și probleme, iar  adulților le este dor de odihnă..
O săptămână fără catalog, fără note,  fără programă, fără uniformă—că și așa se ține mai mult în ghiozdan-prezență obligatorie.

Ieri, o tânără și entuziastă moderatoare de la GiGa TV- doamna Lavinia Ștefan- fiică de profesori de limba română a deschis  cutiuța cu întrebări. Emisiunea se numește- 
Românii au Prezent

 Conceptul Școala altfel provoacă deopotrivă mulți factori- elevi, profesori, părinți, comunitate, ong-uri. Poți citi aici.

Ce aș face eu? Doamne , câte aș face!

M-aș duce cu toți copiii la teatru, aș alerga cu ei în drumeții, am culege flori, am învăța să ascultăm cum crește firul ierbii, cum freamătă  frunza, cum se mișcă norii, am reînvăța  să vorbim cu sufletele, aș înfrăți școli din oraș cu școli  de pe coclauri, i-aș duce pe copii la aziluri, am curăța pădurea și parcurile, laolaltă cu adulții, am planta pomișori, ne-am descoperi alături-  copii și oameni mari.

De Paște, am schimba rețete noi de mâncăruri și de prăjituri, fetele ar învăța ceea ce nu au vreme mamele să le învețe-  cum se asortează culorile, cum  se tricotează,  cum se dansează vals, cum se așază masa de sărbători.

Totul - organizat, pe grupe de copii, indiferent de vârstă.
 Este puțin vor spune unii. 
Nu-i contrazic. Orice lucru are un început. 
Dacă este bine și interesant, ajustările vin de la sine!

 Cred într-o  frumoasă schimbare!

 Tu ce zici?

toată viața

 este școală.  Comenius- Jan Amos Komensky, 28.03.1592/15.11. 1670, părintele educației moderne.

În Cehia și Slovacia, de peste trei secole, ziua de 28 martie este Ziua profesorului. //

În ultima vreme, școala, profesorii, elevii, disciplina din școli, relația profesor-elev- familie  sunt teme la ordinea zilei.

Își dau cu părerea  domnișoare- aspirante la roluri  în filme fără titlu- cetățeni care au uitat și bruma de litere mari, însușite din mersul trenurilor, avocați bine plătiți,  persoane cu însușiri paranormale,  invitate în televiziuni la  cele mai năstrușnice emisiuni.

Am  căutat  o postare mai veche despre cum este să ajungi astăzi profesor.

Am găsit.//

Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când, preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului, despre care aveam doar vagi informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română contemporană.

Prima oară, după atâția ani, de când am terminat facultatea!

După delicate pupături și  amabilități frumos glăsuite de ambele părți , dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc, a acceptat invitația mea  să intrăm în localul de la colțul străzii.

Ne-am așezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață.

Cam supărată, întrucâtva dumneaei, pentru că a trebuit să se pensioneze, chiar a primit o sumă frumușică, reprezentând , retroactiv, recompensele calculate din septembrie până acum.

 Vorbim de una de alta, colegi de-ai mei, amintiri dintr-o lume comună.. nu este cazul să spun  acum porecla pe care nu știu cine i-a dat-o, i se potrivea - mănușă, ba uite că am s-o spun,  că nu mă aude - găina, așa îi spunea toată studențimea,  care o avea  ca profesoară de curs și de seminar...cu o anume notă de umor , dar și de tandrețe.

-Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin  la seminar!

 Cum să nu-mi amintesc?

Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum  caietele ticsite de  conspecte, nimeni nu îndrăznea  să vină la seminar fără să fi parcurs bibliografia obligatorie, indiferent  câte ore trebuia să  petreacă  în bibliotecă sau în sala de lectură.

N-am uitat gestul leneș, vizibil   calculat, cu care își scotea,   din poșetă, caiețelul în care consemna cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile  fiecăruia..

Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară,  la susținerea tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă, scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie , pentru a i se cere un nume predicativ,  clipocindu-și genele,  grele de rimel și de nesomn (intelectual), are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns,  o  maximă  adaptată -noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență  ca la dentist..

N-am întrebat ce notă a primit   viitoarea profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul , dacă în ultima vreme  ziarele, televiziunile, părinții, elevii dornici de excursii, babele, paranormalele, topmodelele  ar avea alte subiecte .

Școala este, din nou, între priorități- cea dintâi..

sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt.

Trăim în România, țara în care profesorii  , mai ales  cei tineri ,  au salarii foarrrrte mici...unii dintre dascăli  devin subiecte de romane s.f.
Alții intră în zeghe.
La timp.

p.s. tu ce zici?

catalogul virtual

Nu știu cum o fi pe la alții, pe la noi , se zice  că ar fi început prin 2006, când un tânăr profesor diriginte al unei clase  de  liceu, aflat în impas, pentru că toți elevii lui  au  chiulit la ora de muzică, i-a convocat pe toți părinții și, expunându- le problema, a obținut consimțământul acestora pentru a concepe un catalog  pe internet.

Simplu, nu?

 Părintele , aflat în fața calculatorului, citește notele puștiului  său,  vede absențele și eventualele observații.

Mai departe???

De-a lungul anilor, s-au inventat tot felul de metode menite să-l țină pe copil sub observație, ca sub o lupă.

