marți, 3 august 2010

peisaj..in plină vară

    Un sfert de oră, mers domol cu mașina, de la ieșirea din oraș. Dacă ții la cauciucuri.
  Satul nu este cu nimic diferit de celelalte trei, lăsate in urmă.
Intr-un fel,  de-a lungul celor zece ani, de când s-a infiripat, treptat,  undeva, pe  sprânceana unui deal, o gospodărioară- dacă spun căsuță, n- aș putea zice gopodărie, pentru că nu este o gospodărie-   m-am obișnuit  cu lumea lui .
Fostul mat , astăzi bodegă, față-n față cu școala primară, ambele fără porți. Primul, ca să primească mușterii- deja le cunosc figurile, ii văd de câte ori mă opresc să cumpăr apă- școala, pentru că este vacanță. Adică nu chiar din cauza asta gardul și poarta sunt  căzute, sunt așa de astă iarnă. A nins mult și n-a văzut nimeni, și, dacă a văzut , ce să facă?
Șoseaua , foarte circulată, duce către Alexandria.
In urmă cu o lună , intre doi castani, cei mai mari de pe margine, era prinsă bine o fâșie de mătase albastră, pe care, o mână atentă scrisese Zilele comunei.  Sărbătoarea a trecut,  se mai vede  coroana , agățată de  gâtul  soldatului verde,  vigilent, ca orice străjer,    in intersecție.
In curtea bufetului- bodegă, fost mat, trei fețe chiorâșe trag din țigări și amețesc sticlele cu bere..vânzătoarea, fără vârstă și cam fără chef- i se citește cu ochiul liber plictiseala- iși face vânt cu ziarul- plesnitoare , mai atacă o muscă, mai cască..Sigur,  nu le-ar mai da  fidelilor clienți, pe datorie, dar nici fără ei nu se poate.
Un câine bleg iși mută culcușul după umbră.
Case , de toate felurile, formele și culorile. Unele au curți mari, ingrijite, garduri  serioase de ciment sau de fier forjat, unul sau două autoturisme, trase la umbră.
Altele, locuite sau abandonate, stau să cadă.
Soarele frige buruienile crescute până peste ferestre.
Mă intrigă ceva, nu este chiar termenul potrivit- curți acoperite cu dale colorate, uși și ferestre cu termopan și, undeva nu mult prea departe de bucătăriile de vară, in spatele curții, o construcție mică, văruită, ce e drept,pe la unii, fără acoperiș pe la alții,  unde, vorba lui nenea Iancu, nu intră decât o singură persoană...
Ca  in mult prea indepărtate vremuri.
Prostie la  la granița cu ingâmfarea.
Sau invers. o fi prea dur cuvântul prostie?
L-am provocat la o discuție pe tema asta, pe fostul director al uneia dintre școlile din comună, sunt vreo cinci...Casa lui are  etaj, cel de sus, apărut mai târziu..baia  este incropită, cam pe jumătate bucătărie.
La doi pași de oraș..
In curtea bisericii, o vacă. Paște liniștită. Când  se intețește căldura, stâpâna, nevasta ingrijitorlui, o dezleagă de la țăruș, ii dă să bea o găleată de apă de la fântâna de alături și o duce acasă.
Doi copii bat o minge spartă.
Pe marginea heleșteului, câțiva pescari iși incearcă norocul.
Țânțarii au program de somn.//

Deschid și inchid, aproape automat, poarta.
La capătului drumeagului croit de roțile mașinii, printre ierburi, căsuța se arată, inconjurată de pălărioarele albe , cu buline galbene,  ale margaretelor  și de fustele crețe, in toate culorile,  ale cârciumăreselor, cu poale suflecate.

20 de comentarii:

  1. ce dor mi-a fost de tine si de peisajele tale atat de frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  2. Floare de portocal,
    Bine ai revenit! Și mie mi-a fost dor, te-am și vizitat!

    RăspundețiȘtergere
  3. iti amintesti scenele finale din "Marele singuratic", film demn de orice antologie?

