Non scholae, sed vitae discimus!
Cu niște ani în urmă, nu chiar mulți, trei /patru, la un consiliu profesoral, s-a prezentat, printre altele, o statistică mondială privind învățământul. Cât adevăr poate fi într-o statistică - asta este o problemă.
Cu niște ani în urmă, nu chiar mulți, trei /patru, la un consiliu profesoral, s-a prezentat, printre altele, o statistică mondială privind învățământul. Cât adevăr poate fi într-o statistică - asta este o problemă.
Cum spuneam, s-a realizat o ierarhizare a sistemelor de învățământ mondial, criteriul esențial fiind eficiența , modul în care școala face din elevi viitori cetățeni, apți să se integreze , bine, rapid în societate.
Învățământul românesc ocupa un loc, deloc râvnit, apropiat de cel al unei îndepărtate țări, pârjolite de soare.
N-am să uit reacția unei colege, profesoară de matematică- nu este posibil, a sărit ea, ca arsă, noi avem olimpici, cum să fim egali cu..și a rostit, enervată, numele statului de care spuneam.
Mi-am permis, asumându-mi un mare risc, să spun că eu, deși nu cred total în veridicitatea statisticilor de orice fel, înclin să accept ideea că învățământul nostru din ultimele două decenii, cel puțin, și-a pierdut , treptat calitatea și menirea.
Argumentele mele au fost bazate pe ideea că fiecare educator, începând de la grădiniță, toarnă în sacul încăpător, care este copilul, cât mai mult, fără să mai intereseze pe cineva ce se întâmplă după aceea cu această enormă informație , pe care copilul o primește.
El o primește.
Și o duce...
Pentru început, părintele este foarte încântat.
El o primește.
Și o duce...
Pentru început, părintele este foarte încântat.
La grădiniță, piciul de patru /cinci ani, învață alfabetul, numerele și chiar operații cu numere, mulțime de poezii, cu al căror mesaj nu are nicio legătură, le memorează fără să fie ajutat să desprindă ceva pentru el, pentru el, ca ființă socială. 
La sfârșitul clasei a II-a, de pildă, are un portofoliu consistent la cunoștințe despre natură, în alcătuirea căruia au participat - și bunicii, și părinții, și rudele mai pricepute. Se strâng acolo poezii ce poartă semnătura copilului, dar el, săracul, habar nu are cât de mult s-a agitat mama să o înduplece pe doamna X, pe domnișoara Y, să strunească versurile despre aspirator/ tablă/ pădure să rimeze.
Admiterea în liceu este diferită, întrucâtva, în această vară, față de ceilalți ani, media claselor anterioare contează 50%, cealaltă parte fiind obținută din valoarea tezelor de limba română și matematică.La limba română, de exemplu, s-ar zice că scuturându-se materia , s-au păstrat doar cinci specii literare lirice și epice, cu toate cerințele care derivă de aici.
Există recomandarea să se abordeze și texte nonliterare- o compoziție de 10/15 rânduri, având diverse teme, referitoare, fie la text, fie o altă temă , aflată într-o oarecare legătură cu acesta. Redactează o compunere de 10/15 rânduri, în care, pornind de la informațiile din textul dat, să prezinți o experiență personală trăită la vizitarea unui muzeu de artă ( 12 puncte)//
Redactează…în care să relatezi o întâmplare reală ( sau imaginară), petrecută în timpul unei vizite la o grădină zoologică din orașul tău//
Redactează… în care să-ți exprimi opinia despre dificultățile călătoriei cu bicicleta prin Delta Dunării, pe baza fragmentului citat//
Nu zic că este foarte greu, dar nu este accesibil pentru copilul de la țară, care are o experiență limitată.
Oare, el, dacă este inteligent și harnic, dar lipsit de imaginație, nu are dreptul să ajungă elev de liceu??
De vom trăi , vom vedea calitatea copiilor admiși în liceu cu asemenea tipologii de verificare a cunoștințelor..
Și la bacalaureat sunt noutăți, eu mă refer, doar, la limba română- la proba de competențe, de exemplu- o probă orală- candidatul la obținerea bacalaureatului citește cu voce tare, în fața comisiei, un text, comisia stabilind dacă respectiva persoană citește corect, cursiv, dacă are dicție .
