între esență și aparență

Spunea odată cineva, aici pe blogul meu,  că țépii nu se tratează decât prin atingere..

 Mi-a venit vorba asta în minte  aseară . Undeva, pe un post tv, lume adunată,  pe vremuri, la șezători, femeile coseau, torceau, împleteau șosete și mănuși, bărbații beau țuică fiartă și povesteau de-ale lor- armată,  pământ, afaceri , eram copil și tare mult îmi plăcea să ascult.

 Învățam să cos, și-mi place  încă.

 Doamnele, că erau mai multe ,  scoase ca din cutie, ce  le  mai  dichisesc stilistele  înainte de emisiune,  clipeau des, zâmbeau la cameră, că așa le stă bine, să fie  destinse și amabile .
 Un tânăr reporter  a vizitat  o familie de pensionari,  doamna țintuită la pat, fiica, vârstnică și ea, dată afară din serviciu, nu prea știa să explice  motivul, oricum  era vorba despre un medical, așa că pater familias, vrând/nevrând, a trebuit să  spună săracul cum  lungește el 300 de lei, când îi are, dacă îi mai are, ca să-i ajungă până la pensia următoare.
Dacă tot poți să-ți spui părerea,  aș îndrăzni să zic  și eu  o vorbă/două despre pensie.

 Cu  niște ani înainte de 89,  oamenii cu salarii mici și foarte mici nu se gândeau deloc la viitor, fiecare ciupea  cât se putea de pe unde putea-  o bucată de carne, dacă  lucra la bucătăria bufetului din gară, benzină, dacă  lucra la petrochimie, rulmenți, și câte altele , de la uzină,  câte o bucată de stofă direct din fabrică, ghete, pantofi  sau lână  gata toarsă, tot de la locul de muncă.

 Individual sau în grupuri mici.

 Fiecare își rotunjea, zilnic  bugetul.
 Pensia   n-a luat în calcul  șmecheria, așa că ,  în multe cazuri,  ea este foarte mică. Să nu crezi că mă bucură ..
 Doamnele despre care vorbeam ascultau și se încruntau.  Ca la comandă,  întrebate fiind  ce  soluție au pentru  îmbunătățirea situației   posesorilor de pensii foarte mici, au avut același răspuns/întrebare:   este rău că  noi le  dăm  4/%, în  vreme ce alții le-au  tăiat un sfert?//
p.s.  suntem prizonierii unor iluzii?