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos descrise peisajele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Candva, am apelat la o arhitecta pentru a recompartimenta o casa; n-a vrut sa faca/prevada scara elicoidala, deoarece bunica ei se accidentase candva pe asemenea scara; intrarea in Wc o facuse din bucatarie... Probabil era din satul descris mai sus...

    RăspundețiȘtergere
  6. Kid,

    N-am văzut filmul.
    Am citit cartea, cam demult, e drept.
    Am căutat-o acum prin bibliotecă, no găsesc.Imi amintesc doar ideea de profeție. Și de taină.
    Oricum, mulțumesc pentru ce-mi spui.
    p.s. Satul de care vorbesc se află cam in aceeași zonă cu Siliștea- Gumești.

    RăspundețiȘtergere
  7. Costea, mă bucur că ți-au plăcut!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    Când laudele vin de la tine, mă emoționează.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Daurel,
    Există , cred, mulți oameni cu mentalități asemănătoare.Păguboase.
    Nu se pot schimba. Sau , dacă se intâmplă, trebuie să fie , cumva, nu determinați, ci ”păcăliți”.
    Probabil că, trăind toată viața cu o mentalitate de subsol, le este imposibil ”să simtă” altfel.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cred ca ai putea sa reunesti toate postarile intr-un volum... :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Am trimis "test" de pe anonim, pe id-ul meu nu vrea. Sunt la spam, cumva?

    În afară micii construcţii din fundu'curţii (în multe sate,canalizarea nu există), pe mine mă intrigă altceva: văd vile imense, îngrijite...şi alături bucătăria de vară, cu perdea la uşă...

    RăspundețiȘtergere
  12. Citind textul, traiesc cu senzatia unui film ce-mi trece prin fata ochilor. Imagini si peisaje se deruleaza molcom si tacut, cu viteza unei masini pe drumuri de tara.
    Pelicula pare usor prafuita, de parca filmul e din alte vremuri. Personajele par.. incremenite in proiect.
    Si totusi, in final, o poarta se deschide catre unicul element viu: casuta dintre flori. Lasand sa se intrevada posibilitatea unei cresteri, a unei schimbari. Sau...?
    Sa fie inca speranta de mai bine, ori este doar ultima poarta inchisa in spatele unei lumi hotarate sa moara inainte de vreme?

    RăspundețiȘtergere
  13. Iulia,
    Mulțumesc mult!
    Incă nu m-am hotărât.

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonim,
    Aveți dreptate, in unele sate nu există canalizare, dar se rezolvă personal și problema asta , daca omul vrea să trăiască civilizat. Categoric.
    Aveți dreptate și in privința bucătăriilor de vară, fac parte tot din ”stilul” unora.Bucătăria din casă se păstrează curată...
    Și mai este ceva- intr-un alt sat, in iarnă, am fost foarte contrariată de un alt fenomen- toate casele, mari, frumoase, erau inchise, lumea dormea in ”bucătăria de iarnă”, adică , la doi pași de grajdul animalelor. Motivul invocat- se consumă lemne mai puține, ceea ce este total neadevărat.
    Este o mentalitate ”înțepenită”..pur și simplu oamenii ăștia nu acceptă să trăiască demn.
    p.s și dacă ”sunteți anonim, de ce nu vă semnați?”

    RăspundețiȘtergere
  15. Ruxi,


    Sigur, putem privi lucrurile din două perspective- una, personală, ca o , hai să-i spunem ,antiteză- intre lumea incremenită intr-o mentalitate de ”subsol” și eul care trăiește normal. Intr-un loc, unde, aparent , ” nu se poate decât rău”, își demonstrează că poate, dacă vrea, să-i fie bine.
    Varianta ”metaforică” opune două mentalități, două atitudini- incremenirea , acceptarea, de bună-voie a unui statut mizerabil și speranța, increderea.
    In orice situație aș fi, pledez pentru speranță!

    RăspundețiȘtergere
  16. Esti atat de atenta la detalii!Te admir pentru meticulozitatea si dantelariile lingvistice.

    RăspundețiȘtergere
  17. Maria,
    Să zicem că atât observația , cât și dantela sunt chestiuni feminine.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Scuze că am uitat să mă semnez!
    Sebra

    RăspundețiȘtergere