Sunt trei calificative- mediu/avansat/ experimentat..n-am auzit să fi picat cineva.
Asta, la sfârșitul clasei a douăsprezecea.( pe internet, ei spun a doișpea).
Mulți dintre ei n-au citit nicio carte ..
Dacă se trece bacul, admiterea la facultate este floare la ureche..
p.s. care o fi veriga slabă?
Pe mine asta mă intrigă,
RăspundețiȘtergerecă nu mai văd nicio... verigă.
@ Gina,
RăspundețiȘtergere„ Care o fi veriga slabă”?
După mine, „ sistemul ticălosit” cu toate relele lui ,in care trăim incepând cu 1990 !
Fiecare guvern si-a impus propria conceptie si viziune despre invătământ iar lupta pentru putere s-a răsfrânt negativ si asupra ELEVULUI care, tot mai derutat si influientat in rău de mai marii zilei,interlopi si oameni de bani gata, a ajuns la concluzia că nu se merită să INVETI CARTE ci să INVETI cum să te DESCURCI mai usor in viată copiindu-i pe cei mari si luându-le numai părtile negative. Asa s-a ajuns ca trecerea dintr-o clasă in alta , obtinerea diplomelor de absolvire si licentă, masteratele si doctoratele să se facă pe MITĂ ( de la banalul buchet de flori la cheia celei mai luxoase masini ,bineânteles , in functie de treapta la care se producea MITA......
Vinovatii principali sunt PĂRINTII ( nu toti ) care, in ideea lor prostească de a-si vedea odrasla mai sus decât ii poate creierul si facultătile ei mintale,MITUIESTE pe toti de la GRĂDINITĂ la UNIVERSITATE si numai , iar cei care au si o functie publică sau demnitate parlamentară sau ministerială, bătându-se cu pumnul in piept si afirmând :„ sunt mândră de felul cum mi-am educat copilul” care, fie vorba intre noi, e uneori pericol social dar, „ băiatul mamei senator” produce tentativă de omor si alte grave delicte si e judecat in stare de libertate si exemplele ar putea continua la nesfârsit .
In zilele noastre, ABSOLVENTUL de liceu sau facultate, silitor, onest,premiant national, olimpic,etc etc , sef de promotie la absolvirea FACULTĂTII, cu masterat si doctorat, PĂLESTE in fata unei progenituri de bani gata când este vorba de ocuparea unui loc de muncă, functii de demnitate publică samd.
Veriga slabă ? Societatea cu tarele ei !
O seară linistită !
Aliosa.
@Biliuță,
RăspundețiȘtergereOpinia dvs.mă pune pe gânduri; dacă ne gândim că veriga este rudă bună a cercului, iar el este simbolul perfecțiunii, am putea deduce că oricare dintre componentele învățământului nostru tinde către imperfecțiune.
Eu tot sper, însă, că, într-o bună zi, cineva , cu dragoste față de temelia noastră bună, va repune acest uriaș mecanism pe o cale bună!
Sper!
Eu văd veriga ca pe un element de legătură. Dacă aceasta lipseşte, întregul, sub orice formă ar fi el, este pus sub semnul întrebării.
RăspundețiȘtergere@Alioșa,
RăspundețiȘtergereCategoric, nu te contrazic, dar aș folosi pluralul, când vine vorba despre cine are cârma.
De fiecare dată, mai marele a dorit și a făcut o schimbare. Următorul a demolat, fără să se mai uite înapoi.
Nu putem generaliza- există copii buni, mulți, există părinți pregătiți, implicați, iubitori, există mulți profesori pregătiți.
Din nefericire, există destui, din toate categoriile , care , fie improvizează, fie nu știu nimic și atunci strică.
În județul meu, renumit decenii de-a rândul pentru buna pregătire , atât a dascălilor, cât , mai ales, a copiilor, o întreagă generație de profesori competenți este lăsată total deoparte.
Experiența, pregătirea lor, lucrările elaborate nu mai au nicio relevanță.
