ne închipuim

 că există un anume înțeles în întâmplări, dar apoi  vedem că am greșit..de fapt nu există. 
Te trezești din cauza  unei dureri și-ți spui  că e din dragoste..dar lucrurile nu se leagă..//

  Încă puțin și octombrie

pleacă...
Arbori de toate vârstele, unii golași, alții cu smocuri de frunze în  moț, își spun în gând poveste niciodată  terminată.

Învăluită într-o dulce melancolie, pădurea răspândește arome dulcege: verde și galben, castană răscoaptă, roșu-aramă în vălătuci  de cărări.

Raze târzii cochetează cu umbra fugară a zilei ce pleacă..//

 

Nu trebuie neapărat  să fii 
stăpânul unui loc, dacă-l iubești cu adevărat, e destul să știi că e în siguranță, că nu e amenințat de schimbări sau  că e vorba doar de schimbările firești aduse de  timp și de împrejurări„.

Minunată cartea asta!   citește-o!
  Al zecelea om, despre ea vorbesc.._

trecutul, prezentul și viitorul

există simultan..

Citesc o carte. O carte oarecare, nu neapărat cea mai bună din câte  a scris autorul ei..

S-a întâmplat ceva, am descoperit un fel de tainică legătură între

locurile descrise și poezia lor, dacă mi-aș pune mintea, aș da gata cele 257 de pagini în câteva ceasuri..bine,  este și vremea mult prea frumoasă, ai zice că vara și-a găsit   strălucirea uitată pe poteci..altceva însă mă oprește să dau paginile la repezeală- un fel de complicitate  cu destinul unui om..un pictor nu pictează un tablou în câteva ore, ci în toți anii în care acumulează experiență..

O poveste fascinantă !

Al zecelea om. cine este el?

Într-o Franță, aflată sub ocupație germană, unul din zece prizonieri  trebuie să moară. Prin tragere la sorți…

Într-un loc aglomerat te poți simți în siguranță, dar și foarte singur..

 Plouă cu frunze roșii, galbene..raze lungi, ca de miere arsă, se anină de crengi, octombrie  are gust de  iarbă crudă..