cum se inalta piramida pe nisip..

Din cand in cand, lumea oboseste asteptand sa-si duca, monoton, zilele si noptile..

Si firul se rupe..

A fost odata ca niciodata, a fost o printesa, fara rochie alba de mireasa..~ce rau imi pare ca n-am putut sa o salvez pe fetita~, zicea  trimisul  erou al Apusenilor.

 Intr-un corpusor secatuit  de puteri, un vis se zbate captiv.
Si brazii plangeau, franguindu-si trunchiurile, se ascunsera , cuminti, in colibele lor, ursii..

Iar printul, obosit si el, nu i-a  mai putut da nici macar un strop din suflarea lui..

Lacrimi de  gheata pe obraz impietrit..zbor catre stele..

Undeva, in munti, intr-o poiana viscolita, o cruce de lemn.

Salve, onoruri si neantul..

Prea scurt  popas pe pamant..

Lecţia de zbor
de  Nichita Stanescu

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.
Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripilie altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.