Nopțile de iarnă erau lungi, albe ca omătul, care, adesea, curgea cu nemiluita. Prindeau în pumnii lor geroși un anume fel de poezie, pe care atunci, copil fiind, o trăiam firesc- nu cunoșteam concepte ample: viață, armonie, cumsecădenie, poate că nici chiar cuvântul ”ajutor” nu-l auzeam prea des.
Se întâmpla, nu știu cum, ca oamenii, în cele mai multe cazuri rude și vecini, să-mi ofere șansa de a face față întâmplărilor pe care aveam să le trăiesc mai târziu, fără ca ei,oameni ocupați în trei anotimpuri cu munca la câmp, să-și fi dorit asta.
Nu cred că am auzit în anii aceia vorbe precum.:sărăcie, invidie, pedeapsă.
Lumea își rotea existență după reguli nescrise.
După masa de seară, se adunau, pe rând, la lumina lămpii, în câte o casă,femei, de cele mai multe ori, dar și bărbați.
Mama torcea, de obicei, când se adunau mai multe.
Acasă, cosea, țesea sau își pregătea suveicile cu fir tors pentru a doua zi.Târziu, mi-am dat seama că deși era tânără( am depășit cu mult vârsta ei de atunci), purta ochelari..
Din târgul de vineri( există și astăzi), de la Corbii Mari, femeile de care îmi aduc bine aminte cumpărau „carpete”- bucăți de pânză, diferite ca mărime, imprimate cu fel și fel de crâmpeie de viață: pregătirea mesei, copii bucălați hrănind pisici sau căței, săniușul, brazi încărcați de zăpadă, femei așteptând bărbatul întors de la muncă.
Fiecare femeie își alegea culorile preferate. Sau potrivite.
Bărbații jucau cărți și povesteau din armată.
Mă fura lumea aceea , mai bogată cu fiecare clipă, mă fascinau toate câte se petreceau.
Ce am reținut bine este că „neamurile„ chiar aveau legături strânse.
Petreceau de sărbători, mergeau împreună, de primăvara până toamna târziu, împreună , la muncă, își împrumutau calul, plugul, rarița, calul.
Se ajutau.
Nu știu, oricât aș vrea să aflu, când lumea aceea și-a coborât obloanele .
Să se fi topit iremediabil?
Să fi dispărut treptat, după ce unul câte unul, părinții mei, vecinii, rudele s-au stins?
Au trecut anii....
Lumea a evoluat, nu se mai adună în șezători și clăci, internetul a creat alt fel de ”adunări„.
În lista mea de prieteni, am strâns peste douăzeci de verișoare și veri, cu fii și fiice, răspândiți care pe unde . Și câteva consătence..
În locul îmbrățișărilor, se dau like și
figurine,. Rareori, vorbim la telefon, mesajele de sărbători sunt și ele gata concepute, nu ne scriem felicitări, nu mai trimitem vederi de prin locuri văzute.
Cum crezi că ar fi dacă, într-o zi, ne-am aduna???
ce mai întrebare......
