dor de dorul lui

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine..
Mihai Eminescu, Glossă

Ne amintim de el, fiecare cum simte, o dată, de două ori pe an, în seri geroase de ianuarie, ca aceea când căminarul Eminovici va mai fi adăugat un nume pe coperta  Bibliei casei lui , în diminețí cu  înflorit Cireșar printre frunze de tei , în poezia inimilor îndrăgostite, în fragmente răzlețe de ziar.
 Mereu cu drag!
Cum îl gândesc eu de ceva timp?  ca în Doina. Îl aud  în  Epigonii, îl suspin  ca în Floare albastră .
Cineva spunea că ar fi o impietate să  i se   cânte   versurile.
 Și totuși, cât de minunat sună  Atât de fragedă!!
Cum  vibrează Madrigalul în Sara pe deal!!
 
O să aleg un fragment de ziaristică, ceva  ce-l preocupa pe Mihai Eminescu,  revizorul școlar din 1876. 
 Au trecut 137 de ani.
 Iată ce-i scria tânărul revizor Ministrului Cultelor și Înstrucțiunii Publice din acea vreme, după ce făcuse o inspecție în  „școalele urbane din Vaslui, prilej cu care constatase deficiențe serioase în scris/cititul elevelor de la o școală de stat, spre deosebire de  situația bună întâlnită într-o școală particulară.
Problema? predarea mecanică, abundența  definițiilor, care   nu garantează nicidecum  cunoștința  concretă a regulelor limbei.
Ca urmare, el recomandă călduros broșura  Povățuituitoriu la citire prin scriere, carte care se referă la Abecedarul compus de Ion Creangă și de Ienăchescu, cel mai bun  abecedariu românesc, aprobat atât de comisia examinatoare cât și de onor Ministeriu.
Deosebirea între metoda propusă de această broșură în învățarea rutinarăși mecanică, precum se profesează ea în  genere în școlile noastre, este deosăbirea dintre învățământul  viu și intuitiv și mecanismul mort al memorării de lucruri neînțelese de copii;  este deosebirea dintre pedagogie și dresură..Într-adevăr, prin metoda veche a silabisărei, a memorărei  mecanice de semne și cuvinte, inteligența copiilor nu eras  cu  mult  mai bine tractată decât inteligența unui animal care se deprinde prin frică și silă la o mulțime de apucături automatice de care  nu-și poate da seama....
 
Se vorbește despre faptul că  acele cunoștințe , câștigate în mod mecanic, nu se lipesc de memorie, rămân urme slabe, iar omul matur nu se poate folosi niciodată de ele.

Mă întreb și întreb: sunt schimbări radicale în   învățământul nostru, dacă este să ne referim la cât balast adună un  om în  14/15 ani de școală?

Soluția  propusă de  revizor este schimbarea metodei: „ nu mai întâlnim pe  învățătorul sever și  țeapăn cu veriga în mână, ci un suflet uman, care se coboară la treapta sufletelor copilărești și le disciplinează, nu le siluiește.
Prin Jocuri, copiii învață a  iubi orânduiala..„învățătorul nu anticipează niciodată, el se servește de micul capital de cunoștințe din viața copilului pentru a-l face pe acesta să vie de sine  la ceea ce nu știuse. Copilul se deprinde a distinge, a judeca, a-și da seama de ceea ce gândește.
 C-un cuvânt,  autorii cărții aplică în privirea spiritului omenesc aceeași metodă binecuvântată pe care naturaliștii o recomandă pentru corp.
Niciun om nu se întărește citind un tratat de gimnastică, ci făcând exerciții, niciun om nu  se-nvață a judeca citind  judecăți scrise  gata de alții, ci judecând singur și  dându-și singur sama de natura lucrurilor.
 Oricât de  modestă în aparență ar fi cartea, ea însemnează începutul unei reforme adânci în instrucția reglementară; ea a rupt-o cu dogmatismul; izvorul  metodei propuse este însăși natura inteligenței, procesul ei de dezvoltare.,
 Mihai Eminescu, Opere, III.Publicistică.Corespondență. Fragmentariu, , pg.740/741.//
 
Unde se află  școala noastră românească după  aproape un secol și jumătate de la apariția Povățuitoriului?

un dar de la Octav

vreme trece, vreme vine,

toate-s vechi și nouă toate.. astăzi, 15 ianuarie, ca și anul trecut, ca în toți anii care s-au dus, lumea își va aminti  de POET, înșirând cuvinte goale , ce din coadă au să sune.., unii, fără să fi citit măcar un vers- două în ultima vreme Lumea e așa cum este.. Căci acelorași mijloace/Se supun câte există, /Și de mii de ani încoace/Lumea-i.veselă și tristă..„lumea-n sine rămâne o problemă înlăuntrul căreia se rătăcește câte o rază slabă, câte o străfulgerare pe care cugetătorul adânc o încremenește pe hârtie, pe care citind-o, se naște în păreții capului său acea rezonanță lungă care face să vezi într-adevăr ca lume și viață sunt vis  Proză- Archaeus)

