marți, 5 martie 2019

”Fierarii”, după Milos Nikolic

 (sau  cînd nefirescul   pare firesc)
Când   mi-am cumpărat  bilet  pentru ”Fierarii„( piesa a avut și un alt titlu:„Cu capu  pe  nicovală„)  voiam un   mărțișor  hazliu! 
 Ceva care  să  mă  rupă de  cenușiul  dens al  începutului  de primăvară.
M-a tentat  selecta distribuție  a  „Teatrului de   Comedie  București” ;Grigore – Horaţiu Mălăele, Peter – George Mihăiţă,Matilda – Maia Morgenstern, Ivan – Valentin Teodosiu.
Nu  știam, însă,   nimic despre  dramaturgul Miloš Nikolić, născut  în Kosovo,  într-o zi cu ghinion, cum mărturisește,  13 iunie 1939.
S-a întâmplat  să  fac o alegere  foarte   bună.
Într-un decor  fără prea multă recuzită, o  prăfuită fierărie, ca într-o   mișcătoare oglindă, trei bărbați și o femeie arată  cum, în orice clipă, o realitate  crâncenă se  poate transforma  în  altceva. 
Fragilă graniță între   tragic și absurd, admirabil  transpusă comic de  regizorul  Horațiu  Mălăele!
Subiectul piesei  este , relativ, simplu:
 După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, trei fierari  de naționalități diferite:  un român , un ungur, un rus descoperă  că fiii lor, în realitate,  nu sunt ai lor, ci  fiecare  bărbat este  tatăl  altui  fiu. Și uite
așa,   ceea ce , în esență, este tragic se transformă în fața ta, spectatorul , într-o  nesfârșită  sursă de  bună dispoziție. 
Fierarul român,Grigorie, proprietarul  fierăriei unde se desfășoară acțiunea,  nu este tatăl  fiului său, pentru că  în timp  ce el  se afla  pe frontul sovietic,  soția lui  a făcut un copil cu ungurul  Peter. 
Unguroaica,  soția lui  Peter , face și ea un copil  tot cu  fierar.
 Rus.  
 Rusoaica  Nadejda   face și ea  un copil cu  Grigorie,   românul  blajin, care  se vrea  o  simpatică victimă, pentru că   este  unul dintre cei doi tați ai ”copilului  nostru”.
  Ce   încălceală!dar,  cu  cât  întâmplările  par mai anormale, cu atât relațiile  dintre personaje sunt  mai simpatice, atât de  savuroase, că   râzi în hohote! 
Esența?  omul intră în în relație cu  existența, așa  dură cum este ea, cu  sine, cu  istoria, cu omenirea. 
Dacă  este  să  comentăm cât de cât afirmația autorului cum că  a răsturnat, cumva,  dimensiunea  teatrului antic, omul, oricare  dintre cele patru personaje,   trăiește într-un fel de solidaritate prin culpă, durerea fiecăruia fiind parte din durerea universală.
 Fatalitatea ”se mișcă”,  râsul ia locul plânsului,  replica  spumoasă  șterge  șenila războiului, adulterul    pare ceva firesc, Matilda, lămurindu-i pe   cei trei  bărbați care  ar vrea și nu prea  să se omoare între ei,   că ea  nu a înșelat. Teoria ei este  că  dacă bietele femei, rămase singure, nu ar fi primit  în  casele lor fiecare câte un fierar, respectabila  meserie  ar fi dispărut.
Comic și absurd  laolaltă! 
 Romănul are un băiat  ungur, ungurul   crește un fiu rus, în vreme  ce   rusul este tată de român. 
Prin  autoironie, comic de situație, de  caracter și de limbaj, o simpatică  învălmășeală  șterge orice urmă de  ură.
Uiți că  războiul  strivește  destine, abrutizează,  permite  să se întâmple atâtea rele.
Comic,  absurd  și real într-un timp ce se  bifurcă, împletindu-se!
Un text    bine scris, niște actori  în mare formă!( i-am iertat că au început mai târziu cu  jumătate de oră)
Și o savuroasă  filozofie  despre   rădăcini,  arbore genealogic, paternitate, cultură, esențe și influențe.
O istorie  care se joacă cu  destine,  o piesă  frumoasă, care, grație  unor actori de excepție,   atât de  bine transformă realul în absurd, că , dacă încerci să povestești, nu-ți poți aminti decât  că   în cele  70 de minute  te-ai distrat copios!

vineri, 1 martie 2019

mărțișoarele

În prima  zi de martie din  anul acela, a venit de la  București Andrenuța, verișoara mea  primară. 
Adevărată domnișoară. 
Era  mai mare decât mine  cu vreo zece ani. 
 După ce se întorcea de la școală, îmi plăcea  să o văd cum  citea din cărțile ei , pe care le   păstra într-un săculeț de pânză , cusut  de  o mătușă. Când  se plictisea, puteam să   răsfoiesc paginile gălbui  cu ilustrate și sublinieri colorate. Aveam  permisiunea   să încerc  chiar  să scriu în maculatorul învelit în  hârtie albastră, fără să rup vreo  foaie
Pentru că mama ei, sora  cea mare a tatei,  se stinsese imediat după  nașterea  fetei,  pe ea o crescuse  maica  Fănica. Din  Greu.
  Până pe la 15 ani. Apoi o  dăduse în grija unor rude, să muncească la oraș.
În ziua aceea, Andrenuța, domnișoara  cu  unghii roșii,  a  scos dintr-o pungă   câteva   cluci de mătase  albă și roșie,  strălucitoare și moi.
Misiunea mea  a fost să   tai cu foarfeca  pătrățele egale   din  partea aceea de chibrit pe care  se scapără bețele.
  Ea rula  cu atenție firul  lucios pe   o latură a pătratului.  La capăt , schimba  culoarea.  Când  întreg pătrățelul  era acoperit, rezulta un  minunat joc geometric. 
Joc  de  doi, în alb și roșu!
  Venea rândul ciucurașilor.
Niște  pufuleți jucăuși, în ambele  culori.
Pâinișoare bucălate aninate  în șnur de  mătase!  Minusculi clopoței , atât  de frumoși, că abia  îndrăzneam să-i ating. 
 Toată amiaza,  noi două,  domnișoara  de  București și eu, am lucrat  mărțișoare  pentru  toate fetele  și  femeile din  neamul nostru. 
Al lui  Năstăsică..  
La sfârișitul lunii, mărul din  fața casei  bunicii   râdea în soare  cu   salbă  mătăsoasă, în alb și  roșu, pentru ca noi, purtătoarele  de mărțișoare,  să  avem tot anul  fețe albe, cu bujori roșii în obraji.
A fost cea mai frumoasă  întâmplare  cu  noi două, dacă este  să  nu   vorbesc despre sperietura  pe care  mi-a  provocat-o, când am îndrăznit  să o întteb  cum   de și-a  făcut ea  unghiile atât de roșii. Am primit cel mai crud  răspuns, care m-a  băgat în sperieți  pentru nu știu câți  ani.
Ei bine, știi  ce  mi-a   spus?  că  o  doamnă  din București, prin  nu mai știu  prin ce  metodă, i-a turnat  pe sub unghii o vopsea  fierbinte , roșie.

 Andrenuța  nu mai este  de mulți, mulți ani ; undeva,  într-un colțișor de suflet, mărțișoarele ei  cu puf de clopoței zglobii  își spun povestea lor în alb și  roșu.
 Printre răzlețe frunze de  măr.

joi, 28 februarie 2019

jazzul, mărțișor aninat de suflet!


”Ce-mi pasă că inima ta bate 

în ritmul jazzului
atât de aproape de pământ? ”
Ion Vinea, „Ora fântânilor”

Ce seară la Filarmonica Pitești!
Absolut superbă!.
A fost jazz!
Ca un fel de libertate a spiritului.
Un conceert conceput din două secvențe foarte frumoase, pline de strălucire, de entuziasm, de bucurie!
Ca un dar colorat de dinaintea mărțișorului.
În prima parte, ne-au bucurat sufletele domnii;
Mădălin Sandu, Costinel Mirea, soliști vioară,
Mihai Dima, solist trompetă.
Au interpretat:
J Kosma - Frunze moarte (Autumn Leaves)
George Gershwin - I got rhythm
*** - Ochii negri (Dark Eyes/Очи чёрные)
T. Murena / Joseph Colombo - Indifference
Erroll Garner - Misty
Chick Corea - Spain
Django Reinhardt - Minor Swing
Django Reinhardt - Nuages
Ben Bernie - Sweet Georgia Brown
Conducerea muzicală: Mădălin Sandu
Părți solistice- Florin Pană, pian
Paul Luculescu, percuție.
În cea de-a doua parte a concertului, Orchestra Filarmonicii Pitești, dirijor Daemyung Cho, profesor la Universitatea Sahmyook, Coreea de Sud, concert/maestru, Alexandra Mirea, ne-a delectat cu un splendid buchet sonor, cules din filme celebre.
”Suită din West side story, L. Berstein, J. Mason,
„”Fantoma de la operă„, A. L. Webber
,”Suită din ”Sunetul muzicii”, R. Rodgers”.
Suflete pe arcușuri mângâiate în ritmul lumii cu toate ale ei, susur, șoapte, triluri, povești în poveste, iubiri pierdute și regăsite, ieri și astăzi în tonuri calde, primăvăratice , armonii moderne, arhaic și nou, departe și aproape, toate într-o fascinantă curgere.
Muzică fără artificii dificile, partitura ca o poezie!
Jazzul este sincer.
Îl simt, dezmorțește, stimulează emoția și intuiția
Mâinile și picioarele nu au rezistat să stea locului.
Public mai mult feminin că doar acesta este un suav mărțișor!
Felicitări în alb și roșu, Filarmonica Pitești!
Mulțumiri, domnilor soliști!
A fost o seară încărcată de emoție pozitivă, un schimb de bucurii între artiști profesioniști și un public cald!!