sâmbătă, 11 iulie 2020

sub umbra duzilor bătrâni


Am descoperit  imaginea asta  extraordinară,  realizată de  Adolph Chevallier, pe Valea Bistriței, în  1920, pe  ”Roumains  francophnes„.
  Undeva, într-un colțișor de suflet,  ceva învăluit în  trecerea anilor a zvâcnit  tandru, ca o adiere:  inocența  din atitudinea fetei, diferența  fiind  că aceea pe care eu o știu nu purta  costum popular și nu era desculță. 
Poate că eu însămi voi fi trăit , oarecum
altfel, dar  la fel de intens sufletește, momentul unui schimb de  vorbe, pe furiș.
 Ce știu perfect este  că  într-un asfințit,  când mă întorceam de unde mă trimisese mama cu treburi, în apropierea casei noastre , sub umbrarul  duzilor, m-a tulburat într-un fel  greu de înțeles  magia   ce se țesea sub ochii mei de copil. 
 Două  figuri, o  fată și un băiat,  aplecați unul spre altul, vorbeau în șoaptă.
 Mătușa mea, verișoara primară a tatei,  Lenuța- să fi avut  ea vrea 17/ 18 ani- venea de la  puț  (la noi  nu se  folosește termenul ”fântână”)   
Un tânăr înalt, militar, i-a  ținut calea.   Din câte îmi amintesc, niște unități  militare  aveau nu știu ce  activități în zonă.  Fiind vară, erau  cazațiîn  cele două săli de clasă ale Școlii primare din sat.
Instinctiv, am încetinit pasul.
   Fata a  lăsat găleata plină  jos, între ei .
 Nu știu ce-și spuneau ei, separați așa   strategic. Nici nu conta.  Ceva , ca o poezie nescrisă, plutea în aerul  înserării.
Peste câțiva ani,  fostul militar  a devenit nenea  Nelu. 
 Rând pe rând,  tot neamul de copii a fost plimbat cu motocicleta  lui, cu care venea, de câteva ori pe an, de la Urziceni.
  Ne-am revăzut rar de tot, la câte o nuntă sau , mai trist,  la câte o despărțire.
Că așa este  viața.
 În urmă cu vreo  doi ani, când  sora  Lenuței,  cealaltă mătușă a mea, Tanța, a trecut în lumea aceea   cu liniște și verdeață, i-am întâlnit pe  tinerii de odinioară: doi bătrânei cu priviri rătăcite,  cătând  aiurea, când către cer, când către  merii din curte.
 S-au ”petrecut”, pe rând, fie-le drumul lin!
  În  sufletul  meu  ei  rămân cu magia   clipei aceleia   din asfințit, când   vorbe tainice se adunau  într-o poezie fără strofe...

2 comentarii: