Se afișează postările cu eticheta senatori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta senatori. Afișați toate postările

marți, 23 octombrie 2012

politicianul este un om

pe care îl plătim bine, pentru a ne convinge mereu că trăim bine. Pavle Kovacevic


Că nu fac politică , am mai spus-o. Asta nu înseamnă că  nu mă interesează tot ce are legătură  cu viața  socială, cu problemele  cetății, ca să zic așa, cu  oamenii din jur sau de prin alte părți. Sau  că  eu n-aș  trage cu ochiul  să văd cum este și  pe la alții sau că n-aș auzi ce se  mai petrece  prin lume.
 Cineva are grijă să-mi trimită tot felul de  noutăți. 
 Așa am aflat că, în urma efectuării unor statistici- o să zici că nu crezi în  valoarea lor, este treaba ta, stai numai și ascultă, s-au constat următoarele:
   noi am fi cam  20 milioane de locuitori,  că o fi vorba de  ceva plus, ceva în minus,  este altă treabă.
 Buuun!
 Cică Parlamentul nostru adună laolaltă ( dacă toți ar fi  disciplinați și n-ar mai chiuli nimeni ), 137 de senatori, ceea ce înseamnă  un senator la  160.000 de locuitori. 
Și mai sunt  încă 332 de deputați, adică un deputat  pentru 70.000 de locuitori.
În total, Parlamentul nostru însumează  469 de aleși.

Populația Americii este cam   de 300 milioane  de locuitori.
Parlamentul lor numără 535 parlamentari, 
 100 senatori , adică  un senator / 3.000.000 locuitori,
435 reprezentanți = un deputat/ 560.000 locuitori.
În total 535 parlamentari
.

Apare, inevitabil, întrebarea
cum o fi mai bine, ca la ei sau ca  la noi?
Dacă ei ne-ar copia,  Parlamentul lor ar trebui să numere
1.875 senatori
4.286 deputați
, adică  6161 de membri, o fi cu ghinion- 61/61?

Dacă noi am lua aminte la  ce fac ei, Parlamentul nostru ar trebui să  numere  38 de membri:
 7 senatori
31 deputați .

Cum o fi mai bine?//