Se afișează postările cu eticheta leapșa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta leapșa. Afișați toate postările

miercuri, 20 martie 2013

în lumea asta,



  a amintirilor din copilărie, a vorbelor și a jocurilor pe care le născoceam mi se va  părea mereu, dureros de mai adevărată decât cealaltă lume. Antoine de Saint-Exupery

Când m-a anunțat  că mă premiază, mi-am amintit vorbele cuiva, care zicea că este mai  ușor să-i acorzi cuiva un premiu, decât să-i dai dreptate.
 Îi sunt recunoscătoare Crenguței că s-a gândit la mine, acordându-mi un premiu și, ca bonus, o leapșă, pentru că măcar așa, din când în când, îmi place să nu iau în serios toate câte sunt.
Ea zice să scriu 11 lucruri despre mine, că dacă tot  ne-am împrietenit să ne știm mai bine.
 Încerc să răspund, fără a respecta vreo ordine: iubesc toamnele, poate că de asta aștept de trei luni  să treacă iarna!
Dacă ar fi să dau timpul înapoi, fie chiar un ceas, aș vrea să fiu copil, fără nicio grijă. Ador două seri din an-Ajunul  și Vinerea Patimilor. Îmi plac luminițele din ochii copiilor și nepoților când le duc daruri.
Îmi plac florile, mai ales lăcrămioarele!
Iubesc clipa când plec în vacanță. dar mă liniștește momentul când, în sfârșit, acasă, pot să deschid fereastra.
Aș vrea să  trimit și să primesc mereu vești bune!
Îmi plac  întâlnirile cu persoane dragi, sincere, fără ifose și prefăcătorii, am învățat, cu greu, dar pot să  spun Nu, dacă  prezența cuiva mă obosește.
Acum trebuie  să răspund la 11 întrebări..
1. De ce scrii pe blog?
În clipa în care l-am creat, am făcut un pact cu mine  însămi- să scriu zilnic ceva care mă preocupă: o idee, o trăire, un gând, o trăznaie, ceva care îmi place.
2.Dacă ai blog cu temă, postările tale respectă tema enunțată?
Scriu ce simt că vreau să spun.
3.Câte bloguri ai și dacă ai mai multe care sunt motivele pentru care le-ai separat?
Am un singur blog.
4.Clasica întrebare-unde te vezi peste  cinci ani?
Să ne dea Dumnezeu sănătate!
5.Îți plac lepșele? de ce?
Doar dacă sunt simpatice.( depinde și  cine le expediază)
6.Cât de mult din tine  exprimi pe blog?
Cât simt că vreau.
7.Ce calități cauți la un autor atunci te decizi să urmărești  blogul respectiv?
Cred că nu caut ceva anume. 
Pur și simplu se întâmplă.
8. Cum primești  din punct de vedere calitativ informațiile de pe alte bloguri?le consideri serioase, le preiei ca atare, le mai verifici cu alte surse?
Nici chiar așa, citesc , apoi văd eu.
9.Cum vă place să vă petreceți timpul liber, în ideea că îl aveți?
Totdeauna, indiferent  de problemele pe care le-am avut și le am, îmi creez timp pentru mine, pentru sufletul meu. Mă plimb, călătoresc, citesc, ascult muzica  în care mă regăsesc.
 Sunt eu cu mine.
Nu trec peste asta.
10. V-ați lua un animal de casă,( dacă nu aveți unul)ce fel de animal și de ce?
 Am o experiență  cam dureroasă..câinele este un animal care iubește libertatea, este păcat să-l obligi să locuiască  într-un apartament.
11. Cum vă relaxați în general?
O să râzi: mănânc, cu mare poftă, un măr, îmi place să ajung la semințe.
 Când sunt la țară,  după ce termin toate treburile,mă relaxez într-un balansoar- este sub doi ulmi ,asfințitul este absolut miraculos acolo.
 Dincolo de gard începe verdele câmpiei, în care o potecă își caută drumul. 
 Îmi place  s-o știu pierzându-se printre  lanuri, are ceva din firescul  vieții.//
Nu știu dacă prietenele mele  blogherițe au timp pentru leapșă, așa că eu transmit DOAR premiul pentru: Ștefania, Angi, Gabriela, Kristin, Rory.//
p.s. am și eu o întrebare pentru cine trece pe aici- crezi că bloggheritul sau cum se va fi numind  acest  exercițiu a cam obosit?
și pentru că este Ziua fericirii,  un buchet de culori!


un dar de la Ștef!








luni, 21 noiembrie 2011

sinceritatea absolută

 doare, la fel de mult  ca un lanț de erori, de fapt, li se spune minciuni.  
Mi-ar plăcea ca adevărul să fie romantic.
Încerc un fel de prefață pentru răspunsurile   la întrebările dintr-o simpatică leapșă, primită de la Zina.
Nu cred că sunt mulți cei care  citind pe ici, pe acolo, chiar încearcă să înțeleagă  ce există în spatele tastelor.
Ar fi imposibil, oameni suntem..nu insulți pe nimeni, dacă nu-i acorzi timpul pe care și l-ar dori..demontăm viața în bucățele, recompunem momentele care ne plac, nu putem umple cu sentimente  toate paharele lăsate la ferestre.//