Nimeni nu la găsește nicio folosire( până și unele materiale sunt refolosibile).
Ce vreau să spun este lipsește total comunicarea între generații.
Ajung exact de unde ai plecat tu în argumentare- sistemul , persoanele ocupante ale unor fotolii mult prea înalte pentru capacitatea lor sfidează regulile școlii.
În fiecare an se improvizează. În viziunea lor, aceasta ar fi schimbarea.
Marele Iorga zicea- Schimbați școala, veți schimba sufletele!
Schimbare adevărată! Riguroasă, înțeleaptă, certă.
Cum ziceam, eu sper în apariția unui urmaș, rătăcit pe undeva, al marelui Spiru Haret.
@Biliuță,
RăspundețiȘtergereȘi ce facem?
Privim cum vasul se scufundă?
Am întâlnit un tânăr, absolvent a două facultăţi româneşti, care era un fel de enciclopedie ambulantă. Cunoştinţe extrem de variate, din foarte multe domenii, dar pe care nu le putea corela, le ţinea depozitate, sortate, neputând face conexiuni între ele, care nu-l ajutau cu nimic. Un fel de savant neputincios.
RăspundețiȘtergereMi se pare că asta e meteahna cea mai mare a sistemului de învăţământ românesc: pune accent pe cantitatea de informaţie, pe reproducerea ei, fără să-l înveţe pe elev sî gândească, să privească lucrurile în perspectiva lor largă, ci punctual, macro.
Pai intr-o lume imunda,
RăspundețiȘtergereVasul, sigur, se scufunda!
Ar mai fi totusi, o speranta:
Sa le dam mancurtilor, o "vacanta".
Ce am putea face noi? În primul rând, să-i determinăm pe oameni să-şi pună întrebări. Şi tot ei să găsească răspunsurile. Un răspuns în legătură cu şcoala românească ar putea fi şi acesta: „Timpul în care trăim formează, fără îndoială, una din epocile cele mai însemnate din istorie. Niciodată poate, în trecut, nu s-au văzut ridicate în acelaşi timp atâtea chestiuni fundamentale, de a căror soluţie să atârne îndrumarea viitoare a omenirii... În lupta aceasta, mai mult ori mai puţin pacifică, şcoala, dacă nu este cel dintâiu, este desigur printre cele dintâiu şi cele mai puternice mijloace de acţiune”, spunea, în 1907, cel care avea să fie supranumit „Omul Şcolii, Spiru Haret, fost ministru al Instrucţiunii Publice în perioadele1897-1899; 1901-1904; 1907-1910. Ca să aducă ŞCOALA printre „cele mai puternice mijloace de acţiune”, pe timpul mandatelor sale a clădit aproape 2000 de localuri pentru şcoli, multe dintre ele păstrându-se şi astăzi; a înfiinţat 1.700 de posturi de învăţători; a dublat numărul elevilor înscrişi în şcolile elementare, de la 300.000, la 600.000. Ce face urmaşul de astăzi al lui Spiru Haret? Desfiinţează şcoli. Reduce numărul posturilor didactice. Schimbă Programa de învăţământ după cum îi suflă ajutoarele sale. Cine îşi va aminti, peste ani, de actualul ministru al Educaţiei? Nimeni. Numele lui Spiru Haret va dăinui însă peste veacuri. Şi, încă ceva! Teza de doctorat „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare” (1878) a produs o mare surpriză în lumea ştiinţifică a epocii, prin elementele noi pe care le aducea într-un domeniu mai puţin cunoscut - mecanica cerească. În semn de recunoştinţă, unuia dintre craterele de pe faţa nevăzută a lunii i-a fost dat numele marelui învăţat român. Câţi dintre români ştiu acest lucru?
RăspundețiȘtergereArcadia,
RăspundețiȘtergereÎndrăznesc să-mi permit o părere- este rezultatul muncii cu multe generații- cel care pune primele semne în ordonarea direcțiilor învățării oricui este învățătorul.
Chiar și familia trebuie să aibă un rol, mai ales dacă părinții sunt intelectuali.