Mă gândisem să scriu despre femeile care i-au influențat viața. Unde vei găsi cuvântul , să exprime adevărul? Sau care l-au iubit M-a fermecat cu vreo scânteie/ Din clipa-n care ne văzum?/Deși nu e decât femeie,/E totuși altfel ” nu știu cum..
N-au fost puține! Înc-o gură-și dispare../Ca un stâlp eu stam în lună!?Ce frumoasă, ce nebună?E albastra-mi dulce floare! dacă este să ne referim doar la cele consemnate de istoriografia literară-frumoasa fără nume din copilărie, actrița Eufrosina( Lina) Popescu, din trupa Tardini, Fany Tardini, Cleopatra Poenaru, Frederica Bognar- artistă de la teatrul vienez, Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu și marea lui iubire,Veronica Micle , cum spune ea, cum spun și alții, cine mai știe..
Eu nu cred.
Lasă-ți lumea ta uitată,/Mi te dă cu totul mie,/De și-ai da viața toată,/Nime-n lume nu ne știe.
Câteva dintre ele și-au disputat locul de Unică muză când vine vorba de cele mai pline poezii de iubire..Femeia?Ce este și acest măr de ceartă,/Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă/Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă,/Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă/A visurilor proprii eternă jucărie?
Am renunțat. Am luat o poezioară din Manuscrise.
Un Eminescu jucăuș/iubitor/sincer/ ironic.
”Vreo zgâtie de fată
Cărei gura nu-i mai tace,
Ca stigleții-ntoarce capul
Când încolo, când încoace.

Sau o altă visătoare
Care lină și măreață
Are-n ochii-i întuneric
Și mândrie are-n față.

Sau mai mici și mai plinuțe
Sau mai zvelte și mai slabe,
Toate peste-un sfert de secol,
Vai! Vor fi aproape babe.

Și zâmbesc atât de dulce
Ca și când ar fi de-a pururi!
Toate grațiile de astăzi
Or să fie atunci cusururi.”
Am ales și un articol din publicistica eminesciană, latură mai puțin cunoscută a operei sale –Școalele noastre sunt rele, un fragment, gândindu-mă că , în perioada cât va fi fost revizor școlar și bun prieten cu învățătorul Ion Creangă, El va fi cunoscut bine gravele probleme ale școlii și ale slujitorilor ei.
”Cauza de cadenței școalelor e clar declasarea generală, care se răsfrânge asupra corpului profesoral ca asupra țării întregi. Răul trebuie scos de la rădăcină; trebuie ca fiecăruia, fie director de bancă, fie amploaiat la Regie, la Domenii, la drumul de fier, să i se ceară în schimbul echivalentului material probe că posedă un capital intelectual de resort, probe că a învățat carte, că pricepe treaba la care e pus.
Dar când măsura generală de cultură ce li se cere Mihăileștilor, Costineștilor,Caradalelor sunt patru clase primare, iar echivalentul material, plătit din munca altora în schimbul acelei prețioase culturi, se suie la milioane, nu se poate pretinde nici de la profesori să fie altfel decât sunt, să nu fie gonitori de funcții ca toți, cumularzi ca toți, și să lege de gard o carte-n România nu-ți ajută nimic dacă n-ai doza de viclenie pentru a te-ntrece cu semistrăinii la pescuit în apă tulbure…….Când cu patru clase primare și violoncel ajungi prim-redactor, deputat, director de bancă, răscumpărător de drum de fier, milionar- apoi nu e nebun acela care-nvață însuși și-nvață și pe alții, pentru ce? Pentru 200-300 de franci pe lună?
Nu, să fim drepți.
Ceea ce nu se cere de la nimeni nu se ceară nici de la profesori.Și ei sunt oameni ca toți oamenii; când unul plagiază nu face decât să urmeze exemplul ministrului său; când e neglijent urmează pe cei mai iluștri dintre concetățenii săi; c-un cuvânt ei sunt ca toți și toți sunt ca dânșii.
Dacă există excepții, lucrul să nu ne mire.E câte unul care a prins dragoste de știința lui, care, în sfera ei senină, găsește un adevărat liman de scăpare din putrezirea ce-l înconjoară; pentru care iubirea adevărului pentru el însuși e un echivalent suficient al muncii lui.” Eminescu,Opere, III.Publicistică.Corespondență.Fragmentarium , pagina 614.


p.s. Îl prețuim pe EMINESCU?
Îl înțelegem?