petale de eternitate

Invitatia  cuiva  de a scrie ceva  despre parfumul  celor mai neasteptate zile m-a luat pe nepregătite.

   Gândul m-a dus la finalul amețitor al unei cărți -Inima i se strânse  Din nou se auzi un scârțâit în tăcerea casei- un scârțâit  slab, ca de pași ușori prin vestibul. Nu e nimic, absolut nimic , își repetă cu disperare. Știa că nu poate fi nimic  și totuși fața i se  făcu albă ca varul.Inima zvâcni  și se opri în loc.Nu se mai auzea niciun zgomot , însă în cameră plutea  o undă de parfum distinct, îmbătător.

Era parfumul florilor de frezia...„

Apoi mi-a venit în minte  o întâmplare.  //

Într-o zi, nici nu mai știu când, cineva mi-a adus un cactus. Mai aveam unul, de ceva timp.

 Alături.
Absolut din întâmplare..  

Îmbulzeală  de cocoloașe țepoase , cu forme și mărimi diferite, fiecare pornind în douăsprezece-paisprezece mici felii ca de pepene, ce se adună în câte o mingiuță, cactusul -gazdă  stă rezemat în colțul ferestrei. .

 Arici verzi , foarte simpatici, mai mari și mai mici, fiecare unde și-a găsit  loc, mărgele vii , aninate  șirag în jurul unui butoiaș  țepos-  este noul venit..

Le este bine alături.

Primesc afecțiune, căldură, apă și lumină.

Într-o dimineață, în fiecare  ghiveci  am zărit  niște mâțișori negricioși.
Pufuleți  timizi.
  S-au  tot alungit, aplecându-se  unul către celălalt.  

  Și, când nu mă așteptam, au tâșnit .  În aceeași clipă, știu că  te vei minuna, de ce aș spune altceva?

Două flori, absolut superbe. Albe.

Stol  de stamine , adunate într-o semilună , în vârful căreia a crescut ceva, ca  o cruciuliță.
Moment absolut unic!

 Florile  Nu au parfum. 

Există, însă,  în fiecare corolă   altceva- acel ceva nedefinit, perfecțiunea florii unice.

Priveau una către cealaltă, într-un cântec fără vorbe. O muzică albă, în picuri galbeni..
...........................................................................

S-au stins, așa cum apăruseră, după doar trei zile.
În același timp.
Cineva le-a răpit grația, odată cu atât de fragila lor iubire.

  Două gâturi de lebădă neagră , căutând unul spre celălalt ceva, nu știu ce , poate mângâiere.
Într-o zi, mult mai târziu, din ambele plante s-au ivit din nou mâțișori.

Din fiecare câte unul.

 Smocul  cactusului-arici a crescut destul de repede.

 Celălalt a rămas mic de tot.

 Ca și în toamnă,  mugurașul mai  mare , discret, s-a deschis , într-o clipă.
Grațios , strălucitor,  singur.
După numai o zi , petalele lui  au început să-și piardă culoarea , stingându-se încet.

 Nimic din strălucirea de ieri.. 

  S-a tot uscat, aplecându-se către  butoiașul ursuz, strâns între ghimpii lui verzi.

  Ca și cum nu i-ar fi  păsat .//
 Martori  tăcuți, fotografiile  păstrează  succesiunea clipelor în care am văzut conturându-se acel ceva miraculos, sublim în propria-i trăire.
Albul florii s-a deschis,  a strălucit  , îmbătat de parfumul fericirii  și - într-o clipă - s-a stins . 
p.s. vă dăruiesc eternitatea clipei florii de cactus!
o să vă placă, sigur!!

peisaj

E august, la jumătate.
arșiță.din zori până-n noapte.
Dorințe ucise,
în gânduri și vise.

Văi fără dealuri,
ape nebune spintecă maluri.
Drumuri mănunchi,
speranțe căzute-n genunchi.

Copii rătăciți,
de mame grăbite.
Bătrâni răvășiți
la porți năruite.
Ferestre trântite.
și voci infundate.
E august. la jumătate.
p.s. asta am ”văzut” citind presa. Apoi, după ce am tras o fugă in oraș, cât să nu mă frigă arșița,  lumea nu  mi  s-a părut  atât de tristă. Mai degrabă, fiecare cu ce-l doare..