Adesea, lumea interioară pare a fi singura adevărată.Edificiu de fraze perfecte.
Mă bucur, tresar, încerc să le prind în tipare.
Unele se risipesc, puține rămân , le aștern.
Cu sau fără voie, întâmplările dor.
Prudență? la ce bun?
Să te situezi constant între tine și lucruri..cine ajunge și când , la o asemenea înțelepciune?
Suntem vieți, tindem către noi, făcând scurte popasuri pe la alții.
Ne întâlnim și ne cunoaștem.
O clipă de adevăr, și fiecare pleacă pe drumul lui.
Am făcut marea imprudență de a ne cunoaște..
p.s.tu ce zici?
