se spune că

și școala  vieții are premianții și repetenții ei
(o mai veche idee)

Diploma de facultate este o simplă adeverință–  așa spuneau mai adineauri câțiva tineri cu studii superioare, dar fără loc de muncă.
Apare, inevitabil întrebarea- de ce să mai mergi la școală, să suporți emoții, stres, să nu dormi învățând pentru teste, teze,  examene?

Ar fi păgubos să gândim toți așa.
Există, însă,  un număr considerabil de semeni- femei și bărbați , care,  în orice moment,  îți pot da lecții., privindu-te  de sus, oricâtă carte ai fi învățat.. 

Au  absolvit cea mai tare școală. Știi cum se numește,  nu? 

Scoala vieții! 

Ce catalog, ce competențe?

Poți să mai spui ceva?

Eu învăț tot timpul, de ce n-aș recunoaște?

Lecția începe de cum ieși din casă. Dai nas în nas cu vecinul, proaspăt mutat la etajul superior. Ce salut, ce poftiți? care pe care, asta este regula. Omul  este prea  grăbit, am înțeles.

Intri în primul magazin- dacă nu te uiți pe etichetă, sigur pâinea  este de săptămâna trecută, nu mai vorbesc de alte produse.

Uită-te bine la cântar, altfel ai surprize, deloc plăcute, vezi ce ți se pune în pungă..

Te întreabă  careva unde este strada Matei Basarab? În timp ce răspunzi, ai grijă de poșetă, s-ar putea să fie cineva gata să te ajute să n-o mai cari după tine.

 Deunăzi, am fost cu o rudă  să-și cumpere o rochie.

După două ore de oboseală,  n-am găsit nimic, bine, nimic care să se potrivească gusturilor noastre. În câteva magazine, trei la număr, unde puteai tăia fumul, chiar fără lamă, vânzătoarele, exagerat de drăguțe,  tot insistau- vai, doamnă, vă vine ca turnată /  aiurea , sta ca pe gard..și doamna  nu arată rău deloc/ culoarea vi se potrivește/ o mai ajustați pe ici- pe acolo..

Cum să ajustezi o rochie când abia ai cumpărat-o?

Fiecare voia să-și vândă marfa..

 Vezi? Cele mai utile învățăminte de a rezista într-o lume  nebună nu le afli prin studiu.
Nu le înveți la școală. Nu le găsești prin manuale.

Iți parvin întâmplător.

Sunt rezultatul hazardului.

Sunt filozofia vieții,  la rece.

O prietena îmi spunea că,  în copilărie, părinții ei  nu încuiau niciodată poarta. Nici ușile.

Da, în copilăria ei.

Dar în copilăria de acum, nici alarma nu este suficientă..

Și uite cum ajungi să te înstrăinezi muuult, mult prea mult de semeni.

 Oricare dintre cei cu care ți se intersectează mersul poate fi un potențial atacator/ hoț/ spărgător?

Ai argumente să mă contrazici?

școala va fi școală,

când omul va fi om, și statul va fi stat. Mihai Eminescu

Vacanțá de iarnă  își țese  alene mersul . Domnul proaspăt ministru a zis că nu este adeptul schimbărilor. Asta înseamnă că va fi bine? Sau și mai bine?

Cineva, cunoscându-mi meseria, s-a gândit să-mi transmită un gând la început  de an. 

 După ce am citit, m-am gândit că și tu, oricine ai fi - mamă/tată/bunic/ă/mătușă/vecin sau poate chiar elev, vorba autoarei  ce-s ăia elevi?, te rog frumos , nu te supăra, că  nu este de rău,  m-am gândit  așadar să împart cu tine  bucuria unei lecturi  sincere.

