marți, 25 iunie 2019

există gri!

  Culoarea argintului, a cerului nehotărât, a râului ce  tot crește, a  mării  gânditoare.
M-am gândit la  gri, ca  o posibilă treaptă  între  alb și negru;  parcă o prăpastie  tot mai adâncă împarte societatea în acel  firav, jinduit alb și  tot mai necruțătorul negru.
Am învățat carte, eu și generația mea,  în anii în care  Mihai Eminescu   nu era întovărășit de sintagma ”poetul nepereche”,  repetată   de niște ani buni, până la saturație , în fața școlarilor plictisiți. . 
Profesorul meu de Limba  Română,  absolvent  de  Litere  și Filozofie, Domnul Gheorghe  Fulga,  la al cărui mormânt mă înclin, ori de cîte ori  duc florile  recunoștinței  mele pentru  părinți.ne  cerea  să  citim   cu creionul în  mână.  Și să memorăm  poezie și fragmente  consistente  scrise în proză.  Am continuat , profesoară fiind,  tehnica asta de îmbogățire a minții și a sufletului  copilului
  În anii aceia   deloc ușori, când   omului i se  luase   pământul ,  esența    existenței sale,  în dumbrăvioara  cu salcâmi, în timp  ce  învățam  pe dinafară  poeme și  fabuloase texte  narative , trăgând  cu urechea  la  poezia- da, chiar  era  poezie-  molcomului rimt în care  blânda vacă  rupea iarba proaspătă, ori  seara, la lumina lămpii,  am deslușit eu  tainele  cititului  cu  drag și  cu un anume rost.
Rând pe rând,  își găseau loc în memoria  mea texte  din  marii clasici,   fragmente  din ”Românii supt  Mihai- Voievod  Viteazul”-  ”Ardealul”- ce  bijuterie  literară!  ”Vasile Porojan„, al lui  Alecsandri, ” Bietul Castor”, ”Puiul” și câte alte opere  atât de  fascinante, că și  uitam  să alerg  degrabă acasă,  să mânânc ceva și să fug la școală.

Astăzi, lumea  bătătorește  căi  paralele.
 Unii văd alb, alții văd  doar negru. Fără vreo posibilitate de a lăsa loc pentru  strălucirea tainică a griului.
Mi-am verificat memoria. Greu, dar deloc imposibil, am redescoperit în minte multe strofe   din  poemul eminescian   învățat printr-a  cincea.
”Ei ,îngrădiți de lege, plăcerilor  se lasă,
Și sucul cel mai dulce pământului  i-l sug...
Și  de-ntrebați  atuncea, vouă ce  vă rămâne?
 Munca , din care dânșii se-mbată în plăceri...”

Întmplător sau nu, tocmai am citit  Amos Oz-”Cine nu este în stare sau nu este dispus  să așeze răul într-o ierarhie riscă să se transforme prin asta  în slujitorul  răului.„

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu