leac de suflet

Zi incerta. Frig de iarna. Ploi incete. Seara mea de suflet. Saptamana de saptamana, joi seara, sala mare a Casei Sindicatelor este plina. Multe figuri cunoscute , de acum.De toate varstele. Concert simfonic extraordinar al Filarmonicii.Asta seara -S. Rachmaninov-Concertul nr.2 pentru pian si orchestra in do major, op/18, in trei parti. P.I. Ceaikovski- simfonia nr.5 in mi minor op.64, in patru parti.Dirijorul orchestrei-olandezul Theo Wolters, absolvent al Conservatorului din Maastricht. Un talent uluitor.In plina forta. La pian- tanara Alina Bercu. Aparitie uimitoare, delicata,dar navalnica, frumoasa, neobosita.Degetele- arcusuri mangaie clapele, trupul de copil se arcuieste in ritmul rascolitor al sunetelor. Aflu ca a fost descoperita, intamplator, la 7 ani, in Campina, orasul natal, de catre profesoara Magdalena Popa, care o indeamna sa se stabileasca la Brasov. Dupa 9 ani de aprofundare a pregatirii muzicale ,cu profesoara Stela Dragulin, de la Facultatea de muzica a Universitatii Transilvania, romanca este admisa , cand implinea doar 16 ani la Universitatea de muzica’Frantz Liszt” din Weimar, Germania. Din 2006 este eleva profesorului Grigory Gruzman. In seara asta de toamna , a vrajit publicul pitestean . Ovationata minute in sir. Rasplatita cu flori in culorile toamnei. Doua ore de incantare. De vis.

p.s Multi spectatori tuseau , este drept. Nimeni n-a purtat masca, desi, daca ar fi sa ne gandim la avertismente, ar fi trebuit sa vedem virusii topaind dinspre orchestra catre sala.Sau invers. Nu i-a vazut nimeni.( am incercat si cateva fotografii). Muzica a alungat toate spaimele.

cuvintele? ca si banii. circula.

Ma irita rautatea vorbelor. Acea bucurie sangeroasa a unora, cand ii pot descoperi, pe cei cu care vorbesc, slabi. Lipsiti de aparare. Fara sa le treaca prin minte ca , oricand, se poate intoarce roata. Nu fac politica. Imi place sa fiu departe de insulte, aruncari cu pietroaie, aratatul cu degetul, impinsul in prapastie. Dar, traim intr-o lume, in care - parca Schiller spunea intr-un poem – este loc pentru toti. Soarele straluceste la fel. Depinde unde te afli .In dreapta. Sau in stanga. Daca deschid televizorul, ca nu am taria sa renunt la el, ziare nu mai citesc, vad doua haite. Fete incrancenate. Ambele cu dispretul pe figuri. Pana ieri, alaltaieri pluteau in aceeasi ambarcatiune. Ii ducea vantul.Toate sunt schimbatoare. Dupa grimase, vin cuvintele. Unii disimuleaza. Vorbesc in parabole. Altii, oameni din popor, cum le place sa se creada, iau vorba direct de la mama ei. Neaosa. Fara ocolisuri. Si dupa ce termina ei trebusoara asta,dirijati de moderat(or)( oare), care n-a invatat cum este sa fii impartial(a), gata. S-a mai bifat o tema.Proiectul de buget- lipsa. Salariile? Om trai s-om mai vedea. Pensiile? Mai mor unii, altii au copii, nepoti, un purcel, un catel. O trece si iarna asta. Gripa? Asta abia incepe. Baieti cuminti si ascultatori, ce sunt, s-au perfectionat in cifre, au , domne, o pricepere in chestii de astea, ca te si crucesti, ascultandu-i. Stiu cati bolnavi trebuie sa fie in fiecare luna, cati vor muri, cati scapa, cate masti. La noi . La sud. La nord. Suntem tari. Ca piatra. Iuti ca sageata. Nu se prind bolile de noi cu una, cu doua. Sa-i vaccinam si pe vecini. Ca romanul s-a nascut nu doar poet. Si om de omenie. S-a adaptat usor. Nu-i mai intampina pe cei ce-i calca pragul cu paine si sare.Paine nu prea are. Sarea face rau. Ii primeste cu vaccinuri.Marca inregistrata.
Uite cum se termina totul cu bine. Inainte de a incepe. Pentru ca, romanul este intelept. Izvor nesecat de proverbe. Vorba dulce mult aduce. Nu mai irita pe nimeni. Uite asa, trecem usurel, de la maladiva incrancenare la umanista bucurie, ca, nu-i asa , suntem urmasi de daci si de…Ma opresc. Ca altfel, iar intram in disconfort. Suntem . Deocamdata. Mai vedem. Dupa.

