îndoieli

N-aș vrea să mă gândesc la statistici, pentru că nu le am la îndemână. Și nici nu prea cred în veridicitatea lor. 
Ce știu sigur este că în satul copilăriei mele, anul trecut,  erau  peste o sută de văduve.  De ce este așa , asta nu știu de ce se întâmplă.

Mi-am adorat mama și bunicile!
Când le-am pierdut, cu fiecare dintre ele, mi s-a furat  câte o porție mare, unică, de adevăr și de frumusețe.
Nu cred că  eu sunt o excepție.

 Pentru toate celelalte femei  de vârsta și de condiția lor socială, am avut , ani mulți, și  încă am- același respect profund, ceva  care nu se deosebește prea mult de suferință.

Le-am văzut crescându-și copiii și nepoții cu mare drag, fără să le fi fost ușor.//

 De vreo câțiva ani, în fața intrării în cimitirul mare al orașului- este în drumul nostru către căsuța de la țară- văd aceleași figuri- șorț colorat, peste fusta neagră sau maronie, basma trasă pe frunte.

Vând  celor veniți nepregătiți să-și plângă morții buchețele.

 Mănunchiuri de gălbenele și margarete, tăiate scurt.

 M-a încercat adesea un sentiment ciudat, n-am îndrăznit  să spun nimănui  că florile par a fi rupte de pe morminte..//

 Fiecare are locul ei pe masa de piatră din piață .

Mai ales, sâmbătă și duminică.

Vând  legături de morcovi, pătrunjel, varză murată, mărar uscat. Alături, două-trei bidoane cu  lapte.//

Acasă  nici nu prea mai trebuie să speli bidonul – rămâne curat  după ce ai pus laptele la fiert, apă chioară, ar fi spus bunica..//

Să-și fi șters capitalismul sălbatic bocancii pe tradiționala  cinste țărănească?