Drumul către autobuz/supermaket/piață trece, obligatoriu, pe lângă container.
O asistentă și două scormonitoare.
Prima, grasă, neagră, înfofolită, caută materiale feroase.
Într-o căruță , doi pași mai încolo, o așteaptă un copil. Nu are mai mult de zece ani. Negru și el.
Tremură și ține strâns hățurile.
A doua scormonitoare- blugi lipiți , cizme înalte, toc cui, geacă roșie scurtă, machiaj strident.
Scormonesc și se privesc chiorâș.
Fată, dacă nu-l găsesc, mor!
Îl găsești, dragă, calmează-te!
Încetinesc pasul.
L-a găsit..în punga aruncată , probabil, de cu seară..printre câteva cutii de bere, resturi de țigări, hârtii.
Sar amândouă, scormonitoarea tânără și asistenta ei, se pupă, citesc biletul,
de dragoste, îmi zic în gând..
Pe fereastra coaforului, un afiș, coală A4-
E ceva bun în orice rău!
Refuz să mai intru, înțeleg avertismentul..
Lângă ușa supermaketului o țigăncușă, de ce or fi zicând oamenii ăștia că trebuie să li se spună romi?
douăzeci și doi de ani, n-a întrebat-o nimeni, așa vorbește , legănându-și pruncul, înfășurat în niște bucăți de pătură.
O cert, o mai ceartă cineva.
Tace. Înhață banii, recunosc,nu pot să trec nepăsătoare, cum să mergi mai departe, când vezi un copil de nici un an, folosit , pe frigul ăsta, ca momeală?
La intrarea în farmacie, altă cerșetoare.
Ce se întâmplă cu lumea asta?
Vreau o țară ca afară!
Cer prea mult, asta e sigur.
Vreau doar, ca atunci când trec dincolo de pragul casei, să văd o lume normală.
Ce înseamnă , de fapt, normal?
