Cum vremea și-a schimbat brusc trăirea, înlocuind ochelarii de soare cu umbrela din cuier, căutând printre florile pe care le-am cules de-a lungul anilor, pe unde m-au purtat pașii,am găsit un buchețel.
Poate că se cheama”sincerică„.
Sau ”mierluță”.
Nu știu.
Ce știu este că eram fascinată de Dobrogea, ”fiică de rege get și de dansatoare tătăroaică, încă de pe vremea , când umbla cu picioarele goale în țărână”.
Am cunoscut-o așa, din scrierile lui Geo Bogza.
O văzusem, în treacăt, atunci când mergeam cu copiii la mare.
Îndeaproape, abia în 2021.
O lume tulburătoare prin frumusețea ei pură, naturală, sălbatică!
Undeva, în Cheile Dobrogei, când nici nu te aștepti, răsare în fața ochilor un fel de ”sfat ”al stâncilor, o horă, o șezătoare a pietrelor, amintind , cumva, de Marea Sarmatică
Și pe stâncile astea mângâiate de aleanul soarelui și de o muzică doar simțită în valuri de vânt molcom cresc aceste flori mici, albe.
Țâșnesc din stâncă!
Așa cum face și viața!
