în lumea pe care o trăim

regăsirea sensului vieții devine fundamentală.  Dan Puric, Fii demn Ani  de-a rândul, am fost tovarăși. Nu conta câte clase ai, nici câte examene ai trecut, dacă știi alfabetul, principiul vaselor comunicante, dacă ești contabil , săpător, medic,  moașă, mecanic, de unde vii, unde  ți-ai dori să ajungi, ce ai în cap. Toți în cutii de chibrituri. Care, de pe unde.. Țelul?  Un apartament , dacă  se putea de la stat, pentru  împrumutul  la CEC, plăteai cel puțin douăzeci de ani.  Existau privilegiați destui, mai nevăzuți, intrați cu japca în casele unora fugiți sau  plecați pentru totdeauna. Persoane delicate, regim special, asta este altă poveste. Cum spuneam- țelul- niște pereți de beton  sau de cărămidă-deja lux - și o Dacie.  În rate.  Ce cozi, ce bătăi la înscriere, la benzină, o duminică  parii, cealaltă imparii. Bun... în 89, s-a dat foaia, altă făină se măcina la moară. Lumea s-a scindat,   carnetele nu mai sunt toate roșii, au simboluri., de plante, animale, după inspirația creatorului. Separarea continuă.  La bloc au rămas neinspirații. Vă invit la o lectură!! Invidia    Într-o zi, vecinul nostru de bloc și-a luat un aparat de aer condiționat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiționat,  nici bani  să ne cumpărăm unul. Sufeream de căldura și de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea și am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagină-doua despre bine și sensul vieții și, deși cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai târziu, vecinul și-a deschis un butic și a început să umble îmbrăcat în  costum,  la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis liniștiți, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am disprețuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merțan. Nu ne-a păsat, că și noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel. Și-a luat și un 4x4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcați. A mai trecut o vreme și vecinul și-a luat o nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul și-a îmbrăcat tânăra soața cu o garderobă întreagă  sclipitoare,  blănuri, pantofi, poșete,  bașca bijuterii. Noi ne-am îmbrăcat spiritul citind din Eclesiast. În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la sosea cu bodigarzi și piscina. Am rezistat și de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vilă - la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgameș, Ghandi si Declarația de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simțit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoția cu o porție de Caragiale. L-au dat a doua oară cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov și Cazul Wagner al lui Nietzsche. Așa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul își lua case, mașini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,  Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată. În sfârșit, într-o zi l-au arătat cu cătușe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiți Apocalipsa. Dar peste vreo doua săptămâni, vecinul nostru era eliberat și chiar și-a anunțat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scârbiți, ne-am uitat în bibliotecă.  N-am mai văzut nimic.  Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem. Pentru a treia oară,  ne-am uitat cu atenție.  Același rezultat: citiserăm toate cărțile. Și de-abia atunci ne-a cuprins invidia... Sursa http://www.revista22.ro/invidia-1132.html    p.s. Tu ce spui?