declarație

Pur și simplu, nu știu cum să incep. S-o spun direct, s-o iau mai pe ocolite?
Nu de alta, dar nu mi s-a intâmplat niciodată să fiu martora vreunei intâmplări ieșite din comun, cum spun unii că li se intâmplă frecvent
De azi dimineață mă tot intreb – să spun, să nu spun?
Cine o să mă creadă, dacă și mie mi s-a părut o minune?

Răsărise, de ceva timp, soarele. La fel de arzător ca ieri.
Imi place să-l aștept, cu cafeaua gata, sub ulmul din grădina.
Mă uitam cum iși clăteau florile fețișoarele scăldate in rouă , rășfățate de vizita matinală a unui stol de fluturi .
Am crezut că mi se pare.
Cu- cu !cu-cu!
Și tot așa de vreo cinci ori.
Minune mare!
De ce zic că e minune?
Știam că, la o dată anume, 8 iulie,responsabil de asta fiind Sfântul Procopie, cucul tace.
Astăzi,fix după o lună de tăcere, s-a răzgândit.
N-am visat.
Nu am martori și nici probe.
Cuvântul meu este suficient?