rochie nouă de Paști

   Fire aspre de vânt zboară din pletele  dimineții .
 Dacă magnolia de peste stradă  nu ași-ar legăna petalele gătite în mov lăptos, nici n-ai zice că  este primăvară.
Surprinzător, în parcarea din centrul orașului  nu este îmbulzeala  de ieri și de altădată.

 Se ivește   brusc în  spațiul dintre mașini.
O jachetă albastră, peste pantalonii roșii, cu buzunare adânci.
 Întinde profesional un braț firav, sugerând că am ales bine locul de parcare.
 Când cobor, deschide  spre mine ochii de culoarea castanei coapte și o palmă plăpânda, cu degete subțiri, peste ale căror unghii săpunul a uitat cam de mult  să mai treacă .

Ne privim atent.

Simt o împunsătură, undeva, într-un colt de suflet. 

Burnițează  tăios.

Doi pași mai încolo, pe o bancă, cinci negricioși-între ei și o tânără fumătoare- se prefac nepăsători.
 Femeia ( nu știu ce instinct îmi spune că este chiar mama sufletului cu fular roz) înlătură cu mișcări nervoase  scrumul de țigară care-i cade peste ginșii prea strânși pe picior..

-Mergi la școală? o întreb eu pe  fata cu palma întinsă .

-Eee,  mai rar, sunt într- a patra, am doișpe ani. Știi ceva? nici nu trebuie să mă duc în fiecare săptămână, că se duce bunică-mea, mai dă cu matura, îi cumpără directoarei țigări, aduce apă, strânge hârtiile..

-Nu te rușinezi ca ieși  la cerșit? insist eu.

-Hm!!  de ce să mă rușinez?
 Vreau și eu haine noi de Paști..se tot uită la poșeta mea.

Nu pot să nu-i dau niște bani, mă gândesc cum ar arăta  părul ei  întunecat, împletit în codițe, prinse în panglici  albe.
Mi-o imaginez  îmbrăcată într-o rochiță de catifea roșie.
Cu pantofiori de lac, ca de păpușă.

-Măi fată, tu nu te temi deloc? intră în vorba un domn, care tocmai  vrea să urce într-un  bolid  negru.Vine unu, te înhață, te bagă în portbagaj și pe-aci ți-e drumul, te duce cine știe în ce țară...

-Și ce dacă mă duce? vine prompt răspunsul.Chiar ar fi mai bine!

Oricum, nu toamna asta, toamna ailaltă mă mărit.

S-a întețit vântul.

Lumea trece, vin și pleacă mașini.

Jacheta albastră se mișcă repede, brațul ei stâng dirijează imaginara înghesuială  din parcarea centrală a orașului.
..

Martor tăcut până atunci la întreaga scenă, prietena mea  îmi spune că  tocmai a văzut la știri cum un puștan, ceva mai răsărit decât  proaspăta-mi  cunoștință, strânsese  ieri, cerșind, o sumă deloc neglijabilă.

Nu-i răspund.
 Mă încăpățânez să păstrez în minte rochița de catifea. Și doi ochi vioi, de culoarea castanei coapte.

cu scripetele

  motto: Își cunoaște  cineva frontierele sufletului, încât să poată spune sunt eu?
Fernando Pessoa

Vorbim de toate pe aici, nu le mai înșir, că le știm..iubim  muzica, ascultăm cu plăcere întâmplări hazlii, povestim câte în lună și-n stele, nu închidem ochii, când ni se aduc laude, mai mult sau mai puțin realiste...

 Mințim? ne mințim unii pe alții?

 Folosim cuvântul,  găsim prin el  limbajul sufletului, ca să ne traducem  astfel cele mai subtile trăiri. 

Altfel spus, cred că  în limbaj real ne exprimăm  emoțiile.//

 Dincolo de fereastră, viața își duce nestingherită mersul, în uriașul ei conglomerat mișcător.
  Timpul fuge , și ce ravagii face..
Uite, ieri, bunăoară, eram într-o scurtă vizită, la o fostă colegă de școală.
În vreme ce gazda  pregătea  cafeluța- locuiește  la etajul IV într-un  bloc-turn- mi-am aruncat privirea  pe fereastră, cutiile astea  de chibrituri  sunt  destul de aproape unul de altul, așa că, fără să vreau, am  zărit ceva, un fel de exercițiu de fizică aplicată..din camera alăturată tocmai se auzea   televizorul cu avalanșa lui de știri, o femeie  amenința că se aruncă de la nu știu ce etaj dacă..

La câțiva metri de  fereastra prin care priveam,  o ființă  autentică  a zilei de astăzi, un bătrân simplu, pe care puterile  nu-l mai ajută, a scos din  experiența lui de-o viață un mod de a păcăli  greul. 
Scripetele.
Transportă, după  cum l-au învățat  nevoile, cumpărăturile pe care consoarta lui, neputincioasă și ea,  le aduce  din piață..//

Nu-mi place tristețea,  nu-mi place să vorbesc, nici măcar în  glumă, despre ravagiile  bătrâneții, cum știe s-o facă   cineva ( uite citește aici dacă nu te-am plictisit)..

