la aniversară!

La jumătatea lui ianuarie,  îi adun de pe rafturi  cărțile.

Recitesc de toate- poezie, proză, teatru, publicistică, fragmentarium, corespondență, literatură populară.

De fiecare dată,  cu  aceeași  sfioasă stare  de începătoare..

Îmi plac cele trei volume editate de Academia română- sunt cărțile mele de suflet!file moi, calde, coală gălbuie, litere mici..

 Am ales o poezie mai puțin cunoscută
De pe ochi ridici
De pe ochi ridici închisă

Languroasa, lunga geană,

Rai de fericiri promise

Și de tainică dojană.

Și-ți pui degetul pe gură,

Sfătuiești și ameninți

Și îmi dai învățătură

Să ne facem mai cuminți.

Atunci brațul meu cuprinde

Mlădiosul tău obraz:

„Mâini vom fi cum vei pretinde,

Dar cum sunt, mă lasă azi.”

Astfel lupt cu-a ta mustrare

Ceasuri, zile, săptămâni,

Și mereu a mea-ndreptare

O amân de azi pe mâini.//

Ne reamintim, fie chiar și doar o singură dată pe an , că MIHAI EMINESCU  a fost și un foarte bun jurnalist.

Din volumul III  OPERE- Publicistică, m-am oprit la articolul Patologia societății noastre, din care am selectat un paragraf- pagina 439.
Moravurile publice , spiritul public la noi au luat o direcțiune foarte periculoasă și partidul care ne guvernează de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalității înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condițiile sociale s-au surpat și s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradițiunile țării  s-au uitat cu totul; o nouă clasă guvernantă  s-a ridicat, fără tradițiuni și fără autoritate, încât țara cea mare, temeiul și baza naționalității noastre, nu-și găsește conștiința  raporturilor politice cu cei ce o guvernă, drepturile politice  nu mai sunt răsplata unui șir de servicii pe datini, ci un instrument de ambițiune,  de îndestulare a intereselor particulare..
Niciodată  în țara noastră  nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai  gras retribuită și mai îngrășată ca această clasă guvernantă de astăzi, răsărită din pământ, fără să ne putem da seama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă  de strâmtoare.
....................................................................................
Dacă nu se va opri în drum și nu se va schimba, ea are să facă multe victime, chiar în partid. Câte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat?
Și n-ar  fi nimic  dacă efectele ei s-ar mărgini la câteva  individualități  fără greutate și fără valoare.
Răul cel mare este că atinge inima țării, moralitatea publică...//

LA MULȚI ANI spiritului nostru național!

vreme trece, vreme vine,

toate-s vechi și nouă toate.. astăzi, 15 ianuarie, ca și anul trecut, ca în toți anii care s-au dus, lumea își va aminti  de POET, înșirând cuvinte goale , ce din coadă au să sune.., unii, fără să fi citit măcar un vers- două în ultima vreme Lumea e așa cum este.. Căci acelorași mijloace/Se supun câte există, /Și de mii de ani încoace/Lumea-i.veselă și tristă..„lumea-n sine rămâne o problemă înlăuntrul căreia se rătăcește câte o rază slabă, câte o străfulgerare pe care cugetătorul adânc o încremenește pe hârtie, pe care citind-o, se naște în păreții capului său acea rezonanță lungă care face să vezi într-adevăr ca lume și viață sunt vis  Proză- Archaeus)

