Întâmplător sau nu, de dimineață, vorbeam (
la telefon) cu o fostă colegă de școală. Ea a rămas acolo, în satul
dintre Argeș și Neajlov, să-i învețe pe copii cum se coace graiul
spicului de grâu în metafore ” măi, voi să nu plecați prea departe de
sat, le spunea G, că o să vă doară ceva mai târziu, dar o vă doară
rău de tot, locul unde v-ați lovit de prima piatră lăsată drept în potecă..„
Vorbeam noi despre profesorii din facultate, despre examene și colocvii, și uite așa am ajuns cu vorba la blagiana matrice stilistică. Din una în alta, ”descoperim„ noi două, cu o imensă bucurie, că există în noi, cei născuți și crescuți în aceleași locuri, ceva care ne leagă mai puternic decât oricare dintre toate victoriile după care alergăm... și nu ne mai oprim.
Vorbeam noi despre profesorii din facultate, despre examene și colocvii, și uite așa am ajuns cu vorba la blagiana matrice stilistică. Din una în alta, ”descoperim„ noi două, cu o imensă bucurie, că există în noi, cei născuți și crescuți în aceleași locuri, ceva care ne leagă mai puternic decât oricare dintre toate victoriile după care alergăm... și nu ne mai oprim.
Există
ceva în educația țărănească, în filozofia acestei morale, ceva care
îndeamnă la cumpătare. Tata îmi spunea mereu” neam de neamul nostru n-a
ajuns prin tribunale„ .De ce spun asta?
O spun , pentru că mi-au rămas în minte șiroaiele de lacrimi ce nu mai conteneau, aseară, să se reverse din ochii, acoperiți cu basma, ai unei femei. Mama cuiva, deunăzi om foarte important: bogat, cât să nu-i poțí ține minte averile, casele, tablourile, bijuteriile, plimbările, bărbat frumos, cu ținută princiară, scriau cu niște ani în urmă ziarele..om cu funcții foarte importante.. ”să aibă grijă și de băiatul meu, că n-a greșit rău ca alții, asta îi rog, să fie buni cu el, că or fi având și ei copii...”