tot ce am scris despre femei

   sunt fleacuri, dacă aș  fi spus   eu  tot ce știu  despre femei...”

Lev Tolstoi,
Contele  Lev Nicolaevici Tolstoi, 9  septembrie 1828,Iasnaia Poliana/ 20 noiembrie 1910, Astapova, Rusia
O dată, poate chiar de două ori  pe an sau  cine știe, chiar și  mai  rar, îți  amintești de  una  dintre  cele mai  frumoase povești  de  dragoste, care  au  fost scrise  vreodată...am  citit-o  pe la  16/17  ani.

Da, pe  atunci citeam cărți   împrumutate  din biblioteca sătească al cărei  prag îl treceam, mai  ales  în vacanțe, cel  puțin  o dată  pe săptămână, când  Ana îmi  punea  în brațe cele  mai  frumoase  cărți, despre care auzise și  ea de  la alții. Sau   pe care le frunzărise  în treacăt.

 Durdulie și  simpatică, își  împletea în câte trei șuvițe două  cozi care-i  atingeau mijlocul, Ana era  cu patru  ani  mai  mare  decât  mine. Își  tot  încerca norocul  la Agronomie și pentru  că  tatăl ei, cel  mai bogat oier din  zonă, nu  era deloc mulțumit  de prestația  celei  mari dintre cele trei fete, câte  avea, îi  găsise de  lucru jumătate   de normă la  bibliotecă.

Ana își petrecea diminețile  în  cele  două  încăperi ale  unei  case frumoase, uite  că nu  știu  cui  îi  aparținuse, îngrijind  cărțile  ca  pe   niște copii  de  suflet. Pereții  erau  înțesați până  sus , în tavan.
 Cuminți,  organizate după  reguli  doar  de ea știute,  cărțile  se aliniau  frumos, luminate prietenos de raze lungi, strecurate prin perdelele subțiri,  croșetate în  coaste și brăduți .

Mirosea mereu  a proaspăt, a var și a flori  de grădină . 
Anna  Karenina!

 Cea mai  frumoasă  carte  a acelor ani, foile galbene abia se dezlipeau   una  de  alta,  curgeau   neobosite lacrimile, mi  se încețoșau, târziu, în noapte, ochii.

Au  urmat ”Război  și  pace„,”Cadavrul  viu”,” Învierea”, povestirile..

Câțiva  ani   buni, nicio  altă  carte  nu  a înlocuit  în  sufletul  meu frumusețea tragică  a  Annei Karenina.

 Astăzi  lumea  se gândește   la  marele  Lev Tolstoi.

Anna  Karenina  și  Lev Tolstoi!
 Numele  eroinei   depășește, cumva,  așa  simt eu,  gloria Creatorului,  care a refuzat premiul Nobel pentru  Literatură, motivul  lui  fiind  că „banul   este ochiul   dracului„.

schimbați școala,

 veți schimba sufletele- Nicolae Iorga.

Deunăzi vorbeam despre Săndel, cel care voia să i se revizuiască  un extemporal,  fără să se schimbe ceva; poate că omul avea nevoie de vreo hârtie, la promovare, mai știi?

În  țara  asta, or fi mulți ca el, sigur că sunt, îi vezi, îi auzi, dai peste ei unde nu te aștepți.

Pentru mulți, însă, școala rămâne școală.

Și mai mult.

Povesteam despre micuța mea prietenă, ochelari în ramă roz, teme cu duiumul, caiete, manuale, proiecte, da, nu te minuna, toate pe umerii unei ființe  de opt ani și   nici jumătate, clasa a doua.

Este în vacanță.

O săptămână.//

Știți povestioara lui Lev Tolstoi Elefantul?

Nu vă sfiiți să recunoașteți, nici eu nu cred că o citisem până ieri..sau poate că uitasem.

„Un indian  avea un elefant. Stăpânul îl hrănea prost și-l punea la munci grele.

Într-o zi, elefantul  s-a înfuriat și și-a călcat în picioare stăpânul, care a murit.

Atunci soția indianului  și-a adunat toți copilașii și i-a împins în picioarele elefantului, zicând:

-L-ai ucis pe tatăl lor, ucide-i și pe ei!

Elefantul s-a uitat la copii, l-a luat ușurel  cu trompa  pe cel mai răsărit dintre ei și l-a așezat pe grumaz.

Din ziua aceea, elefantul l-a recunoscut pe băiatul ales de el și a ascultat de porunca lui”.

                                                               Lev Tolstoi, Elefantul//

Întrebare - din caietul pentru clasa a doua, lecturi suplimentare, dar!!- obligatoriu, câte una pe zi, pentru școlărița despre care am vorbit mai sus:

Reamintiți-vă lectura”Elefantul” și exprimați-vă  în 4(PATRU) rânduri, părerea cu privire la decizia soției de a-și expune copiii unui real pericol și justificați gestul acesteia.

p.s.

putem discuta orice subiect legat  de cele de mai sus.