( aman)doua

Invaluita in broboada de bruma, dimineata vine pe furis. Cu noaptea-n cap. Imprastie negura deasa. Copacii din fata ferestrei mele isi ridica pleoapele grele de somn, trosnindu-si spinarile intepenite.In oboseala palmelor galbene, alungite in degete de frunze ,inca verzi, mesteacanul primeste ,calm, rafalele iuti. Isi strange la piept haina de crengi firave.Vantul ii leagana pletele rare in ciucuri de banuti. L-a prins gerul in tonuri sfioase . Pare in convalescenta.Cativa pasi mai incolo, frasinul priveste gales, pe sub spancene uscate, stolul de porumbei, mereu in cautare de hrana. Nu-i mai pasa. A obosit. Isi trage caciula pe-o ureche . Dormiteaza. Cat ar fi de mandru bradul, cu salba noua de conuri, tot nu-l mai ia in seama. Fiecare cu ale lui.Cerul arunca pete albastre verzui..Niciun protest.O toamna indecisa.Intr-o indelunga meditatie. O iarna prea grabita. In stropi ascutiti. Dor nostalgic. De viata.

salile au amintiri

S-a asezat in primul rand al amfiteatrului. Foarte eleganta. Pe atunci, noi, boboacele , abia daca aveam un creion dermatograf, un ruj. Adica nu, un strugurel. Vreo cateva isi decolorau parul . Cu perogen.
Sotie de militian, gras, chelie, roscovan, cu mare trecere la dame. Atat de mare, ca doamna M, asa i-am spus din prima zi de studentie, intr-o zi, a hotarat sa termine cu migaloasa meserie de dactilografa, in biroul unei institutii, unde barbatul ei era sef . Doi metri pe trei, mereu plin de fum, sa-l tai cu lama, fir-ar ai dracului, toti cu tigara-ntre dinti, ma afumau, ca pe-o sunca , pana terminam de batut ce mazgalisera cu creionul, pe foi . Cate unu’ imi plangea de mila, uitandu-si mana pe genunchiu’meu, nu stii , frumoaso, ca se culca cu toate?esti fata tanara, hai la o plimbare, cu masina, pe Valea Oltului, ce astepti, sa-ti aduca una acasa , intr-o zi? S-a imprietenit repede cu multe dintre noi. Avea 33 de ani. Nu i-a fost simplu deloc. Mai ales la istoria limbii. Profesorul, fost detinut politic, am aflat asta dupa ’89, recunoscut nume in bibliografia cursului, ardelean asezat, decanul facultatii multi ani, mai traieste din cate aud, voia sa-i visam cursul. Greu. Si la propriu. Si la figurat. Modificari lingvistice, fara numar, legi fonetice, graiuri, dialecte. Mare bataie de cap!Si-a cumparat un magnetofon. Tesla. Nu-mi puneam pe atunci intrebari, cata rabdare, cata munca ascunde femeia in spatele hainelor pufoase de blana. Inregistra zecile de cursuri pe banda si le repeta la nesfarsit. A terminat facultatea odata cu cei mai multi dintre noi. Adica in prima sesiune.Nu stiu unde a fost repartizata. In ziua aceea a fost mare nebunie. Pilele erau o nouatate. Dar functionau , aveam sa aflu ceva mai tarzior. Odata, iarna, am primit un telefon . Era ea. Doamna M.O vreme am pastrat legatura .Apoi, fiecare, cu viata, familia, examenele, copiii, naveta.Cineva mi-a povestit ca a ramas tot cu barbatul iubaret . Au facut o casa frumoasa. In satul ei, scapat necooperativizat. Cu doua apartamente mari. Curte si gradina. Cei doi baieti , medici, s-au casatorit, Dumnezeu stie cum si de ce, cu niste fete din aceeasi etnie . Minoritara. Intr-o seara, cred ca sunt vreo cincisprezece ani, m-a sunat. Plangea. Era foarte bolnava.Ii tremura vocea. Mi-a povestit cel mai nenorocit cu putinta episod auzi, tu, fata, baiatul meu cel mare, chirurgul, a pus furtunul cu apa pe mine. Ii reprosasem ceva sotiei lui.Pentru o clipa, am crezut ca exagereaza.Aveam sa aflu, mai tarziu, din presa ,ori de pe la televizor, ca asemenea intamplari nu sunt raritati.Mi- am regretat banuiala . Intr-o zi , s-a stins. Discret.Am citit in ziar.

iluzii

In prima dimineata cetoasa de brumar, ce poate fi mai potrivit? O intalnire . Intr-un vis.Printre copaci . Cu Magda Isanos. Si cu o voce uitata in ramuri.

Vis vegetal


As vrea sa fiu copac/
Si-as vrea sa cresc langa fereastra ta/.
Te-as auzi,/
Si-n voie te-as privi intreaga zi/
M-as apuca si iarna sa-nfloresc/,
Ca sa te bucuri!/
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea/,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele/
Pe care, ca pe frunze ti le-as da/.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori/
M-as apleca usoara sa-ti sarut/
Cand parul ce pe frunte ti-a cazut,/
Cand buzele cu buze moi de flori/
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere/
Si foi de aur rosu prin odaie/
Cu-a ramurilor tanara putere/
Ti-as apara obloanele de ploaie./
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara/
De primavara, cand va fi si luna/
Va trece prin gradina o zana buna,/
Facandu-ma femeie sa fiu iara./
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz/
Genunchiul ud de frunze si pamant,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme sa vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe sa zambesc.