René Descartes.
De-a lungul anilor, am reușit să am o bibliotecă frumoasă! Multe dintre cărți le aparțin copiilor mei, care au în sânge dragostea de carte, dragostea de lectură, motiv care , fără modestie o spun, îmi creează un fel special de mândrie.
Unele cărți îmi sunt foarte aproape de suflet, le pot mângâia coperta înainte de a le redeschide, le las pe ele să-mi arate una sau mai multe pagini speciale.
Au ele, cărțile, acel ceva pe care omul nu-l poate avea: o tăcere care nu intimidează, o tăcere care te atrage, te liniștește, te captivează!
În penultimul an de facultate, profesoara de gramatică franceză structuralistă ne-a obligat să traducem- mai apoi aveam să înțeleg de ce- multe pagini din „Discurs asupra metodei.”
A fost o muncă grea de tot, cartea păstra urmele strădaniilor mele. Și ceva mai mult decât suflet. nesomn, grijă, chiar pasiune.
O colegă nu mi-a mai restituit-o .
Nu pot să uit cartea aceea...
Am căutat caietul în care aveam multe însemnări. Nu l-am găsit... .
Poate că într-o zi, o să dau peste el.
Cineva, un prieten pasionat de matematică și de filozofie, a adus astăzi niște însemnări fascinante. După ce le-am citit, m-am gândit la cartea mea, la mine, cea care traducând din René Descartes, învățam să mă cunosc.
Și mai ales, să cunosc.
.
*Numai pe gândurile noastre suntem pe deplin stăpâni.„
*Cele mai mari minți sunt capabile de cele mai mari vicii, precum și de cele mai mari virtuți„.
*În fond, mă îndoiesc și cuget, presupun tot timpul faptul că Eu mă îndoiesc că Eu cuget, deci că Eu exist.
*Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist, exist, deci Dumnezeu este.”
.
*Numai pe gândurile noastre suntem pe deplin stăpâni.„
*Cele mai mari minți sunt capabile de cele mai mari vicii, precum și de cele mai mari virtuți„.
*În fond, mă îndoiesc și cuget, presupun tot timpul faptul că Eu mă îndoiesc că Eu cuget, deci că Eu exist.
*Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist, exist, deci Dumnezeu este.”
René Descartes.
