demonul viorii

Motto:
 Păstreaz-o,îi spuse, vioara aceasta  îți aparține. Mi-e rușine  s-o mai ating. N-aș fi crezut niciodată că țin în casă o vioară  fermecată.„

( negustorul care i-a dăruit lui Paganini vioara Guarneri cu ale cărei sunete a  vrăjit lumea)

Doamna Diana A., diriginta  noastră, era  profesoară de latină

Din mai toate  satele răsfirate pe văile Argeșului și ale Neajlovului, fuseserăm admiși  în liceu copiii cei mai harnici,  premianți în școlile noastre  de țară.

  Se făcea școală!

Într-o oră de toamnă târzie,  diriginta  noastră-

 parcă îi văd  ochii, și mersul,  de undeva, din timp, îi aud vocea  de recunoscută altistă, glas  cadențat, în lungi perioade  egale, de fraze  clasice, ne-a vorbit despre  cel mai fascinant violonist al tuturor timpurilor, nepământeanul de legendă,  de extaz, de laude, dar și de calomnii, magicianul încununat de lumini și de umbre,  Niccolo Paganini.

Sub ochii noștri de  copii uimiți, se ivea  chipul celui ce nu  nega  că ar fi  făcut pact cu diavolul: într-o seară, când a  intrat pe scenă, a călcat într-un cui, iar apoi, vrând  să-și potrivească vioara, lumânările au căzut de pe pupitru. I s-a rupt  coarda”mi„, încă de la primele  măsuri, a cântat în trei coarde  și publicul  căzuse  în extaz.

 Altădată, la un concert, îi va  mai rămâne fidelă o singură coardă....

De ce să-mi fi venit în minte  astăzi   ora aceea de dirigenție, chiar nu știu.
Poate  pentru că de, undeva, într-un colț de suflet, păstrez  uimirea! 

Astă seară, Filarmonica Pitești, dirijor Alexandru Iosub, concert/maestru  Mădălin Sandu Sandu, ne-a oferit un concert   foarte frumos, cu un   invitat special, Florian Rago, solist  vioară.

O prezență specială, mânuind arcușul  cu noblețe înnăscută. De altfel, aveam să aflăm că maestrul lutier  Bharat  Khandekar  a construit vioara special pentru el. 

Ascultându-l , fără să vreau,  am ”văzut ” o antiteză; un blond  luminos,cu chip angelic, atât de sfios, interpretând  compoziția acelui tulburător  Paganini:  înalt,  brunet, slab, un demon cu  privirea de foc!

„Concertul nr. 1 pentru vioară„, de Niccolo Paganini

„„Uvertura  la  Oberon„,  de Carl Maria von Weber

 „Simfonia  nr. 4 în do  minor, Tragica, Renana.„, de  Fran Schubert

Un concert, aproape de suflet, frumos  ca o poveste  de iarnă, despre   magie,  lumină, îngeri și demoni, tragism și  triumf.

Felicitări  artiștilor  instrumentiști, care ne fac să  uităm, fie chiar pentru  câteva zeci de minute , întortocheatele căi ale  vieții!

în unduiri de broderii albastre

 

Colaborează cu  14 orchestre  simfonice din țară, a  dirijat peste cinci sute de  concerte simfonice și  peste o mie de spectacole lirice de operetă, operă, balet..

În această seară  care a încheiat anul 2012, dirijorul  Alexandru Iosub  ne-a oferit cel mai frumos dar de Crăciun, un concert complet- colinde, polci, valsuri, arii celebre, amuzament . 
Nu sunt eu vreun critic muzical,  încerc doar să-mi povestesc starea.

Și pisicile  au valsul lor!
 Le-a fost dăruit de Andersen.
În câteva rânduri, ducându-și  mâna în dreptul inimii,  dirijorul cu  vărguță  magică ne-a repetat Aveți cea mai bună orchestră!
S-au armonizat perfect!
Profesiune făcută în credință, dăruire, atenție,  pasiune! 

Suntem niște privilegiați!

Rossini, Leoncavallo, Bizet, Dinicu, Grigoriu, Ivanovici cu  mereu tinereale  Valurile Dunării, Andersen, Strauss,Schubert, Toselli, Arditi,Lehar,Tagliaferri, Offenbach,Kalman-  inegalabile  daruri!
Ceea ce a conferit serii strălucire, fast și grație a fost prezența în concert  a două voci speciale, două personalități deosebite care, atât fiecare în parte , cât și în duet, au încărcat sufletele și  atmosfera sălii cu acea vibrație magică, venită în flux dinspre scenă către fiecare  prezență  din sală.
Ea-carismatica soprana Diana Țugui, o voce caldă  cu inflexiuni subtile,  o femeie grațioasă, pe cât de delicată, pe atât de  pasionată, într-o superbă rochie de tafta  vișinie, pe care oricare dintre femei și-ar dori-o!Fie doar o singură dată în viață.

 Talent, pasiune, zâmbet,  eleganță firească, umor, feminitate- toate în câteva arii deosebit de frumoase-Bărbierul din Sevilla, Liliacul, Il Bacio.
El-baritonul Sandor Balla,  ce voce!  prezență distinsă,  clasă,  eleganță și multă pasiune. Școala   de la Cluj ne-a tot  răsfățat în ultimele luni cu nume și muzică de cea mai bună calitate. Si puo, Bărbierul din Sevilla, Serenata, într-o interpretare  desăvârșită!.
  Duet încărcat de farmec,  tandrețe, voci  puternice, rotunde-Bărbierul din Sevilla, Văduva veselă!
Seara  a primit  acorduri  de nai-Gina Sandu, zbor în  acorduri de vals, nemuritoarea Dunăre albastră grație unei tinere perechi  de dansatori.
N-au lipsit surprizele- acordeonul și o vioară  specială.
 Flori, șampanie, bucurie, ovații!
 La noi, Crăciunul și-a trimis mesagerii în armonii sonore purtate în   pași de vals!//
 Îndrăznesc să te întreb: îți place valsul?
când ai dansat ultima oară? 


 

cu tâmpla de stele

Păsări cu aripi crescute din suflet- vorba poetului- înaintăm , împreună și separat, călători  mereu grăbiți, să nu pierdem rândul în urcușul nescrisului drum.
Purtăm în gând fraze perfecte-  dar pentru iubiri și credințe- le uităm, o luăm mereu de la capăt, savurăm bucurii simple, mușcăm din momeala nevăzutelor undițe ieșite din valuri, uneori visători, alteori încruntați.
Zilele curg, nopțile își deșiră răbojul de vise..
Lumina se așază răbdătoare între ieri și mâine, în uriașul spectacol al lumii.
Doar poezia adevărată alungă povara dorințelor imposibile.

Nichita Stănescu - Cântec

E o întâmplare a ființei mele:
și-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâșnesti într-o îmbrățișare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, și mult mai curând.

Ce bine ca ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se , amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.//

p.s.citești/scrii poezie? de ce?