să
facă icoane și zugravului să facă mașine.„
Cine voiește să învețe mult trebuie să învețe multe!
Mihai Eminescu,
„Publicistică, Instrucție și educație”,
pagina 1041//
Cel puțin de două ori pe an, mă aplec cu tot
sufletul între paginile a trei cărți, pe care le iubesc pentru tot ce sunt; în
ele se adună, după mintea și simțirea mea, ceea ce avem noi
mai bun și mai frumos:EMINESCU.
Trei cărți realizate de Academia Română, 3525 de pagini
adevărate, frumoase, fine, lucioase, parcă vii, cu suflet, cu glas!
Recitesc poezii învățate pe la zece/unsprezece ani,
altele descoperite în timp, buchisite la seminare, răscitite, mereu
noi, alt adevăr, inima are legile ei, mintea le cerne, profundă,
senină, încărcată în alte noi sensuri, semănând cu umbre de
nori și de valuri, culori și mesaje.
Nedeslușită încă, plină de cuget, mereu nouă,
Poezie!
Greșim dacă, din comoditate sau din ce știe ce alte
metehne, când spunem Eminescu, ne oprim doar la poezie și, rareori la proză.
Eminescu înseamnă mult mai mult!
Tocmai am citit pe pagina de fb a prietenei mele, jurnalista
Cati un articol despre un subiect cu ferestre mereu larg
deschise, un subiect despre școală.
Am dat fuga la însemnările revizorului școlar,
Eminescu, eminent jurnalist.
În al treilea volum de Opere, la capitolul ”Educație
și învățământ„ sunt două excelente articole, pe care ar trebui să le citească
toți acei care spun că slujesc ȘCOALA.
„Instrucție și educație”
”Dascăli buni și dascăli răi”.
Am ales câte un fragment din fiecare:
”De mult aud lăudându-se inteligența estraordinară a românului, deși poate nimic nu-i mai neadevărat decât această laudă. Căci pe ce se bazează o asemenea supoziție?
Un popor, căruia ăi este silă de orice muncă științifică, a cărui prisos de inteligență se consumă în lucrarea cea mai ușoară a minții omenești, în suduituri sau ridicate în cer a guvernanților săi, nu poate fi numit un popor inteligent,
Ceea ce au produs însă această iluzie sunt două lucruri:
1. Lipsa de naivitate în copii, cari sunt în genere prematuri prin lucrurile ce le-au văzut în casele părintești și cari nu se potrivesc cu vârsta lor în clasele avute; în clasele mai de jos, sărăcia părinților, hrana și îmbrăcămintea rea, iarna lipsa de căldură, care trezește înainte de vreme în copil instinctul conservării și-i dă acel ochi bătrânesc și serios pe care îl au animalele espuse a se hrăni singure înainte de vreme.( nevoia învață minte pe om)
Pe câtă vreme creierul, organul minții, nu este pe deplin crescut, această creștere o împiedică prin întrebuințarea prea timpurie a lui, pe când îi mânz.
Însă nevoia părinților înhamă prea devreme atât puterea fizică cât și cea intelectuală a copilului, încât iese din el o închircitură, o ființă bătrână înainte de vreme, căreia îi este în urmă lene și a munci și a gândi.....
2. Sistemul instrucției noastre, neîntemeindu-se pe priceperea obiectelor predate, ci pe memorarea de reguli abstracte și de cuvinte, copilul nu are niciodată acel repaos al creierului, care consistă tocmai în întrebuințarea sau simultană, sau consecutivă, pe rând a facultăților.../
Îl poți contrazice??
Dascăli buni, dascăli răi”
”Ce am zice despre un dascăl care, departe de a pune pe elevii lui să cugete singuri și să rezolve probleme de aritmetică, de geometrie, de fizică, de limbi latină ori greacă, ar veni și le-ar da rezultatul gata al operațiunilor matematice, traducerile gata din latinește și grecește și ar face-o asta zilnic fără să observe sau fiindu-i cu totul indiferent dacă elevul învață ceva sau nimic„
Rău dascăl am zice...„
Răul trebuie scos din rădăcină, spunea jurnalistul.
(trecut-au anii... dar câți or să mai treacă?)