Dragă Domnule Trandafir,
Se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor.
 Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăţi.
 Ce-s alea facultăţi? 
 Da, chiar mă miram să ştie un simplu învăţător ce-nseamnă facultate.
Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică  
ce-s alea credite? 
Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare.  
Ce-i ăla dosar personal? 
 Ce-s alea cursuri de formare?
  Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema Managementul educaţiei. Se desfăşoară la Universitatea din Petroşani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt şi transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs.
 Ce-nseamnă mentor?
  Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteţi! Nimic nu ştiţi!
Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, clasa 0.  
Ce-i aia clasă pregătitoare?
  O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe şcoala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a iniţiat. Vă rog, nu întrebaţi 
 Ce-i aia formatoare?!
 Puteţi să deduceţi. O săptămână, de dimineaţa până seara, am învăţat ce am de făcut. Sau cel puţin aşa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârşire urma să aibă loc pe o platformă.
 Ce-i aia platformă?.
 V-aş explica, dar ar urma să mă întrebaţi 
 Ce-i ăla calculator?.
Văzând ce mă aşteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiţii imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă aşteptam să întrebaţi 
 Ce-s alea module? 
 Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveţi. E drept că munca îţi era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul Faceţi un eseu, pornind de la definiţia…. Mă mir că nu aţi întrebat
 Ce-i ăla eseu?.
Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost aşa. Am înţeles că nu se poate să nu finalizez cursul, aşa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conştiincioşi în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit cadou un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competenţelor, cu implementarea proiectelor şi multe altele despre care nu mă mir că nu aţi auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât şi într-un folder. Bine că n-aţi întrebat
 Ce-i ăla folder?, 
că nu ştiu cum v-aş fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt şi 31 de teme de reflecţie. Le-am postat şi pe acelea, ce era să fac? Au mai fost şi trei evaluări. Cum 
Ce-s alea evaluări?,
 nici atât nu ştiţi? Fiecare evaluare se putea da o singură dată şi trebuia obţinut un rezultat de cel puţin 50%. Dacă se întâmpla să-ţi pice internetul, se ducea naibii evaluarea! 
Ce-i ăla internet? 
Mai bine că nu ştiţi! Am dat şi cele trei evaluări şi am copiat dovezile muncii mele pe un CD.
 Ce-i ăla CD? 
Mda!...
Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare faţă în faţă, în urma căreia voi primi 30 de credite şi voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul şi voi prezenta un proiect interdisciplinar. 
Ce-i ăla proiect disciplinar? 
 Vai, se spune 
in-ter-dis-ci-pli-nar. 
 Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii. Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus.
Am şi eu o nedumerire. Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii!... Elevi ați spus, domnule Trandafir?
 Ce-s ăia elevi?!
P.S. La finalizarea cursului, ni s-au cerut impresiile care să stea la baza unei analize riguroase a evoluţiei clasei pregătitoare. Cum unii colegi s-au bulucit să scrie cât de încântaţi sunt ei de acest curs, nu puteam să nu-mi spun şi eu părerea:

Deşi am, la catedră, ani vechime,
Norocul meu cu draga de reformă,
Că m-am desprins din gloata de prostime,
Aflând şi eu ce-nseamnă o platformă.

Ne-a spus, în vară-a noastră formatoare,
Că pregătirea-aceasta nu-i de formă
Şi că ne-aşteaptă-o specializare,
O viziune nouă, pe platformă.

Când, căutând pe-aici, am prins de veste
Că fiecare are câte-o normă,
Module, cursuri, teme, zeci de teste…
Am evadat urgent de pe platformă

Şi-am exclamat mirată: „Vai de mine!”,
Dar am aflat că munca se transformă
În credite ce îmi vor prinde bine,
De voi trudi, cu râvnă, pe platformă.

Şi-am renunţat la modul meu rebel,
Trecând la atitudinea conformă
Cu un statut de brav învăţăcel,
Făcându-mi datoria pe platformă.

Când noul an şcolar a început,
Eu mă simţeam în clasă-aşa, în formă,
Că, deh, doar nu degeaba am făcut,
La miez de noapte, teme pe platformă.

Când nedormită-n clasă am intrat,
Am dat de nişte puşti, în uniformă…
Aaa! Sunt elevii mei, dar i-am uitat,
De când, buimacă, bântui pe platformă!//
 Așa-i că o s-o ducem și mai bine?

avantajul oamenilor

care nu au bacalaureatul este că ei îl pregătesc toată viața. 
Atelier de metamorfoze, Gunter Grass,  laureat al Premiul Nobel pentru Literatură , 1999.   

 Doar o săptămână a mai rămas până la sesiune de toamnă a bacalaureatului. Ca și în vară, examenul  va începe cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală. 

Și fiindcă veni vorba despre competențe, o spun cu mâna pe inimă că acest pompos cuvânt  îmi creează, așa, un fel de revoltă.
Adică  n-ar fi fost suficient și limpede să se spună cunoaștere?
Dacă  ar fi ca eu să formulez  teme de comunicare   pentru  candidații la diploma mult râvnită- 93600 la număr- le-aș cere  să explice  etimologia  cuvântului bacalaureat și să prezinte un foarte scurt istoric al acestui examen.
Ce zici, ar fi  o temă dificilă?
p.s.  sursă fotografie- google

omule, încotro?