Vorbeam despre cuvinte, despre limbaj, despre metafore..

 Oricât  de mult ne-am strădui să ne ascundem  noi  în spatele surâsului ,oricâte  aforisme și maxime celebre am pune în ramă, în adâncuri, trăim fraternitatea  universală...
Tu ce spui?

 

așa o fi?

Cineva, persoană importantă, mi-a trimis ceea ce se vede.
 Pentru că sunt nedumerită, m-am gândit să-i (mai) întreb și pe alții.

este mai ușor

 să ierțí un dușman  decât un prieten. William Blake

Ca și tine, primesc zilnic atenții, mici răvașe cu sfaturi, informații, îndemnuri.
Cel de astăzi este despre prietenie.

 Și despre prietene.
Începe cu o discuție, în care mama își îndeamnă fiica să nu-și uite niciodată prietenele, pentru că, spune ea,  ele devin mai importante cu trecerea timpului.
Fără să vreau, gândul mi-a fugit, imediat  la prietenele mele- ambele  cunoscute în primul an de liceu. 
Sunt ani mulți de atunci. Ne vedem rar, cu una dintre ele, imaginează-ți ,  m-am  văzut ultima oară, nu, nu spun.Vorbim la telefon. Uff! și telefonul ăsta..
 Revin la  discuția dintre mamă și fiică.
 Bătrâna aduce   niște argumente  în favoarea  păstrării prieteniei:
Nu contează cât de mult îți iubești bărbatul, nu contează cât de mult îți iubești copiii pe care îi ai, vei avea nevoie de prietene.
Amintește-ți să ieși cu ele mereu, să faci lucruri împreună cu ele.
Amintește-ți că atunci când spun prietenele tale, ma refer la toate femeile, fiicele tale,  surorile, cumnatele, colegele  și toate celelalte femei care sunt legate de tine.
Vei avea nevoie de ele.

 De femei întotdeauna vom avea nevoie.

Așa să fie?  
Îndrăznesc să te întreb ceva- crezi în prietenia dintre o femeie și un bărbat?
 dar în prietenie virtuală?
 p.s. am cules și sfatul lui Omar Khayyam

Să-ti faci puțini prieteni. Din tine nu ieși ,
Căci prea des falsitatea credința ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te că poate te va lovi-ntr-o zi.//

O   frumoasă piesă muzicală, pentru prietenie!

 

legea ca o poartă

Înainte - până și hoții aveau simțul măsurii .Johnny Răducanu, muzician.

Astăzi, ca și săptămâna trecută, mulți petrec.

Mai ieri îl sărbătoreau pe Sfântul Valentin, astăzi, se distrează   de Dragobete.

Nu comentez.

Altă problemă  am.

Aflu   din presă că o doamnă , cu înalte funcții- administrative și politice- trecută de câțiva ani buni de vârsta încetării activității didactice, a fost la noi în oraș.
Cu treburi de partid.

Nu fac politică, să nu se înțeleagă că aș fi ignorantă. Sau că-mi este indiferent ce se întâmplă în jur.

Departe de mine toate acestea.

Problema mea este – dacă  legea hotărăște , ca toate femeile, indiferent  de puterea de muncă pe care o au, de inteligență/ pricepere/ dăruire/rezultate,/ pasiune/tinerețe intelectuală/fizică, sufletească, aspect fizic/psihic   etc.trebuie să se pensioneze la vârsta de 6o de ani, de ce  nu este valabilă  această lege pentru toată lumea?

De ce tocmai persoanele cu funcții politice devin excepții?

Citeam un interviu cu o altă doamnă, tânără, ce este drept, ocupantă a unui scaun cu spătar înalt, tot în MEC, care se lăuda că n-a acceptat continuarea activității niciunui cadru didactic , aflat la vârsta  pensionării, pentru a-i  încuraja pe tinerii absolvenți, deși, dacă ținem seama de ton,  opinia respectivei doamne este lipsită de eleganță, de o anume decență.
Mă rog, asta este altă problemă..aroganță,  în loc de respect, desconsiderație , în loc de considerație,  pentru cel care cere să i se acorde un drept...chestiuni trecute, deja, la rubrica a fost odată ca niciodată..

Ce să mai vorbim- dura lex, sed lex!

Asta zic și eu!

 Fiecare a muncit cât  i-a permis  legea.

Dar, aceeași lege spune că o persoană născută, de exemplu, în aprilie 1948,    de câțiva ani buni,  ar fi trebuit să lase locul altcuiva, adică  să se   pensioneze.

De ce tocmai o persoană politică, fost ministru în MEC, încalcă, cu bună știință,  legea?

Chiar este de neînlocuit?

Este o vorbă- legea este ca o poartă.

Vițeii( chiar și unchii lor, boii) se opresc în fața ei. Și așteaptă. Mult și bine.

Leii sar (pe deasupra).

Cățeii își fac loc( pe dedesubt).//

 Recomand, cu mare căldură , o lectură.

http://news.corect.com/arts/johnny-raducanu-tara-romaneasca-pana-si-hotii-aveau-simtul-masurii