Se afișează postările cu eticheta premiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta premiu. Afișați toate postările

miercuri, 20 martie 2013

în lumea asta,



  a amintirilor din copilărie, a vorbelor și a jocurilor pe care le născoceam mi se va  părea mereu, dureros de mai adevărată decât cealaltă lume. Antoine de Saint-Exupery

Când m-a anunțat  că mă premiază, mi-am amintit vorbele cuiva, care zicea că este mai  ușor să-i acorzi cuiva un premiu, decât să-i dai dreptate.
 Îi sunt recunoscătoare Crenguței că s-a gândit la mine, acordându-mi un premiu și, ca bonus, o leapșă, pentru că măcar așa, din când în când, îmi place să nu iau în serios toate câte sunt.
Ea zice să scriu 11 lucruri despre mine, că dacă tot  ne-am împrietenit să ne știm mai bine.
 Încerc să răspund, fără a respecta vreo ordine: iubesc toamnele, poate că de asta aștept de trei luni  să treacă iarna!
Dacă ar fi să dau timpul înapoi, fie chiar un ceas, aș vrea să fiu copil, fără nicio grijă. Ador două seri din an-Ajunul  și Vinerea Patimilor. Îmi plac luminițele din ochii copiilor și nepoților când le duc daruri.
Îmi plac florile, mai ales lăcrămioarele!
Iubesc clipa când plec în vacanță. dar mă liniștește momentul când, în sfârșit, acasă, pot să deschid fereastra.
Aș vrea să  trimit și să primesc mereu vești bune!
Îmi plac  întâlnirile cu persoane dragi, sincere, fără ifose și prefăcătorii, am învățat, cu greu, dar pot să  spun Nu, dacă  prezența cuiva mă obosește.
Acum trebuie  să răspund la 11 întrebări..
1. De ce scrii pe blog?
În clipa în care l-am creat, am făcut un pact cu mine  însămi- să scriu zilnic ceva care mă preocupă: o idee, o trăire, un gând, o trăznaie, ceva care îmi place.
2.Dacă ai blog cu temă, postările tale respectă tema enunțată?
Scriu ce simt că vreau să spun.
3.Câte bloguri ai și dacă ai mai multe care sunt motivele pentru care le-ai separat?
Am un singur blog.
4.Clasica întrebare-unde te vezi peste  cinci ani?
Să ne dea Dumnezeu sănătate!
5.Îți plac lepșele? de ce?
Doar dacă sunt simpatice.( depinde și  cine le expediază)
6.Cât de mult din tine  exprimi pe blog?
Cât simt că vreau.
7.Ce calități cauți la un autor atunci te decizi să urmărești  blogul respectiv?
Cred că nu caut ceva anume. 
Pur și simplu se întâmplă.
8. Cum primești  din punct de vedere calitativ informațiile de pe alte bloguri?le consideri serioase, le preiei ca atare, le mai verifici cu alte surse?
Nici chiar așa, citesc , apoi văd eu.
9.Cum vă place să vă petreceți timpul liber, în ideea că îl aveți?
Totdeauna, indiferent  de problemele pe care le-am avut și le am, îmi creez timp pentru mine, pentru sufletul meu. Mă plimb, călătoresc, citesc, ascult muzica  în care mă regăsesc.
 Sunt eu cu mine.
Nu trec peste asta.
10. V-ați lua un animal de casă,( dacă nu aveți unul)ce fel de animal și de ce?
 Am o experiență  cam dureroasă..câinele este un animal care iubește libertatea, este păcat să-l obligi să locuiască  într-un apartament.
11. Cum vă relaxați în general?
O să râzi: mănânc, cu mare poftă, un măr, îmi place să ajung la semințe.
 Când sunt la țară,  după ce termin toate treburile,mă relaxez într-un balansoar- este sub doi ulmi ,asfințitul este absolut miraculos acolo.
 Dincolo de gard începe verdele câmpiei, în care o potecă își caută drumul. 
 Îmi place  s-o știu pierzându-se printre  lanuri, are ceva din firescul  vieții.//
Nu știu dacă prietenele mele  blogherițe au timp pentru leapșă, așa că eu transmit DOAR premiul pentru: Ștefania, Angi, Gabriela, Kristin, Rory.//
p.s. am și eu o întrebare pentru cine trece pe aici- crezi că bloggheritul sau cum se va fi numind  acest  exercițiu a cam obosit?
și pentru că este Ziua fericirii,  un buchet de culori!


un dar de la Ștef!