1.Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?
R.6 ani. A fost o provocare să-l descopăr.
2.Care este primul blog  pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?
 R.Sunt mai multe- vreo patru, îl menționez , în  special, pe al lui Andi.
3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?
R.Da, regret că mai multe bloguri dragi și-au tras obloanele.
În ferestrele lor, găseam , mereu, flori proaspete.
Viața are urcușurile și coborâșurile ei, unele abrupte, mergem alături o vreme,  apoi, brusc, potecile se strecoară printre hățișuri, unele se împiedică, se zvârcolesc neputincioase, așteaptă ajutor, nu-l primesc și se închid.
 Da,  cred că blogul este ca o inimă.
4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da,  care anume?
R. Nu! 
Cum să te bucuri, când o fereastră se trântește?
 Câtă vreme există șansa ca  fiecare să privească lumea  așa cum simte, de ce să vreau să văd storuri cu genele plecate?
5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?
R. Prefer să nu spun.
 Cu unele empatizez categoric, sunt bloguri a căror lectură îmi creează certitudini, în vâltoarea dilemelor, în altele simt tristețea din spatele tastelor. Nu citesc doar ca să mă aflu în treabă..
6.Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?
 R. Nu-mi permit pronosticuri, este o chestiune  care ține de mulți factori- pasiune/ dorința de comunicare/plăcere/vise/înțelegere/dileme/interes..
7.În ce codiții v-ați închide blogul?
R. Nu-mi place să trăiesc sub impulsul condițiilor impuse, nu impun nimănui nimic.

Mâine dimineață voi gândi altfel, pentru că și eu voi fi alta.
Gândirea este prizoniera tentațiilor, așa că prefer să nu iau în calcul închiderea blogului, chiar dacă tentații au ( mai) fost.
8. Ce vârstă are blogul?
R. Peste o lună, împlinește -4 (PATRU) ani!

9.Cum ați decis să faceți blog?
R.În niște momente speciale- trebuia să păstrez ceva, să las deoparte altceva,  să fac și o schimbare.
Există oameni care uită să converseze, poate că, involuntar, se așază în fața oglinzii.
 Eu vreau să văd, să aud, nu sunt pesimistă,  nu mă plâng că viața ar fi oribilă, o modelez, alungând zgomotul inutil, prefer călătoria într-o caleașcă imaginară, într-o companie plăcută ( în vară  am văzut caleștile regale britanice, cât lux, ce senzații!)
10. Este bloggingul  un viciu, dă dependență/
R.Aș zice că adevărul este pe la mijloc- viața se compune dintr-o mulțime de semi, nu?  lumini, umbre, deschideri, plecări.
Sunt clipe când împletim în  metafore  ghirlande, cineva le strivește cu sau fără vrere.. cioplim,   din nou, în vorbe,  edificii și tot așa.
 Vorbim , scriem, evadăm din concret, creăm „realități” proprii, de fapt, tot timpul ne abținem în fața a ceea ce simțim  că ne agresează.
Blogul este un un fel de suspendare, un loc între lumea știută și visul imposibil.
Nu-mi permit să  transmit leapșa  decât prietenelor mele: Andi, Elise, angiDiana, Vera, pescărușul-//., dar oricine poate încerca să răspundă..
Gânduri bune, Irinei și Ottiliei 
p.s.  tu ce zici?

vineri, 21 ianuarie 2011

BLOG de BLOG 2010

 Blog de Blog 2010 este concursul organizat de  scriitoarea   Lucia Verona., căreia îi adresăm felicitările și mulțumirile noastre.  //

Era a treia zi de Paște.  
O însoțeam la autocarul care avea să-i ducă pe toți elevii din județ, la Craiova, unde urma să se desfășoare faza națională a Olimpiadei de limba și literatură română-Mihai Eminescu. 
Lucraserăm mult împreună, trecând peste bucuria sărbătorilor.
Ea  participa pentru prima oară la un asemenea  concurs, eu  purtam o responsabilitate. Dublată, categoric,  de pasiune..  
Când , emoționată, urca în autocar, fata primește de la tatăl ei, cunoscut specialist în lumea , pe atunci abia la început , a calculatoarelor , îndemnul, rostit suficient de tare- L, să-i omori pe toți!!  

 Copilul a adus o mențiune. A primit laudele conducerii școlii, au scris ziarele, părinții  primeau și ei laude la serviciu. 
Am primit trei garoafe . Și impulsul de a descoperi copii talentați.
  Fata de atunci, informaticiană de astăzi, lucrează în SUA. 
Nu știu cât va fi contat  prima ei participare la un concurs național. 
Câțiva ani buni, vreo zece la număr, am pregătit  copii pentru faza națională, unii m-au uitat, alții îmi scriu, Denisa îmi trimite des gânduri bune.. 
Eu, profesoara de limba română, am rămas  cu o dilemă- să fie concursurile  o bătălie pe viață și pe moarte?//

Câțiva prieteni: Elisa, Mirela Pete, Ionel Muscalu, Arcadia, Angi 13, Ottilia Ardeleanu-poezie românească, Gabi( supraviețuitor), Cati Lupașcu, Costea, Irina,  Andi Bob, Flavius Obeadă     m-au nominalizat. Le mulțumesc pentru încredere!