Nu vreau să sugerez, cumva, că  aș fi diriginta care a descoperit secretul aflării metodei celei  mai potrivite de a crea armonie între școală-copil- familie.

N-am găsit-o și nici nu cred că  o va descoperi cineva prea curând...

Câteva observații, totuși,  aș avea de făcut ca rezultat al experienței mele pedagogice..Acel atât de  mult discutat caiet al dirigintelui, acum se va numi portofoliu- este util, mai mult decât util.

Început de la grădiniță, cu informații sincere din partea părinților  și chiar a  medicului de familie, continuat la gimnaziu și liceu..o să-mi spui că în liceu, adio, dirigenție! nu te contrazic deloc, cum ziceam, caietul- portofoliu este o oglindă a fiecărui ins care trece printr-o școală.

 Acolo este EL!!

Cu ajutorul acestui martor ominiprezent-în cazul fericit în care dirigintele chiar își face meseria- se pot face mai târziu aprecieri , măsurători, evaluări cât mai corecte, în privința comportamentului, a atitudinii față de ceilalți, față de muncă, părinți, necunoscuți, superiori etc.

Poate că numărul abuzurilor/bătăilor/conflictelor/crimelor, chiar,   ar scădea.

Zic și eu..

//Revenind acum la catalogul virtual- cât din viața unui copil va cuprinde?

-au toți părinții internet?câți știu să-l folosească?

-Legătura între cei trei factori- școală, copil, familie se va reduce la o simplă luare la cunoștință?

Sigur că putem discuta mult, chiar îmi doresc, dar o problemă mi se mai pare demnă de luat în seamă.

 M-am „lovit ” de ea, în anii mei de dăscăliță ,  să nu râzi de termenul acesta-îmi amintește de spusele unui elev- cât ne-ați mai dăscălit , n-a fost rău deloc- am  corectat-o, pe cât mi-a stat în putință, cam târziu .

Obișnuiam ca la ședințele cu părinții să citesc notele din catalog cu voce tare.  Într-o seară, am realizat că nu este corect, nu este moral deloc!

De aici se pot ivi tot felul de neînțelegeri, toată lumea aude tot, discuțiile se mută în alte locuri, sunt copii care nu reușesc să treacă peste momente grele, sunt orgolii....

Copilul are dreptul la intimitate!!

În cazul catalogului virtual i se mai respectă acest drept?

Și o întâmplare, povestită astăzi de un fost elev, acum  licean  la o prestigioasă instituție . Colegul lui a fost respins de către profesoară, din nu știu ce motive,  cu o zi înaintea unui concurs  foarte important.

Nimeni n-a putut să afle cum  a fost blocat siteul cu  subiectele și desfășurarea  respectivului concurs de informatică, care , bineînțeles, a fost amânat pentru o altă dată.

p.s.Ce spui?

lebăda moare de câte ori cântă

Potrivit baremului de corectare, în anii anteriori, la  tezele unice de limba și literatura română, elevii  primeau 3 puncte pentru originalitate.

 Era mare întrecere !

Nu se știe ce va fi după ce va intra în vigoare legea nouă, pe care unii ,  optimiști din fire,  o numesc  legea funerară. 

Așadar, să răsfoim câteva teze.

 Agripina nu avea decât doi copii, pentru că al treilea, Păunaș, nu mai contează, pentru că tot îl mănâncă vulturii.

În nuvela "La vulturi" de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugărite de turci, si copii ei.

Personajele principale din povestirea "O ora din august" sunt: ofițerul Roșu si avioanele nemțești..

Metoda folosită de Ion pentru a pune mâna pe pământul Anei este însărcinarea !!!

Privind atent plugul vede că e de fier și privind și mai atent țăranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede că e de bronz.

Și Stroe Orheianu când îl văzu pe Tudor Șoimaru zise în gând: pe unde o scot, vere?!

Vlaicu-Voda era un funcționar model care avea un randament deosebit ca domn.

În cunoscuta balada "Miorița", sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare, si un cioban ce șochează prin prostia lui.

În multe poezii Octavian Goga a scos în evidență natura și treieratul pe căldură.

Zaharia Stancu a scris un roman desculț. A fost și șef de birou la scriitori.

Răscoala începu spre seară și țăranii își aprinseră lanternele ca să vadă drumul spre ciocoi.

Cu cât ne apropiem de izbucnirea răscoalei, cu atât țăranii stau mai mult în cârciumă, ca să facă în ciuda boierului.

Si când Petre Petre o văzu pe Nadina dezbrăcată îl gâdila în tălpi.

La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trăgeau dupa ele în zig-zag.

Miron Costin nu folosește cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii romane.

Din lumea satului țâșnesc figuri memorabile ca: pupăza, cireșul și altele care au completat acțiunea operei.

Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.

Nichita Stănescu a știut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie și nu mă bag eu în ce a făcut el.

Contemporanii lui Eminescu l-au urmărit ca să-i ghicească filozofia si ca să-i caute nod în papură. 

 Eminescu este trist pentru că nu a reușit să facă nimic în viața lui.

La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat câte un tei mai gros sau mai subțire în funcție de câte strofe are poezia.

Si bietul Eminescu, scârbit de bișnita societății sale și ca Veronica Micle îi făcea fițe, intra într-o etapa nouă pe care mi-e rușine s-o spun.