de toate zilele

Știu că lumea vrea veselie  și  ceva mai mult optimism. 

 Dacă aș avea, zău  că le-aș dărui din tot sufletul.
Eu îmi încep săptămâna cu întâmplarea auzită  de dimineață  în Gara de Nord! (  am pus un strop de  optimism în punctuație, e  bine, da?)

O tânără doamnă  îi rezumă  soțului predica rostită  ieri la biserică. Să  adaug că  tustrei ( fetița  colora de zor într-o  cărticică  despre anotimpuri) mergeau la mare, pentru prima oară.

Într-o dimineață, la un colț de stradă, apare un cerșetor.

 Părintele, fără sutană,  caută în buzunar  și pune în palma întinsă un ban. A doua zi, în drum spre farmacie, în același loc, aceeași mână întinsă. Încă un ban. A trei a zi, figura se repetă. În ziua a patra, furat de gânduri, părintele se grăbește. Deodată aude vocea răstită a  cerșetorului: 
-Hei, treci așa  fără să-ți faci datoria?   (întâmplător sau nu,   micul spectacol, într-o  altă variantă, îmi pare cunoscut) 

Întrebare: dacă  povestioara de mai sus ar fi o fabulă, ce morală i s-ar potrivi?
p.s. În finalul   cărții pe care  am citit-o de curând,  autorul   exclamă :ce bine ar fi să avem un cap de schimbat pentru zilele mai puțin fericite!

în treacăt

Din motive personale,  deseori, călătoresc cu trenul .

Îmi place să văd răsfoindu-se, în fugă, paginile unei cărți uriașe-felii de câmpie, un colț de pădure,  sate, cu drumuri înguste, pomi risipiți pe miriști, poteci șerpuind printre ogoare, flori răsărite printre pietre..

Mă emoționează, de fiecare dată,  diferit, unele gări.

 Cu aerul  lor special, nostalgic-  peron simplu, dale tocite, o pasarelă  agățată în aer , ca un braț  colosal, suspendat, așteptând să-l mângâie cineva..alei tăcute, bănci îmbătrânite , tocite de așteptare.

Gara de Nord mă sperie.

Da, prea multă lume, atâția indivizi ciudați, țigăncile alea- de ce le-aș spune altfel, când asta  sunt? Murdare, cu păr întunecat,  prin care n-a mai trecut pieptănul de săptămâni,.. bani zdrăngănind, printre șuvițe  soioase, sacoșele lor mizerabile, mereu deschise , gata să primească orice, inghesuiala , fără motiv, la urcarea în tren.

Și mizeria.

La prima oră a zilei , numită a curățeniei, cineva aruncase, parcă voit,  la tot pasul- hârtii, bidoane , mai mici sau mai mari, bilete de tren, câte o pagină de ziar, resturi de țigări..

Nu pot să nu mă întreb- când o să fie altfel?

 Va veni vreodată o zi  în care ,  după ce ocupi locul scris pe bilet, să poți deschide o carte, fără teamă că te agresează un cerșetor , ori că geamul” croit ”  cât o palmă , chiar în fața ta, ar putea plesni?

Se va întâmpla vreodată?