                                                  Non scholae, sed vitae discimus! 
Cu niște ani în urmă,  nu chiar mulți, trei /patru, la un consiliu profesoral, s-a prezentat, printre altele, o statistică  mondială privind învățământul.  Cât adevăr poate fi într-o  statistică - asta este o problemă.    

Cum spuneam,   s-a realizat  o ierarhizare a sistemelor de învățământ  mondial,  criteriul  esențial fiind  eficiența , modul în care școala  face din elevi viitori cetățeni, apți  să se integreze , bine, rapid  în societate.

 Învățământul românesc  ocupa un loc, deloc  râvnit, apropiat   de  cel al unei îndepărtate țări, pârjolite de soare. 

N-am să uit reacția unei colege, profesoară de matematică- nu este posibil, a sărit ea, ca arsă, noi avem olimpici, cum să fim egali cu..și a rostit,  enervată,  numele  statului de care spuneam.

 Mi-am permis, asumându-mi  un mare risc, să spun că eu, deși nu cred  total în veridicitatea statisticilor de orice fel, înclin să  accept ideea că învățământul  nostru din ultimele două decenii, cel puțin, și-a pierdut , treptat calitatea și menirea.

Argumentele mele au fost  bazate pe ideea că  fiecare educator, începând de la grădiniță, toarnă în sacul încăpător, care este copilul, cât mai mult, fără să mai intereseze pe cineva ce se întâmplă după aceea cu  această enormă informație , pe care copilul o primește.
El  o primește.
Și o duce...
Pentru început, părintele este  foarte încântat.

 La grădiniță, piciul de patru /cinci  ani, învață alfabetul, numerele și chiar operații cu numere, mulțime  de  poezii, cu  al căror mesaj nu are nicio  legătură, le memorează fără să fie ajutat să  desprindă ceva pentru el, pentru el, ca ființă socială. 

La sfârșitul clasei a II-a, de pildă, are un portofoliu consistent la cunoștințe despre natură, în  alcătuirea căruia  au participat - și bunicii, și părinții, și rudele mai pricepute. Se strâng acolo poezii ce poartă semnătura copilului, dar el, săracul, habar nu are cât de mult  s-a agitat mama să o înduplece pe doamna X, pe domnișoara Y, să strunească   versurile despre  aspirator/ tablă/ pădure să rimeze.

Admiterea în liceu  este diferită, întrucâtva,  în această vară, față de  ceilalți ani, media  claselor anterioare contează 50%, cealaltă parte fiind obținută din valoarea tezelor de limba română și matematică.

La limba română, de exemplu, s-ar zice că scuturându-se materia , s-au păstrat  doar cinci specii literare lirice și epice, cu toate cerințele care derivă de aici.

Există recomandarea să se abordeze și texte nonliterare- o compoziție de 10/15 rânduri, având diverse teme, referitoare, fie la text, fie  o altă temă  , aflată  într-o oarecare legătură cu acesta. Redactează o compunere de 10/15 rânduri, în care, pornind de la informațiile din textul dat, să prezinți o  experiență personală trăită la vizitarea unui muzeu de artă ( 12 puncte)//

Redactează…în care să relatezi  o întâmplare reală ( sau imaginară), petrecută  în timpul unei vizite la o grădină zoologică din orașul tău//

Redactează… în care să-ți exprimi opinia despre dificultățile călătoriei cu bicicleta prin Delta Dunării, pe baza   fragmentului citat//

 Nu zic că este foarte greu, dar nu este accesibil pentru copilul de la țară, care are o experiență limitată. 

Oare, el, dacă este inteligent și harnic,  dar lipsit de imaginație, nu are dreptul să ajungă elev de liceu??

De vom  trăi , vom vedea calitatea copiilor admiși în liceu  cu asemenea tipologii de verificare a cunoștințelor.. 

 Și la bacalaureat sunt noutăți,  eu mă refer, doar,  la limba română- la proba de   competențe, de exemplu-  o probă orală- candidatul la obținerea bacalaureatului citește cu voce tare, în fața comisiei,  un text, comisia stabilind dacă respectiva persoană citește corect, cursiv, dacă are dicție . 

Sunt trei calificative- mediu/avansat/  experimentat..n-am auzit să fi picat cineva. 

Asta, la sfârșitul clasei a douăsprezecea.( pe internet, ei spun a doișpea).

Mulți dintre ei  n-au citit nicio carte ..

Dacă se trece bacul, admiterea la facultate este floare la ureche..

p.s. care o fi veriga slabă?