Ceea ce se consolidează în învățământul primar cu greu se schimbă sau se îmbunătățește..doar în cazul persoanelor cu voință puternică și dotate cu inteligență.
Da, acumularea nejustificată de informație, din păcate, poate dăuna.
Puțină lume învață la momentul potrivit să învețe..
@Victor,
RăspundețiȘtergereÎn ultimii ani, am devenit o națiune înotătoare, unii au prins colaci și veste de salvare, alții câte o bărcuță.
Din nefericire, unii n-au mai ajuns la mal, luați de val, alții sunt naufragiați prin lume.
Echipajul, după cum se poate observa cu ochiul liber, își duce eterna vacanță însorită.
@biliuță,
RăspundețiȘtergereȘcoala mea primară, aflată foarte aproape de casă își păstrează și astăzi arhitectura concepută după voia ministrului Spiru Haret- două săli de clasă, între ele- cancelaria și un pridvor modest.
În țară sunt, încă, multe asemenea școli!!
Cred că EL este modelul la care trebuie să ne raportăm, mai ales, noi, dascălii ,pentru că profesia de dascăl, în vremea lui era
scrisă cu litere speciale-Spiru Haret obişnuia să spună că dascălii pot fi „cei mai buni luminători ai poporului” . Ei sunt păstrătorii bunelor relații cu satul, cu sătenii „Învăţătorul în şcoala lui are chemare de pace şi iubire…
Şi eu am învăţat într-o astfel de şcoală. Din păcate, nu mai există. Am însă câteva fotografii în care o pot vedea, când mă prinde dorul de acei ani.
RăspundețiȘtergere@biliuță,
RăspundețiȘtergereÎn colțul nostru tainic sfânt, toți păstrăm chipul mamei, casa, întâia școală și chipul unui dascăl!
Lumini calde pentru toate anotimpurile!
Bună ziua, Gina şi gânduri bune la final de săpătmână. Da, tristeţea cea mai mare este faptul că mulţi dintre cei care termină liceul au trecut prin el ca raţa prin apă, fără să se ude... Dar sunt şi mulţi - din fericire - copii serioşi...
RăspundețiȘtergereAm tot încercat ca-n ultimul timp să fiu ceva mai optimistă, să insuflu curaj, încredere, speranţă elevilor şi părinţilor lor... de dragul lor, gândind că poate eu mă înşel.
RăspundețiȘtergereRăul făcut în aceşti ultimi ani, de falsă democraţie, de haos programat în tot şi toate, este, după umila mea părere, abia la începutul manifestării lui.
Rezumându-mă doar la învăţământ, completând cele scrise de voi toţi: cadrele didactice în mâna cărora se va afla reala responsabilitate a pregătirii viitoarelor generaţii (în cei ce ne-au tot condus nu mai pot avea nicio încredere, dovedindu-se nişte ... iresponsabili, ca să nu spun altfel sau mai mult) vor fi dintre cei care acceptă actualul statut social al c.d. (şi aş aminti doar modul de salarizare mizer), pentru că nu îndrăznesc să aspire la alt loc de muncă..., şcoliţi în aceşti ani, în instituţii de învăţământ cel puţin îndoielnice privind pregătirea dascălilor... Ce pregătire vor avea următoarele generaţii este de aşteptat, nici nu îndrăznesc să îmi imaginez!
Citesc la Alioşa un exemplu dat de o mamă parlamentar, mândră de educaţia pe care a dat-o odraslei sale. Nu ştiu dacă este acelaşi caz la care mă gândesc şi eu ... voi pregăti o postare pe Popasuri, în stilul meu, cu materialele noi pe care le am. Ceea ce încercăm noi a face aici nu-i mare brânză, câtă vreme ai de-a face la tot pasul cu... plăcintă.
Cris,
RăspundețiȘtergereÎnclin să cred că numărul celor care sunt analfabeți cu diplomă este mult prea mare.
Ar fi multe de spus..
Danielle,
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc mult pentru gândurile și opiniile tale!
Îți înțeleg îndoielile . Și mesajul transmis.
Nu reușim mai nimic, dar, dacă și noi „închidem ochii„, cine altcineva ar mai face lucrurile să se miște?
O seară bună!