Mă gândisem să scriu despre femeile care i-au influențat viața. Unde vei găsi cuvântul , să exprime adevărul? Sau care l-au iubit M-a fermecat cu vreo scânteie/ Din clipa-n care ne văzum?/Deși nu e decât femeie,/E totuși altfel ” nu știu cum..
N-au fost puține! Înc-o gură-și dispare../Ca un stâlp eu stam în lună!?Ce frumoasă, ce nebună?E albastra-mi dulce floare! dacă este să ne referim doar la cele consemnate de istoriografia literară-frumoasa fără nume din copilărie, actrița Eufrosina( Lina) Popescu, din trupa Tardini, Fany Tardini, Cleopatra Poenaru, Frederica Bognar- artistă de la teatrul vienez, Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu și marea lui iubire,Veronica Micle , cum spune ea, cum spun și alții, cine mai știe..
Eu nu cred.
Lasă-ți lumea ta uitată,/Mi te dă cu totul mie,/De și-ai da viața toată,/Nime-n lume nu ne știe.
Câteva dintre ele și-au disputat locul de Unică muză când vine vorba de cele mai pline poezii de iubire..Femeia?Ce este și acest măr de ceartă,/Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă/Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă,/Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă/A visurilor proprii eternă jucărie?
Am renunțat. Am luat o poezioară din Manuscrise.
Un Eminescu jucăuș/iubitor/sincer/ ironic.
”Vreo zgâtie de fată
Cărei gura nu-i mai tace,
Ca stigleții-ntoarce capul
Când încolo, când încoace.

Sau o altă visătoare
Care lină și măreață
Are-n ochii-i întuneric
Și mândrie are-n față.

Sau mai mici și mai plinuțe
Sau mai zvelte și mai slabe,
Toate peste-un sfert de secol,
Vai! Vor fi aproape babe.

Și zâmbesc atât de dulce
Ca și când ar fi de-a pururi!
Toate grațiile de astăzi
Or să fie atunci cusururi.”
Am ales și un articol din publicistica eminesciană, latură mai puțin cunoscută a operei sale –Școalele noastre sunt rele, un fragment, gândindu-mă că , în perioada cât va fi fost revizor școlar și bun prieten cu învățătorul Ion Creangă, El va fi cunoscut bine gravele probleme ale școlii și ale slujitorilor ei.
”Cauza de cadenței școalelor e clar declasarea generală, care se răsfrânge asupra corpului profesoral ca asupra țării întregi. Răul trebuie scos de la rădăcină; trebuie ca fiecăruia, fie director de bancă, fie amploaiat la Regie, la Domenii, la drumul de fier, să i se ceară în schimbul echivalentului material probe că posedă un capital intelectual de resort, probe că a învățat carte, că pricepe treaba la care e pus.
Dar când măsura generală de cultură ce li se cere Mihăileștilor, Costineștilor,Caradalelor sunt patru clase primare, iar echivalentul material, plătit din munca altora în schimbul acelei prețioase culturi, se suie la milioane, nu se poate pretinde nici de la profesori să fie altfel decât sunt, să nu fie gonitori de funcții ca toți, cumularzi ca toți, și să lege de gard o carte-n România nu-ți ajută nimic dacă n-ai doza de viclenie pentru a te-ntrece cu semistrăinii la pescuit în apă tulbure…….Când cu patru clase primare și violoncel ajungi prim-redactor, deputat, director de bancă, răscumpărător de drum de fier, milionar- apoi nu e nebun acela care-nvață însuși și-nvață și pe alții, pentru ce? Pentru 200-300 de franci pe lună?
Nu, să fim drepți.
Ceea ce nu se cere de la nimeni nu se ceară nici de la profesori.Și ei sunt oameni ca toți oamenii; când unul plagiază nu face decât să urmeze exemplul ministrului său; când e neglijent urmează pe cei mai iluștri dintre concetățenii săi; c-un cuvânt ei sunt ca toți și toți sunt ca dânșii.
Dacă există excepții, lucrul să nu ne mire.E câte unul care a prins dragoste de știința lui, care, în sfera ei senină, găsește un adevărat liman de scăpare din putrezirea ce-l înconjoară; pentru care iubirea adevărului pentru el însuși e un echivalent suficient al muncii lui.” Eminescu,Opere, III.Publicistică.Corespondență.Fragmentarium , pagina 614.


p.s. Îl prețuim pe EMINESCU?
Îl înțelegem?