Hristos a inviat!

 Sarbatorile Pascale  sa ne fie fericite, aducatoare  de bucurii, de sanatate, de armonie!

rochie nouă de Paști

   Fire aspre de vânt zboară din pletele  dimineții .
 Dacă magnolia de peste stradă  nu ași-ar legăna petalele gătite în mov lăptos, nici n-ai zice că  este primăvară.
Surprinzător, în parcarea din centrul orașului  nu este îmbulzeala  de ieri și de altădată.

 Se ivește   brusc în  spațiul dintre mașini.
O jachetă albastră, peste pantalonii roșii, cu buzunare adânci.
 Întinde profesional un braț firav, sugerând că am ales bine locul de parcare.
 Când cobor, deschide  spre mine ochii de culoarea castanei coapte și o palmă plăpânda, cu degete subțiri, peste ale căror unghii săpunul a uitat cam de mult  să mai treacă .

Ne privim atent.

Simt o împunsătură, undeva, într-un colt de suflet. 

Burnițează  tăios.

Doi pași mai încolo, pe o bancă, cinci negricioși-între ei și o tânără fumătoare- se prefac nepăsători.
 Femeia ( nu știu ce instinct îmi spune că este chiar mama sufletului cu fular roz) înlătură cu mișcări nervoase  scrumul de țigară care-i cade peste ginșii prea strânși pe picior..

-Mergi la școală? o întreb eu pe  fata cu palma întinsă .

-Eee,  mai rar, sunt într- a patra, am doișpe ani. Știi ceva? nici nu trebuie să mă duc în fiecare săptămână, că se duce bunică-mea, mai dă cu matura, îi cumpără directoarei țigări, aduce apă, strânge hârtiile..

-Nu te rușinezi ca ieși  la cerșit? insist eu.

-Hm!!  de ce să mă rușinez?
 Vreau și eu haine noi de Paști..se tot uită la poșeta mea.

Nu pot să nu-i dau niște bani, mă gândesc cum ar arăta  părul ei  întunecat, împletit în codițe, prinse în panglici  albe.
Mi-o imaginez  îmbrăcată într-o rochiță de catifea roșie.
Cu pantofiori de lac, ca de păpușă.

-Măi fată, tu nu te temi deloc? intră în vorba un domn, care tocmai  vrea să urce într-un  bolid  negru.Vine unu, te înhață, te bagă în portbagaj și pe-aci ți-e drumul, te duce cine știe în ce țară...

-Și ce dacă mă duce? vine prompt răspunsul.Chiar ar fi mai bine!

Oricum, nu toamna asta, toamna ailaltă mă mărit.

S-a întețit vântul.

Lumea trece, vin și pleacă mașini.

Jacheta albastră se mișcă repede, brațul ei stâng dirijează imaginara înghesuială  din parcarea centrală a orașului.
..

Martor tăcut până atunci la întreaga scenă, prietena mea  îmi spune că  tocmai a văzut la știri cum un puștan, ceva mai răsărit decât  proaspăta-mi  cunoștință, strânsese  ieri, cerșind, o sumă deloc neglijabilă.

Nu-i răspund.
 Mă încăpățânez să păstrez în minte rochița de catifea. Și doi ochi vioi, de culoarea castanei coapte.