 Blog de Blog este o leapșă , spun organizatorii. O iau ca atare!

Nominalizările mele sunt:
1. Marele premiu -FLAVIUS OBEADĂ-http://flaviusobeada.wordpress.com- pentru că merită!



2. Blog literar (cu trei secţiuni: critică, jurnal, creaţie) 
Creație- Cristian Lisandruhttp://lisandrulisandru.wordpress.com/; 
Ionel Muscalu, http://ionelmuscalu.blogspot.com/ 
Maria Postu-http://maria-postu.blogspot.com;:/
Irina, Canada-http: /frunzedeartar.blogspot.com/, 
Ottilia Ardeleanu;http://poezieromaneasca.wordpress.com; 
Geanina Lisandru-http://geaninalisandru.wordpress.com/;

Jurnal-   dacă prietenele  mele spun că merit, nu le contrazic!


3. Blogul cu cel mai mult umor – Arcadia-http://arcadia-solum.blogspot.com/

4. Cel mai bun cititor/comentator - Daurel-http://daurel.wordpress.com/

5. Cel mai bun blog de păstrare a  memoriei- GRIGORE ROTARU-http://strasihastrii.blogspot.com/,
http://vremuialavremii.blogspot.com/, http://rozetaalbastra.blogspot.com; 

/LiaLia-http://liarebelyell.blogspot.com/,  
CELLA-http://bloglenesrau.wordpress.com/

  6. Cel mai bun Blog politic/Blog economic – la secţiunea politic – 
Pro Atitudine-http://proatitudine.ro ;
Roxana  Iordache-http://roxanaiordache.wordpress.com;
Auftakt ,  
Castelul de nisip-http://casteluldenisip.blogspot.com/

7. Cel mai informat blogger- Andi Bob,http://andibob.wordpress.com; 
Irina, Frunze de arțar,  http://frunzedeartar.blogspot.com;  Supraviețuitor,http://supravietuitor.wordpress.com/

8. Cel mai simpatic  bloggher( bloggheriță)-  Arcadia, http://arcadia-solum.blogspot.com, 
Geocer-http://geocer.ro ;
 

9. Cel mai bun blog al unui ziarist – 
Cati Lupașcu, http://catilupascu.wordpress.com;
Călin Hera-http://calinhera.wordpress.com
Mircea Suman://mirceasuman.wordpress.com/ 


10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri-
Daurel-- http://daurel.wordpress.com
Plano10-http://www.plano10.com/


11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică) – 
Shanti, http://shanti-imagini-amprente.blogspot.com/-suflet în palmă!
 Fly -http://fly2sky-aripideganduri.blogspot.com;
   Omlette du fromage-http://iulia-diana mihai.blogspot.com; 
  Costea-http://costeamircea.blogspot.com/ 
   Micul prinț-http://zbateri.blogspot.com/; 
ZAM FIR POP blog cu imagini faine - http://zam-fir.blogspot.com / 
  Nimeni-http://steredraghicescu.blogspot.com/

12. Cel mai bun blog de sport:- 
Ulise al II-lea-http://blogulise.wordpress.com/

13. Cel mai bun blog de muzică-  
Gabriela, http://www.gabrielaneagu.info/

14. Cel mai combativ blog- 
No justice, http://lorylex.wordpress.com ; 
Pro Atitudine, http://proatitudine.ro


15. Cel mai activ blogger-Cristian Lisandru- http://lisandrulisandru.wordpress.com/;
 
16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Gară pentru noi-http://renatablogr.blogspot.com/

17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul.
-Mirela Pete Blog - parfum în poeme.
Andi Bob, http://andibob.wordpress.com-design în poeme
Anamaria Deleanu http://anamariadeleanu.wordpress.com/ - catharsis
Manon- cea mai cochetă pisică-http://la4jeliboane.blogspot.com
Kid-http://www.blogger.com/- muzică și suflet;
  Elisa- -http://cuelisa.com/-   poezia  florilor
  Salmi,http://vorbele.wordpress.com- lumea în culori
Tiberiu Orășanu,http://tiberiuorasanu.wordpress.com/ -omul, călătorie și poezie
Angi13, http://13angi.blogspot.com-tradiție și inovație

18. Premiul de popularitate -Nea Costache-http://www.neacostache.com


Este o leapşă !  A se lua  ca atare!
UpDate 1:  pentru cei care preiau  leapșa -
Cum va afla juriul care sunt blogurile nominalizate?
Toţi participanţii sunt rugaţi să lase într-un comentariu la această postare un link funcţional spre pagina cu nominalizări de pe propriul blog. (ex: http://numeleblogului.wordpress.com sau http://numeleblogului.blogspot.com etc.)