nea Oiță

Motto:Bogăția este un văl care ascunde  multe plăgi.
                          Menander, dramaturg grec- 342-291(îH)

Fără vârstă.
Înalt, spătos, mustață cănită. Unii spun  că ar fi trecut de optzeci. El știe...

Mulți îl invidiază. Poate că au motiv, nea Oiță și-a construit un mic imperiu, o făbricuță de brânzeturi, niște magazine , s-ar zice  că are și o stație de microbuze.

La el găsești preparate  proaspete, gustoase, frumos ambalate. În fabrică, farmacie, nu alta, toată lumea în halate albe, scrobite. Fetele au scufițe apretate, ce mai, Occident!

Nu mai conduce, are șofer personal.

Prinse în șnururi lungi de parasolarele mașinii care îl poartă peste tot, două plăcuțe se balansează în voia lor.

În dreptul lui nea Oiță  nu uita de unde ai plecat! 

În dreptul șoferului, o pereche de opinci,  cât degetul ăl mare al patronului. 

- Nea Oiță, mă tot uit , îndrăznesc să te întreb, ce înseamnă, domle, plăcuțele  astea? 

 Nea Oiță respiră greu. Își trece  batista albă peste frunte, nu-i plac hârtiuțele alea mici, se lipesc, lasă dâre de scame pe față, când era copil își ștergea sudoarea cu mâneca aspră  a cămășii de  tort. 
 -Mă băiatule, eu am cinci clase, nici pe alea nu știu cum le-am terminat. M-am trezit la coada caprelor, nu ale noastre, ale altora. 

Câți mărăcini mi-au împuns mie tălpile și degetele, să fii tu  sănătos! Mâncare?  O zi da,  două , fără, un șut în fund îmi ținea de foame , că setea mi-o potoleam din ciutura fântânii. 

Am jurat că  odată și odată,o să am turma mea de capre. Așa am început, cu o căpriță albă, peste un an, alte două,  cu voia lui Dumnezeu, am adunat o turmă.

În fiecare dimineață, mă rog la Dumnezeu să nu uit de unde am plecat.

Opincile? Nici de astea n-am avut parte.  

Viața nu este deloc ușoară, ține minte de la mine. 
Dar  merită să  fie trăită!
O vorbă spune că și o picătură de apă face să crească oceanul; atunci și o scânteie aduce lumina , oricât de puternic ar fi întunericul.

diferiți, dar în turmă

 Mă feresc cât pot de formulări generale- noi, poporul român, noi, femeile, noi, profesorii..de ce? Pentru simplul fapt că nu cred că  asemenea sintagme  ar avea, in fapt, acoperire.

  Suntem diferiți, viețile noastre sunt altfel, noi inșine, in două clipe, nu suntem la fel. Purtăm in noi intregul, dar tot diferit. Soarele răsare pentru toți, ne frige  zilnic, unii rezistă, alții nu..

Chiar dacă ne imităm, tot diferiți rămânem.

 Asta este  convingerea mea.

Totuși//

   O tânâră își  ia  părinții la rost pentru atitudinea   nedemnă pe care au avut-o inainte de 89 . De ce n-ați făcut nimic pentru a vă schimba viața? Răspunsul mamei - așa au făcut toți- a supărat-o.

Rămasă singură, fata se gândește că s-ar putea ca și ea, peste niște ani,  când o vor intreba copiii  de ce n-a făcut nimic pentru ca propria-i viață sa-i fie mai bună, să răspundă la fel- așa făceau toți..//

Aseară am revăzut imagini din maternitatea in care s-a petrecut tragedia bebelușilor.

Mai mult de douăzeci de persoane- bărbați, femei, personal auxiliar, medici, o asistentă- toți buluciți, ca o turmă, așteptau in fața ușii de  pe sub care ieșea fum.  Așteptau să vină cineva. Să acționeze.

 Da, au venit pompierii. Ei știau ce trebuie să facă. Și asta au făcut, pentru că sunt instruiți să poată salva, au in minte spiritul de a merge acolo unde trebuie. 
La intrebarea câți copii sunt inăuntru, răspunsul asistentei  a fost ”cam vreo..  ”

Nu, ei nu lucrează cu aproximație. Ei știu  câte suflete trebuie salvate. Pentru câte suflete trebuie să lupte.  Cu focul. Cu moartea.. Cu prețul vieții lor.

M-am gândit la spiritul de turmă. Am citit câte ceva.

Este demonstrat științific.

 Gustave Le Bon, in 1895,  a pus bazele  unei teorii despre  comportamentul  mulțimii in situații speciale. Atunci fiecare individ iși ignoră  propriul  sistem de valori. Se  contaminează. Nu mai are importanță ,  este anonim, nu  mai are nicio responsabilitate.

Asta am văzut uitându-mă la oamenii din fața ușii care separa viața de moarte, o mulțime fără nicio inițiativă, părăsită de orice instinct de a acorda ajutor propriilor copii.

p.s. Poate că ar trebui să privim mai cu luare-aminte la vulturi, și apoi la  blândele oițe,  printre care se mai rătăcește câte un berbec nărăvaș.